pe 19 noiembrie pe un viscol năprasnic. A doua zi, au cucerit podul peste fluviul Don, ultima barieră înainte de Caucaz. Dar generalul Timoşenko a reacţionat rapid. Flancul drept al unităţii germane din eşalonul întâi era slab apărat de trupele ungare şi o lovitură executată acolo, combinată cu contraatacurile peste Donul îngheţat, l-a silit pe Kleist să se retragă.

Hitler era furios, după ce de-abia jubilase, făcându-şi iluzii că atât Moscova, cât şi terenurile petroliere din Caucaz erau la îndemâna lui. Pentru a înrăutăţi şi mai mult lucrurile, aceasta era prima retragere a armatei germane din al doilea război mondial. Refuza să creadă că feldmareşalul Rundstedt se confrunta cu lipsa de efective şi de provizii şi refuza să accepte să i se permită lui Kleist să-și retragă soldaţii, mulţi dintre ei degeraţi, pe râul Mius.

Rundstedt a cerut pe 30 noiembrie ca, dacă nu se mai bucură de încredere, să fie eliberat din funcţia de comandant. A doua zi în zori, Hitler l-a demis. I-a ordonat lui Reichenau, comandantul Armatei 6, să preia conducerea şi să oprească retragerea imediat. Acesta a încercat sau a pretins că va îndeplini misiunea. Câteva ore mai târziu, într-un timp ruşinos de scurt, a trimis un mesaj la Cartierul General al Führer-ului prin care informa că retragerea în spatele liniei râului Mius devenise inevitabilă. Reichenau, un “buldog” mai mult decât activ, a cărui expresie apoplectică era accentuată de monoclu, nu se înţelegea bine cu Rundstedt, care avea să-l descrie mai târziu drept “un necioplit, o brută care obişnuia să alerge aproape în pielea goală când făcea exerciţii fizice”.

Pe 3 decembrie, Führer-ul a zburat până în Ucraina cu aparatul său Focke-Wulf Condor pentru a afla ce se întâmplase. A vorbit mai întâi cu Sepp Dietrich, comandantul Diviziei SS Leibstandarte. Spre uimirea lui Hitler, Dietrich a sprijinit decizia lui Rundstedt de a se retrage.

Atât Rundstedt, cât şi Reichenau îşi aveau Cartierul General la Poltava, acolo unde Carol al XII-lea al Suediei, primul invadator modern al Rusiei, fusese învins de Petru cel Mare, în 1709. Hitler s-a împăcat cu Rundstedt, care nu plecase încă. S-a convenit ca bătrânul feldmareşal să se întoarcă acasă, dar de data aceasta în concediu medical. Nouă zile mai târziu, a primit din partea Führer-ului un cec de în valoare de 250 000 de mărci, ca dar de ziua lui.

Hitler, deşi nu avea încredere deplină în Reichenau, a insistat iniţial ca acesta să rămână comandant al Armatei 6 şi al Grupului de Armate Sud. La cină însă, în timp ce Führer-ul mesteca tacticos gogoşele de mei, dovleac şi cartofi, Reichenau a argumentat convingător că nu poate conduce simultan două cartiere generale.

A recomandat ca generalul Paulus, fostul său şef de stat-major, sa preia Armata 6. Hitler a consimţit, deşi nu cu prea multă tragere de inimă. Astfel, în ziua de Anul Nou 1942, Paulus, care nu comandase niciodată o divizie sau un corp de armată, s-a trezit catapultat în capul listei de evidenţă a ofiţerilor din trupele de uscat, la rangul de General de tancuri [echivalent gradului de general-colonel]. Cinci zile mai târziu, a devenit comandantul Armatei 6, imediat după ce Timoşenko a lansat o ofensivă majoră, dar prost coordonată, asupra oraşului Kursk.

Friedrich Wilhelm Paulus provenea dintr-o familie de dregători ai Casei Hesse. Tatăl său se ridicase de la postul de contabil într-o casă de corecţie la cel de trezorier-şef al Casei Hesse-Nassau.

Tânărul Paulus făcuse, în 1909, cerere de înrolare în Marina Imperială, dar a fost respins. Un an mai târziu, mărirea efectivelor armatei i-a oferit o şansă. Paulus, simţind aproape sigur că este dezavantajat din punct de vedere social în armata Kaiser-ului, era obsedat de aspectul său. Contemporanii îi spuneau der Lord. În 1912, s-a căsătorit cu românca Elena Rosetti-Solescu, care avea doi fraţi ofiţeri şi provenea dintr-o familie cu legături princiare. Acesteia nu-i plăceau naziştii, dar Paulus, care se înrolase în Freikorps în lupta împotriva bolşevismului în primul război mondial, împărtăşea probabil mai mult decât admiraţia lui Reichenau pentru Hitler.

În calitate de comandant de companie în Regimentul 13 infanterie, nu se poate spune că înaltul şi dificilul Paulus n-ar fi fost competent, dar ineficient în comparaţie Erwin Rommel, comandantul unei companii de mitraliori. Spre deosebire de Rommel, un conducător deschis şi direct, gata să-şi ignore superiorii, Paulus respecta exagerat modul de subordonare. Era conştiincios şi meticulos în munca sa de ofiţer de stat-major. Îi plăcea să lucreze până noaptea târziu, aplecat asupra hărţilor, cu cafeaua şi ţigările la îndemână.

Ocupaţia sa favorită era să deseneze hărţi la scară redusă ale campaniei lui Napoleon în Rusia. Mai târziu va părea camarazilor fiului sau din Divizia 3 tancuri “mai curând un om de ştiinţă decât un general, atunci când este comparat cu Rommel sau Model”.

Bunele maniere ale lui Paulus i-au asigurat popularitatea în rândurile ofiţerilor superiori. Se înţelegea bine chiar şi cu gălăgiosul Reichenau, atunci când a devenit şeful său de stat-major în august 1939. Munca lor în echipă a impresionat alţi ofiţeri superiori în primul an de război, cel mai important moment al acesteia fiind primirea actului de capitulare din partea regelui Leopold al Belgiei.

Curând după cucerirea Franţei, generalul Halder l-a convocat pe Paulus la Berlin ca să lucreze în calitate de planificator principal la OKH. Acolo, cea mai importantă misiune a sa consta în evaluarea opţiunilor pentru Operaţiunea Barbarossa. După începerea invaziei şi în timp ce aceasta era în plină desfăşurare, Reichenau i-a cerut lui Halder să-i înapoieze şeful de stat-major.

“Saltul fantastic” - aşa cum l-au descris prietenii, în scrisorile de felicitare - realizat de Paulus la funcţia de comandant de armată avea să pălească exact o săptămână mai târziu. Pe 12 ianuarie 1942, şeful său, feldmareşalul von Reichenau, s-a dus să-şi facă obişnuita alergare de dimineaţă la Poltava. Temperatura era de minus douăzeci de grade. Reichenau nu s-a simţit bine în timpul mesei de prânz şi s-a prăbuşit din cauza unui atac de cord. Când a aflat, Hitler i-a ordonat doctorului Flade, ofiţer medical superior al Armatei 6, să-l aducă imediat înapoi în Germania, în stare de inconştienţă, a fost legat de un fotoliu şi