nu este deloc ceva complicat. Când cineva, de dragul unei destinderi, lasă un timp de o parte vorbirea despre realităţile veşnice şi examinează în amănunt expunerile verosimile [59d]privitoare la devenire, el îşi procură astfel o plăcere de care nu are cum să-i pară rău, un amuzament cumpătat şi rezonabil. Aşadar, cedând acestei ispite, vom continua să expunem consideraţiile probabile care vin acum la rând, după cum urmează.

Apa care e amestecată cu foc şi care e fină şi lichidă (ea este numită „lichidă” datorită mişcării şi rostogolirii sale pe pământ) — şi care e de asemenea moale pentru că bazele sale, mai puţin stabile decât cele ale pământului, cedează uşor când este separată de foc şi de [59e]aer — rămânând singură, devine mai omogenă şi, totodată, datorită ieşirii particulelor, se contrage în sine. Când condensarea e maximă, apa ia, deasupra pământului, forma de „grindină”, iar pe pământ — de „gheaţă”. Când condensarea e mai mică şi apa e încă numai pe jumătate coagulată deasupra pământului, ea se numeşte „zăpadă”; iar apa care se formează pe pământ, când îngheaţă rouă, se cheamă „polei”.

Când e vorba de un număr mare de feluri de lichide amestecate între ele, numele lor generic este acela [60a]de „sucuri”, ele fiind filtrate prin plantele care cresc din pământ; însă, datorită varietăţii combinaţiilor, acestea diferă între ele, astfel că multe sunt fără nume; t totuşi, cele patru feluri care conţin foc, fiind net distincte între ele, au dobândit nume distincte. Prima varietate este vinul, care încălzeşte deopotrivă sufletul şi trupul; a doua, — care — netedă fiind — divide curentul vizual, apărând astfel vederii ca strălucitoare, sclipitoare şi lucitoare, este varietatea uleioasă: smoala, uleiul de ricin, untdelemnul însuşi şi toate celelalte care au aceeaşi proprietate; a treia varietate, care lărgeşte [60b]porii contractaţi ai gurii până la starea lor normală şi care, datorită acestei proprietăţi, produce senzaţia de dulce, a căpătat numele generic de „miere”; şi ultima, care dizolvă carnea, prin ardere, un soi de substanţă spumoasă, cea mai diferită de toate celelalte sucuri, a fost numită „oţet”.

Cât priveşte varietăţile de pământ, ceea ce este filtrat prin apă devine un corp pietros în felul următor: când apa amestecată cu pământ este spulberată în timpul [60c]amestecării, ea se transformă în aer, iar acesta se înalţă către regiunea sa proprie.însă, cum în preajma lui nu există spaţiu gol, el începe să împingă aerul învecinat, iar acesta, la rândul lui, fiind greu, atunci când, împins, năpădeşte masa de pământ, o apasă şi o comprimă în locurile de unde aerul format de curând s-a ridicat; iar pământul, comprimat de aer în aşa fel încât să nu poată fi dizolvat de apă, devine piatră: varietatea cea mai nobilă şi mai transparentă fiind alcătuită din particule egale şi omogene, cea mai de rând din cele de felul opus.

Varietatea pe care grabnica lucrare a focului a [60d]secătuit-o de orice urmă de umiditate, o varietate mai sfărâmicioasă decât cealaltă, este cea pe care am numit-o „lut ars”; uneori însă, când mai rămâne destulă umiditate, iar pământul acesta se topeşte sub acţiunea focului, piatra neagră care rezultă după răcire este lava.

Mai există alte două varietăţi care, printr-un proces similar, apar când o mare cantitate de apă s-a retras din amestec, cu deosebirea că particulele de pământ din componenţa lor sunt mai fine şi au un gust sărat şi că cele ce rezultă sunt numai pe jumătate solidificate şi se pot topi din nou în apă: una din aceste două varietăţi este soda, care curăţă de grăsime şi de noroi, cealaltă, care se armonizează bine în combinaţiile ce produc [60e]în gură senzaţia de gust, este sarea, sarea care, potrivit convenţiei umane, este „plăcută zeilor”.

Materiile compuse din pământ şi apă, şi care pot fi topite numai de foc, nu şi de apă, sunt astfel combinate din următoarele pricini:

Focul şi aerul nu pot topi mase de pământ datorită faptului că particulele lor sunt mâi mici decât interstiţiile din alcătuirea pământului şi astfel, având loc larg de trecere şi netrebuind să-şi croiască drum cu forţa, ele nu-l dezagregă, ci îl lasă netopit; în schimb, particulele de apă, fiind mai mari, îşi fac drum cu forţa [61a]şi astfel, dezagregându-l, îl topesc. Într-adevăr, pământul, când nu este comprimat cu forţa, nu poate fi topit în felul acesta decât de apă; comprimat însă — numai de către foc, pentru că numai focul poate pătrunde în el.

Apa, la rândul ei, când este foarte densă, poate fi dizolvată numai de foc; deşi, când e mai laxă — şi focul şi aerul o pot dizolva, aerul pătrunzându-i în interstiţii, focul dezagregând-o în triunghiurile ei constitutive.

Aerul, când este comprimat cu forţa, nu poate fi dezagregat de nimic, nici de foc, nici de apă, decât în triunghiurile sale elementare, iar când e în starea lui normală, îl dizolvă numai focul.

Astfel, în cazul corpurilor compuse din pământ şi din apă — câtă vreme, într-un asemenea corp, apa umple interstiţiile pământului, fie ele şi comprimate cu [61b]forţa — particulele de apă care se îndreaptă asupra-i dinafară nu au cum întra, ci, mărginindu-se să-i împrejmuiască întreaga masă, îl lasă netopit; în schimb, particulele de foc pătrund în interstiţiile dintre particulele de apă şi, operând asupra lor cum operează apa asupra pământului, sunt singurele în stare să provoace dizolvarea şi topirea corpului compus. Unele dintre aceste corpuri compuse conţin mai puţină apă decât pământ, şi anume toate felurile de sticlă şi, dintre pietre, toate varietăţile numite „fuzibile“; altele şi anume toate materiile cu o consistenţă ca aceea a cerii sau a [61c]tămâiei, conţin mai multă apă.

Până aici, am arătat aproape toate varietăţile care provin din diversitatea formelor şi a combinaţiilor şi din transformările unui corp în altul. Să încercăm acum să lămurim datorită căror cauze au ele calităţile sensibile pe care le au.

În primul rând, de-a lungul întregii expuneri trebuie să postulăm existenţa senzaţiei. Numai că încă nu am înfăţişat originea cărnii şi a tot ce ţine de ea şi nici pe aceea a părţii pieritoare a sufletului. Totuşi nu e posibil să