Dau dosarele la o parte şi mă ocup de raportul rezumat al lui Ene. Pe o jumătate de pagină  a concentrat elementele comune celor trei crime. Sunt prea specifice ca ipoteza unui singur subiect criminal să nu se impună de la sine.

Întâi, toate victimele sunt femei; tinere, frumoase, "vesele". Dar nu borfet în tragere la Gara de Nord — Dida Maidan, iese şi de-acolo un ban. Sunt dame first class, şcolite, cu apartamente Zeiss şi maşini titirite în culori metalizate.

Al doilea, câte'ş'trele s-au lansat după 1991 şi nu pe trotuar. Pat dichisit din start, bar în salon şi baie cu bideu.

Ridic degetul mijlociu. Mult grăitorul, concludentul modus operandi. Asasinatele s-au comis cu un revolver Magnum 365.

Bădoiu dă buzna în birou, pentru că, altfel, nu poate intra. Ăsta-i stilul lui, oriunde s-ar duce. Un stil banditesc. El susţine că-i deştept:

"Fiecare individ are un ceva de ascuns. Când îl iei pe neaşteptate, se trădează. Obligatoriu, încearcă să tupileze un oareşce, mai totdeauna corp delict: armă, bani, prafuri, hârtii."

De-aia plăteşte el acum cinci pensii alimentare, iar în restaurant chelnerii scapă platourile şi ridică mâinile sus. E o namilă, de unde şi porecla — Babuinul. Când intră într-o încăpere, dacă nu-i sala paşilor pierduţi, se face întuneric. Oricum s-ar suci, astupă cel puţin o sursă de lumină. Staţi, să vi-l pictez! Are 1,92 şi 49 la încălţări. Când coboară vreo scară, o face câş, ca schiorii, altfel ar veni de-a berbeleacul. Moaca-i de gangster sau poliţist, în funcţie de starea de spirit a privitorului. Păi, dacă eu atrag atenţia, ăsta e farul din Constanţa! Trebuie să recunosc însă că vede meserie şi cunoaşte lumea de gang pe degete. Aici n-are rival, îl poţi consulta cu aceeaşi încredere cu care ai deschide o carte de telefon din Vest.

Conform obiceiului, nu salută pentru că nu vede raţiunea unor "ticuri convenţionale. Dacă aşa ar fi logic, ar trebui să mă şi recomand în fiecare zi." Odată, i-am povestit că în Anglia tatăl şi fiul îşi strâng mâinile în fiecare dimineaţă, cel din urmă adresându-i-se cu sir. Babuinul s-a distrat nespus: "Îţi dai seama ce le troscăie flăcăii din zori, dacă trebuie să facă mereu cunoştinţă?" Ideea de subtilă politeţe nu l-a convins. Printr-o acrobatică asociaţie de idei, a conchis sentenţios: "Vezi, de-aia au pierdut ei Imperiul. Din politeţe."

Nu spun nici eu nimic şi-l las să-şi facă mendrele concret, să-şi ia prima înghiţitură de cafea. Şi-o aduce de acasă, într-un termos. Pretextul: "cafeaua trebuie făcută cu dichis, respectând norme speciale." Eu o cunosc pe cea mai importantă: trei sute de grame de vodcă la o sută de lichid, iar dacă la trotilul ăsta el îi spune cafea, îl priveşte. De mult nu mai contrazic pe nimeni fără să fiu absolut obligat. Am un vecin care de ani de zile îşi expediază scrisorile, depunându-le la coşul de gunoi de lângă bloc. Mi-am închipuit că bătrânelul confundă galbenul pubelei, spânzurată de un stâlp, cu galbenul cutiei de scrisori şi i-am explicat eroarea. Bărbatul mi-a tras un rânjet à la ultima scumpire de preţuri: "Ce-ţi pasă dumitale dacă eu port corespondenţă cu gunoierii?"

În fine, primul zâmbet pe faţa Babuinului. Abia acum a intrat în priză. Fuşereşte dosarele şi, după asemenea operaţie, dezordinea e cumplită, nu mai găseşti o singură hârtie. Chestiunea mă agasează, dar nu mă bag. Rânduială după el face Ene.

— Cât e ceasul? întreabă brusc.

Fără să-mi ridic ochii din hârtii, îi arăt cu pixul micul pendul de pe perete:

— Scrie pe el.

— Hm, opt şi douăzeci. Ar fi două zile de când n-a mierlit nici o farfuză.

— Straşnic, dar mă îndoiesc. Ar fi primul caz când victima e descoperită mai târziu?

— Ţţ, face Bădoiu clătinând din cap. Ar fi prea imprudent s-o ţină lanţ. Realizează ce agitaţie declanşează un set de crime în serie şi nu-i fraier să asmută toată potera pe urmele lui.

Instinctiv, când vorbim despre subiectul asasin, ne gândim toţi la un bărbat. De ce n-ar fi o femeie? Un Magnum — arma crimei în cele trei cazuri — poate fi manevrat de oricine.

— Pun pariu că aşa e, îşi reia ideea. Intră în relâche pe cel puţin câteva săptămâni.

— Ţin pariul, şi întind mâna peste birou. O chenzină e bine?

Bădoiu îşi încruntă fruntea groasă şi mă priveşte circumspect:

— Care-ar fi teoria ta?

— Că mai urmează o crimă, două şi asta rapidissimo! Dacă nu s-au şi comis.

— Crezi că-i bolnav? Ce-ar fi în capul lui?

— Să acţioneze rapid, până nu apucăm să ne dezmeticim, să ne organizăm, să intre Bucureştiul în stare de asediu — glasul meu merge crescendo — cu poliţie, oştire, câini, jandarmerie, gărzi civile şi lume isterizată! Rămâne valabilă o chenzină?

Îl privesc zâmbind şi citesc la fix ce se petrece în spatele frunţii încâlcite. Meci între bine cunoscuta lui încăpăţânare şi îndoiala semănată de argumentele mele. Câştigă la puncte "catârul" şi ne strângem mâinile.

În clipa asta, intră Ene, cu răsuflarea tăiată:

— Încă una! gâfâie. O boarfă din Dionisie Lupu. Ne-a anunţat sectoristul.

Bădoiu ţâşneşte de pe scaun cu sprinteneala unui cimpanzeu şi-l apucă de reverele trenciului. Dacă şi-a pus cumva în minte să i le smulgă, reuşeşte sigur.

— Te omor! Nenorocitule, nu puteai să vii cu zece secunde mai devreme?

***

Consiliu fulger în care decidem următoarele: Ene pleacă în investigaţii de peisaj şi atmosferă. Adică, trebuie să repereze următoarea damicelă care prin modus vivendi prezintă asemănări cu celelalte victime, pentru că-i limpede, autorul are béguin la o categorie specială de profesioniste. În mine se înşurubează tot mai adânc ideea că filmul nu s-a terminat, iar asasinul, acţionând specific asupra unor subiecte specifice, se izolează, intră singur în conul nostru de lumină.

— Bărbatu-i psihopat, repetă Babuinul.

Mă fac că nu înţeleg. Poate să mai aştepte cu revanşa şi nici eu nu exclud ideea. Spun în doi peri:

— E o explicaţie la fel de bună ca oricare alta, dar aş prefera s-o dibui pe cea conformă cu realitatea.

— Ce isteţ eşti tu, Hercule tată! Că parcă eu prefer un