Ea îl sărută. Săruturi mici, uşoare ca fulgul, care-i gâdilă faţa. Cade pe spate în pat, trăgându-l şi pe el.

– Îţi place ciomagul meu, aşa-i? întreabă el după o vreme. E de la Berlin şi e-n stare de orice!

– Eşti un bărbat drăguţ, şopteşte ea admirator, trecându-şi degetele peste părul său aspru de pe ceafă.

Când Porta revine la bar, câteva ore mai târziu, e întâmpinat cu urlete de admiraţie.

– Cât te-a costat? întreabă interesat un Wachtmeister de artilerie. Vrea să ştie dacă-i ajung economiile lui de douăzeci şi cinci de mărci.

– A făcut-o din dragoste! se laudă Porta. Dar tu fii sigur că va trebui să scuipi cel puţin o bătrână pentru plăcerea asta.

– Atunci dă-o dracului. Nu-i genul meu, şuieră dezamăgit Wachtmeisterul. Pleacă să stea de vorbă cu una dintre ospătăriţele în fustă scurtă.

– Fereală! urlă Micuţul, beat, legănându-se pe picioare. Dacă nu, vă zbor mădularele la toţi!

Pistolul-mitralieră pare că va răpăi o veşnicie. O oglindă uriaşă cu vulturul ţarist zboară în ţăndări. Cioburile cad în dosul tejghelei, iar podeaua e plină de muşcături de la gloanţele ricoşate. După ce-şi goleşte încărcătorul, rămâne pentru o clipă nesigur, unduindu-se pe picioarele răscrăcărate.

– Sunteţi morţi? întreabă el prin salonul pustiu, schimbând încărcătorul. Sau poate n-aţi aflat cine-a invadat ţara asta puturoasă? Cu o nouă rafală prelungă spulberă toate ferestrele, împuşcă o vacă din peisajul unui tablou atârnat pe perete şi face sită uşa care dă din bucătărie la bar. Apoi se prăbuşeşte pe podea, strângând drăgăstos în braţe pistolul-mitralieră.

Un intendent cu o singură cizmă în picior zboară urgent prin uşă. Are impresia c-au revenit ruşii.

Tania îl ajută pe Micuţul să se ridice, îl îmbrăţişează şi-i spune cu o amabilitate prefăcută că ea, de fapt, i-a iubit dintotdeauna pe nemţi.

– Un război mondial nu-i chiar atât de rău, îi explică Porta Verei, care-şi aranjează jartiera. Comisarul tău ştie că în timp ce e plecat tu le serveşti eliberatorilor nemţi păsărica lui de drept? Dacă află, te-ar putea trimite la Kolîma pentru comportament nerusesc. Dar, mai ştii, poate că ţi-ar plăcea să lucrezi acolo jos, în minele statului?

– Avem oaspeţi, strigă Gregor voios, în timp ce prin noroiul pieţei îşi face apariţia un Kübel, patinând lateral cu cauciucurile scrâşnind.

Din Kübel sar sprinteni cinci poliţişti militari. Precauţi ca nişte balerini, îşi caută drum prin zăpada mocirloasă, ferindu-se să-şi murdărească bocancii lucitori ca oglinzile. Căştile sclipesc, aruncând scântei în toate direcţiile. În timp ce traversează piaţa, îşi scot pistoalele Walther din tocurile galbene nou-nouţe. Tropăie apăsat pe scândurile duşumelei, plini de ei şi cu piepturile bombate, expunând insigna strălucitoare de vânători de capete. Oameni masivi, bine hrăniţi, care savurează teama ce sunt obişnuiţi s-o inspire.

Comandantul gărzii, un saxon cu p înfăţişare brutală, purtând pe buzunarul stâng de la piept Ordinul Sângelui{19}, dă alene roată încăperii, aruncându-ne priviri în care se citeşte Curtea Marţială.

– Nu mă cunoaşteţi, porcilor! urlă el cu un aer mulţumit, scuipând pe podea. Dar să vă ferească Sfântul să ajungeţi să mă cunoaşteţi! (Dintr-un buzunar specia! de pe cracul pantalonului scoate un baston lung de poliţist, îl îndoaie cu ambele mâini ca pe o sabie şi-l agită ameninţător prin aer.) Ia să-l văd pe ticălosul care trage pe-aici fără ordin!

– Eu sunt tipul pe care-l cauţi, Herr Wachtmeister, dom'le, rânjeşte Micuţul, ţinând între dinţi un trabuc cât toate zilele. (În timp ce-i răspunde, vâră brutal ţeava Tokarevului sub falca obeză a celuilalt.) Ia ascultă, băi avorton scârbos, cară-te şi ia şi gloata asta de curcani cu tine. Pentru că într-un minut mă apuc din nou să trag.

– Eşti nebun! bâlbâie Wachtmeisterul neliniştit, retrăgându-se încet către uşă.

– Nu, nu sunt, rânjeşte Micuţul, trimiţând un glonţ în podea, între picioarele omului. Sunt bastardul lui Frankenstein, fiule, asta sunt, şi-n fiecare dimineaţă beau sânge la micul-dejun.

– Arestaţi-l! se precipită Wachtmeisterul, alb la faţă ca varul.

Nu reacţionează nimeni la ordinul său. Cei patru poliţişti militari o şterg pe uşă. Sloboade un ţipăt ascuţit în clipa în care Micuţul se năpusteşte asupra lui cu o mârâitură surdă şi, cu un pumn greu, îi înfundă casca pe cap până la nas. Iese pe uşă atât de repede încât se dă de-a berbeleacul şi alunecă o bucată bună prin mocirlă.

– Vom avea necazuri, prezice sumbru Barcelona. Or să ne omoare când s-or întoarce cu întăriri.

– Luaţi-vă bulendrele şi s-o ştergem, ordonă Bătrânul, aşezându-şi boneta pe cap.

– Acum e ora închiderii, spune Tania cu fermitate. Plecaţi. Mâine ne vedem din nou. Ăsta-i un local cumsecade, să ştiţi, nemţi puturoşi!

Coboară cu zgomot jaluzelele din fier şi stinge ochii roşii şi răi ai ursului împăiat.

La plecare, Micuţul îşi repede pumnul printr-un ochi de geam rămas până atunci intact. Îşi scutură mâna care şiroieşte de sânge şi o linge ca o mâţă care linge frişcă.

– De ce dracu' ai mai făcut-o şi p-asta? îl ocărăşte Bătrânul furios.

– Era un geam comunist, de-aia, zbiară Micuţul. Dă furios un şut unei găleţi goale care se rostogoleşte zgomotos într-un şanţ de peste drum. Mereu boscorodeşti, Bătrânule. Nu vrei să ne distrăm şi noi ca bieţi soldaţi ce suntem. Mie-mi place să sparg geamuri. Asta fac de când eram sugar. Dac-ar fi să plătesc toate geamurile pe care le-am spart, mi-ar trebui un împrumut la Banca Naţională.

Ar fi trebuit să fii de faţă în noaptea în care eu şi cu progenitura aia de jidan, David, de pe Heyn Hoyerstrasse, am făcut zob toate geamurile de la David Station şi i-am împroşcat pe caralii din cap până-n picioare cu ţăndări de sticlă. Şi totul numai din vina lor. Se repara o conductă de gaz şi ticăloşii adunaseră toată piatra cubică într-o grămadă, tocmai bună pentru noi când am ieşit abţiguiţi de la "Godacul fericit!" "Pe locuri, fiţi gata, start!" a urlat atunci puiul de jidan, azvârlind primul bolovan. A nimerit pe biroul supraintendentului Willy Nass, răsturnându-i ibricul cu cafea şi spărgându-i o călimară plină cu cerneală, în aşa fel încât o grămadă de documente importante pentru ticălosul de stat au fost acoperite cu cafea şi cerneală. Pe Nass l-au apucat pandaliile şi