biblioteca Nr.1
de cărți online gratis
Cărți » Filosofie » Ion dowloand free .PDF 📖 📕 - carte online gratis .Pdf 📚

Cărți «Ion dowloand free .PDF 📖». Rezumatul cărții:

0
0
1 ... 171 172 173 ... 180
Mergi la pagina:
nu cârpă!

Se întinseră la vorbă toți trei, încât uitară cealaltă scrisoare. De altfel Laura nu spunea nimic nou, afară de vestea că iar e grea și că speră, cu ajutorul lui Dumnezeu, să facă un băiat.

Doamna Herdelea vru să scrie ea însăși lui Titu, să-l mângâie, povestindu-i despre toți și toate, și mai cu seamă cum s-a prăpădit Ion Glanetașu, știind cât de mult a ținut el odinioară la „bietul Ion”. Herdelea însă o făcu să-și amâne planul până după sfințirea din Pripas, zicând:

— Cine știe, poate că și de-acolo vom avea de scris ceva...

Bătrânii schimbară o privire plină de înțeles: „ceva” însemna Zăgreanu. Ghighi auzi și nu protestă, ca de obicei, fie că nu voia să se supere după scrisoarea lui Titu, fie că avea și ea oarecare speranțe aninate de sfințirea bisericii lui Belciug. Ba mai târziu spuse enigmatic:

— Am să-i scriu și eu, ca să știe tot.

5

Duminică... Satul parc-a întinerit și s-a primenit în așteptarea zilei mari. E curat și vesel, nu degeaba poruncise preotul ca fiecare om să măture ulița în fața casei, să curețe ogrăzile și să împodobească porțile cu verdeață. Însuși Dumnezeu s-a milostivit să îngăduie o vreme frumoasă, vrând parcă să răsplătească astfel strădaniile slujitorului său. Toată lumea îmbrăcase haine albe de sărbătoare. Soarele de toamnă, cumpătat și veșted, împrăștia lumină caldă și plăcută.

Belciug, frânt de oboseala pregătirilor, nu mai simțea decât o emoție grozavă, alcătuită dintr-o mulțumire fără seamăn și o nerăbdare din ce în ce mai dureroasă. Fiindcă de sâmbătă seara au început a sosi țărani de prin satele mai depărtate, de-abia a închis ochii toată noaptea. În zorii zorilor apoi a fost în picioare, a dat o raită pe la școală, unde avea să fie banchetul „inteligenței”, pe la Todosia, vădana lui Maxim Oprea, unde va petrece poporul, pe la biserica nouă, să fie toate în bună ordine. Își pipăia mereu inima, parcă i-ar fi fost frică să nu înceteze deodată a mai bate tocmai când să culeagă roadele tuturor silințelor sale.

Acuma dinspre Jidovita și dinspre Săscuța, trăsurile uruiau mereu pe Ulița Mare. Calești frumoase sau hodorogite, înălbite deopotrivă de praf, briști ușoare, docare iuți, cupeuri grele aduceau domnimea, pe când țăranii de pe departe sau mai cu stare veneau în căruțe acoperite cu scoarțe pestrițe, iar cei de primprejur, spălați și primeniți, în cete gălăgioase, pe jos... Cârciuma începu să aibă căutare, cu toate opreliștele preotului care ceruse pripăsenilor să nu ia nimic în gură până după sfânta liturghie. Rifca, văduva lui Avrum, ajutată de Aizic, avusese grijă să-și umple toate butoaiele cu rachiu, ca nu cumva să se isprăvească băutura într-o zi așa de mare și cu atâția mușterii. Taraful lui Goghi din Bistrița sosi în trei căruțe; în cea din urmă se înălța gorduna, falnică și prevestitoare de veselie. Belciug nu uitase să tocmească el însuși lăutari pentru popor; Briceag, împreună cu tovarășii lui, Holbea și Găvan, închinau la cârciumă în așteptarea începutului serbării.

Preotul Belciug fu mai fericit când picară Herdelenii.

— Of, bine că v-a adus Dumnezeu! suspină dânsul zâmbind cu mâna la inimă. Câtă emoție... Of, barem de-ar merge strună toate!

Doamna Herdelea și Ghighi fură rugate îndată să inspecteze împodobirea bisericii și apoi mai ales pregătirile făcute la școală pentru banchetul domnimii. Mâncările erau servite de berăriile Rahova și Grivița din Armadia, dar totuși ochiul femeii e mai ager ca al celui mai iscusit restaurator din lume. Herdelea însă trebui să rămâie cu Belciug, să-i dea ajutor la primirea oaspeților.

Episcopul sosi pe la zece, într-un cupeu închis, tras de patru cai, înconjurat de o ceată de flăcăi pripăseni, călări, care îl așteptaseră la podul de peste Someș, după ordinele preotului. Cupeul era urmat de vreo șase alte trăsuri în care se găsea suita episcopului, alcătuită din înalte fețe bisericești.

Doi preoți tineri se repeziră să-i ajute să coboare din cupeu. Când păși episcopul pe scară, trăsura se îndoi, aproape să se răstoarne. Era bătrân și foarte gras, dar cu o față blândă, cu niște ochi albaștri și limpezi de copil și cu o barbă ninsă în care se amestecau părul lung și mustățile gălbejite. Avea obrajii roșcovani și sufla greu.

— Foarte cald, murmură dânsul surâzând silit împrejur și ridicând degetele să binecuvânteze mulțimea descoperită.

Pe fruntea largă care se pierdea în creștetul pleșuv și lucitor, licăreau bobițe de sudori. Simți că-i vine să strănute și se acoperi repede. Avea groază de guturai și de aceea se ferea veșnic de curent și răceală.

Belciug își făcu loc cu coatele prin înghesuială, șoptind întruna mișcat „dați-mi voie, vă rog” până ce ajunse cu mare greutate în fața episcopului. Aici tuși ușor, ca să-și alunge emoția din gât, și apoi rosti cele câteva cuvinte de bună venire pe care le învățase în fața oglinzii, încurcându-se totuși de mai multe ori, ceea ce însă parcă spori solemnitatea clipei.

— Bine... bine, gâfâi episcopul plictisit. Tare frumos... Râvna sfinției tale mă bucură foarte... Preotul... păstorul Domnului... Da... Așa... Dar înainte de-a începe programul, aș dori să mă odihnesc puțin... Măcar zece minute... M-a prăpădit călătoria... Ș-apoi am dormit foarte prost azi-noapte în Armadia...

Protopopul din Armadia, la care dormise episcopul și care-i făcuse un pat împărătesc, păli, dar se făcu că nu aude.

Arhiereul intră în casă cu Belciug, ceru apă, se așeză într-un jilț și stătu neclintit vreun sfert de ceas, cu ochii trudiți închiși, mișcând doar buzele din când în când fără glas, Belciug rămase lângă dânsul, tăcut și respectuos. Afară însă lumea porni spre

1 ... 171 172 173 ... 180
Mergi la pagina: