cinici şi sentimentali. “Crăciunul”, se putea citi într-o parodie de ordin, “nu va avea loc anul acesta din următoarele motive: losif a fost mobilizat în armată; Măria a intrat în rândurile Crucii Roşii; Pruncul lisus a fost trimis împreună cu ceilalţi copii la ţară (ca să scape de bombardamente); cei trei magi nu au primit vize pentru că nu aveau dovezi că ar fi arieni; nu va fi nici o stea din cauza camuflajului; păstorii au fost transformaţi în santinele, iar îngerii au fost făcuţi Blitzmadeln [operatori de telefon]. Doar asinul a rămas, dar nu poţi sărbători Crăciunul doar cu un asin.”*

Autorităţile militare erau îngrijorate ca nu cumva militarii care plecau în permisie să demoralizeze populaţia de acasă cu povestiri despre ororile de pe Frontul de Est. “Vă aflaţi sub incidenţa legii militare”, se spunea într-un avertisment vehement, “şi sunteţi încă pasibili de pedeapsă. Nu vorbiţi despre arme, tactică sau pierderi.

Nu vorbiţi despre raţiile proaste sau nedreptate. Serviciile de informaţii ale inamicului sunt gata să exploateze spusele voastre.”

Un soldat, sau mai curând un grup, a redactat propria-i versiune a instrucţiunilor, intitulată “Note pentru cei ce pleacă în permisie”, încercarea lor de a fi cu haz spune foarte multe despre abrutizarea suferită pe Frontul de Est. “Reamintiţi-vă că intraţi într-o ţară naţional-socialistă, în care condiţiile de trai nu seamănă deloc cu cele cu care v-aţi obişnuit. Trebuie să vă purtaţi cu tact cu locuitorii, adaptându-vă la obiceiurile lor, şi abţineţi-vă de la deprinderile la care ţineţi atât de mult. Mâncare: Nu smulgeţi parchetul sau alte feluri de podele, întrucât cartofii se păstrează în cu totul alte locuri. Interdicţia de a ieşi din casă după lăsarea serii: Dacă ţi-ai uitat cheia, încearcă să descui uşa cu obiectul acela rotund. Doar în cazuri de extremă urgenţă, foloseşte grenada. Apărarea împotriva partizanilor: Nu este necesar să cereţi civililor să vă spună parola şi nici să deschideţi focul dacă răspunsul este nesatisfăcător. Apărarea împotriva animalelor: Câinii dotaţi cu mine sunt caracteristici Uniunii Sovietice. Câinii germani muşcă în cel mai rău caz, dar nu explodează, împuşcarea oricărui câine care vă iese în cale nu este necesara. Relaţiile cu populaţia civilă: în Germania, dacă cineva poartă haine femeieşti, nu înseamnă neapărat că este partizan, în ciuda acestui lucru ele sunt periculoase pentru oricine se află în permisie de pe front. General: Când vă întoarceţi din permisie din Patrie, aveţi grijă să nu spuneţi în Uniunea Sovietică că la noi e raiul pe pământ, caci altfel toţi vor dori să vină aici şi să ne strice confortul nostru”.

“Nu înţeleg”, a scris un ofiţer de informaţii din Armata Roşie la sfârşitul traducerii. “De unde vine chestia asta?”

A apărut şi un anume cinism în legătură cu medaliile. Când s-a emis în anul următor o medalie pentru campania de iarnă, a fost rapid numită “Ordinul Cărnii îngheţate”. Au existat şi cazuri mai grave de lipsă de loialitate. Feldmareşalul von Reichenau, comandantul Armatei 6, a explodat de furie în Ajunul Crăciunului, când a descoperit tot felul de graffitti pe zidurile clădirilor alocate Cartierului său General: “Vrem să ne întoarcem în Germania”; “Ne-am săturat de toate astea”; “Suntem murdari, avem păduchi şi vrem să mergem acasă”; “Nu am vrut acest război!” Reichenau, recunoscând că “astfel de gânduri şi stări de spirit” erau evident “rezultatul marii tensiuni şi al lipsurilor”, a aruncat întreaga vină pentru “situaţia politică şi morală a trupelor asupra ofiţerilor”.

În timp ce un grup restrâns de ofiţeri cu relaţii înalte, condus de Henning von Tresckow, plănuia să-l asasineze pe Hitler, în corpul soldaţilor şi gradaţilor funcţiona cel puţin o celulă comunistă. Un apel din “Scrisoarea nr. 3 de pe front”, prin care se cerea “formarea unor comitete de soldaţi în fiecare unitate, în fiecare regiment, în fiecare divizie”, a fost găsit de un soldat rus în căptuşeala mantalei unui soldat german: “Tovarăşi, cine nu este în rahat până la gât aici, pe Frontul de Est? [...] Este un război criminal dezlănţuit de Hitler care duce Germania direct în iad [...]. Trebuie să scăpăm de Hitler şi noi, soldaţii, putem face aceasta. Soarta Germaniei se află în mâna oamenilor de pe front. Deviza noastră trebuie să fie “Jos cu Hitler! împotriva minciunii naziste! Războiul înseamnă moartea Germaniei”.

Folosirea forţei în timpul războiului total a întărit inevitabil şi mult controlul statului. Orice critică la adresa regimului putea fi considerată propagandă inspirată de inamic, şi orice opozant putea fi calificat drept trădător. Ascendenţa lui Hitler asupra generalilor era incontestabilă, iar ei au devenit ţapii ispăşitori pentru obsesiile fostului caporal. Comandanţii care nu au fost de acord cu politica sa de rezistenţă cu orice preţ în decembrie 1941 aveau să fie înlăturaţi.

Führer-ul l-a obligat pe Brauchitsch să se pensioneze şi s-a autonumit comandant suprem în locul lui, pe motiv că nici un alt general nu era dotat cu voinţa naţional-socialistă necesară.

Armata germană a reuşit să restabilească o linie solidă de apărare la est de Smolensk, dar distrugerea ei era, în principiu, doar o chestiune de timp. Putem constata acum, retrospectiv, că echilibrul puterii - geopolitică, industrială, economică sau demografică - s-a înclinat hotărâtor împotriva Axei în decembrie 1941, datorită nereuşitei Wehrmacht-ului de a cuceri Moscova şi a intrării americanilor în război. Momentul psihologic hotărâtor al războiului avea să vină, totuşi, doar în iarna următoare, odată cu bătălia pentru oraşul Stalingrad, care, în parte din cauza numelui său, a devenit un duel personal între reprezentanţii maselor.

PARTEA A DOUA - RELANSAREA OPERAŢIUNII BARBAROSSA

Prima bătălie a lui Paulus

 

Ciudata serie de evenimente care l-au adus pe generalul Friedrich Paulus la comanda Armatei 6 a început cu dezamăgirea plină de furie a lui Hitler de la sfârşitul anului 1941. Şi, un an mai târziu, o frustrare similară va duce la dezastrul suferit de Paulus şi de diviziile sale.

În noiembrie 1941, în timp ce atenţia întregii lumi era îndreptată asupra bătăliei din apropierea Moscovei, situaţia din estul Ucrainei înregistrase fluctuaţii foarte mari. În punctul culminant al înaintării Grupului de Armate Sud, diviziile din eşalonul întâi al Grupului l tancuri al lui Kleist au ajuns la Rostov-pe-Don