— Nimic, mătuşo. Insă mâinile îi tremurau şi îşi vărsă ceaiul.

  — Şi… Îndrugi la verzi şi uscate, zise Sid. Noaptea trecută spuneai: E sânge, da, e sânge! Şi pe urmă strigai: Nu mă necăji atâta… am să spun! Să spui? Ce? Hm?

  — Tom era ameţit. E uşor de închipuit ce ar fi urmat după aceasta, dacă mătuşa Polly înseninată de o nouă idet, nu intervenea la timp:

  Ei, ce să fie? Ce să fie, decât crima asta înfiorătoare. O visez şi eu aproape în fiecare noapte. Parcă eram chiar eu criminala.

  Mary spuse că şi ea era la fel de impresionată. Sid păru satisfăcut. După acest incident, Tom pretextă o crâncenă durere de dinţi şi timp de-o săptămână se culcă numai cu falca legată, dar nu află niciodată că Sid îl pândea nopţi întregi şi îi slăbea uneori legătura ca să poată vorbi în voie şi apoi i-o lega strâns la loc. Cu încetul, conştiinţa lui Tom se linişti şi renunţă la pretinsa durere de dinţi. Dacă Sid reţinuse ceva din bolboroselile fără şir ale lui Tom, păstra pentru sine. Se minuna însă nespus, că Tom se schimbase grozav. Nu mai era ca altădată. Se ferea acum de orice încurcătură şi refuza să primească şefia noilor năzbâtii.

  De câte ori avea prilejul, Tom se duce la „ucigaşul” încarcerat la închisoarea situată la marginea oraşului şi spre a-i uşura viaţa nenorocită, îi dădea câte ceva din puţinul ce-l avea. Darurile acestea uşurau mult conştiinţa lui Tom. Câţiva cetăţeni se simţeau straşnic de îmboldiţi să-l vadă pe Injun Joe spânzurat, pentru că jefuise mortul, dar caracterul acestuia era atât de impunător, încât nimeni n-avu curajul iniţiativei şi astfel fu lăsat în pace. El avusese grijă să-şi înceapă mărturia de la încăierare, fără să pomenească de profanarea mormântului, de aceea, cel mai înţelept ar fi să nu tulbure Curtea cu cazul acesta special.

  Capitolul X.

  Faptul că Tom îşi abătuse gândurile de la taina lui, se datora unei pricini de o gravitate neobişnuită. De câteva zile, Becky Thatcher nu mai venea la şcoală. După o crâncenă luptă cu amorul lui propriu, Tom se pomeni dând târcoale casei, în care locuia fata. Află că era bolnavă. Dacă s-ar întâmpla să moară! Gândul acesta îl urmărea neîncetat. Nu mai găsea plăcere nici în bătălii, nici în piraterie. Viaţa îşi pierduse tot farmecul, jucăriile lui preferate numai încântau. Mătuşa Polly era foarte îngrijorată şi încercă să-l doftoricească. Fiind o femeie întreprinzătoare ea punea în practică toată ştiinţa ei medicală, aplicându-i tot soiul de tratamente. Pe vremea aceea, cura de apă era o noutate interesantă şi mătuşa Polly, văzând starea îngrijorătoare a băiatului, se grăbi să-l supună unei curarisiri radicale. II ţinu zile întregi în pat, îl obloji cu fel de fel de reţete, îi făcu duşuri reci. Dar tocmai când începu să-şi piardă nădejdea în efectele nevăzute ale tratamentului ei, auzi de un medicament minunat, care alina orice durere. Îl comandă, îl gustă şi-l găsi plăcut la gust. Părăsi deci cura de apă rece şi începu să-i administreze lui Tom câte o linguriţă pe zi din doctoria cea nouă. Îngrijorarea ei se risipi imediat, căci o dată cu încetarea curei de apă, voioşia lui Tom revenise. El simţise că era vremea să părăsească patul. Avu grijă să se arate mulţumit de doctoria cea scârboasă şi începu s-o ceară atât de des, încât mătuşa sfârşi prin a-l lăsa s-o ia singur. Dacă ar fi fost vorba de Sid, n-ar fi avut nici o bănuială, dar fiindcă era vorba de Tom, începu să controleze conţinutul sticlei. Constată că, într-adevăr doctoria scădea în mod normal, dar de unde era să ştie ea, că sănătatea băiatului se îndrepta prin dozele, pe care le arunca în crăpătura podelii.

  Într-o zi, pe când Tom era pe cale să verse linguriţa de doctorie în crăpătură, pisoiul galben al mătuşii veni să se gudure pe lângă el, uitându-se pofticios la linguriţă. Tom îi zise:

  — Până ce n-ai nevoie, să nu ceri.

  Dar îi dădu să înţeleagă că avea nevoie.

  — Eşti sigur? Era sigur.

  — Apoi dacă e aşa, hai să-ţi dau şi ţie, dar dacă găseşti că nu-ţi face bine, să nu mă învinovăţeşti pe mine!

  Consimţi. Tom îi căscă gura şi-i turnă pe gât o linguriţă de doctorie. După ce-o înghiţi, sări de câteva ori în sus, scoase un ţipăt asurzitor şi porni în goană prin odaie, izbindu-se de mobile, răsturnând ghiveciurile cu flori, vasele şi tot ce-i ieşea în cale. Pe urmă, se ridică pe labele dinapoi şi capul dat pe spate, ţopăi de colo până colo, ca înnebunit de bucurie, miorlăind şi sărind neastâmpărat. Se lăsă apoi din nou pe patru labe şi porni în goană nebună, răsturnând şi spărgând paharele de pe masă şi sticluţele. Tocmai atunci intră în odaie mătuşa Polly şi văzu pisoiul făcând două salturi mortale. Sări apoi pe fereastra deschisă târând după el, ultimele ghiveciuri rămase în picioare. Bătrâna stăm locului împietrită de mirare. Tom râdea şi se tăvălea pe podea, sughiţând şi chicotind.

  — Ce a dat în pisoiul ăsta, Tom?

  — Nu ştiu mătuşo, ha, ha, ha!

  — N-am pomenit de când sunt, aşa ceva! Ce l-a găsit de a făcut prăpădul ăsta?

  — Zău, nu ştiu, mătuşo Polly: aşa fac pisicile, când dă strechea-n ele.

  — Da, aşa fac? Glasul ei îl enervă pe Tom.

  — Da, aşa fac.

  — Aşa, crezi ta?

  — Aşa cred eu.

  Bătrâna se apropie de pat, în timp ce Tom o urmărea cu îngrijorare. Îi înţelese prea târziu gândul. Linguriţa buclucaşe ieşi la iveală de sub cuvertura patului. Tom se cutremură şi îşi plecă ochii. Mătuşa Polly îl luă de urechi şi îl ciocăni pe cap cu degetarul:

  — De ce-ţi baţi joc în halul ăsta de un biet animal neştiutor, dom'le?

  — Am vrut să-i fac un bine,