Decriptare interzisă.

Feromon memorie nr. 81

Tema: Autobiografie

Numele meu este Chli-pou-ni.

Sunt fiica lui Belo-kiu-kiuni

Sunt cea de-a 333-a regină a dinastiei Ni şi născătoarea unică a oraşului Bel-o-kan.

Nu m-am numit dintotdeauna astfel. Înainte de a fi regină, eram cea de-a 56-a prinţesă a Primăverii. Căci aceasta este casta mea şi acesta e numărul meu de pontă.

Când eram tânără, credeam că oraşul Bel-o-kan este graniţa Universului. Credeam că noi, furnicile, suntem singurele fiinţe civilizate de pe planeta noastră. Credeam că termitele, albinele şi viespile sunt popoare sălbatice care nu ne acceptă tradiţiile şi obiceiurile pur şi simplu din obscurantism.

Credeam că celelalte specii de furnici sunt degenerate şi că furnicile pitice sunt prea mici ca să ne facem griji din pricina lor.

Trăiam pe atunci închisă în permanenţă în gineceul prinţeselor virgine, în interiorul Oraşului interzis. Singura mea ambiţie era să-i semăn cândva mamei mele şi să construiesc la rândul meu o federaţie care să înfrunte vremurile în toate sensurile expresiei acesteia.

Aşa au decurs lucrurile până în ziua când un tânăr prinţ rănit, 327, a venit în loja mea şi mi-a povestit ceva ciudat. El afirma că o expediţie de vânătoare fusese pulverizată în întregime de o armă nouă, cu efecte devastatoare.

Bănuiala noastră se îndrepta pe atunci asupra furnicilor pitice, care erau rivalele noastre, şi am purtat împotriva lor, anul trecut, marea bătălie a Macilor. Ea ne-a costat mai multe milioane de soldaţi, dar am câştigat-o. Iar victoria aceasta, ne-a dovedit că bănuielile noastre erau greşite. Piticele nu posedau nici o armă secretă de anvergură.

Ne-am gândit apoi că era vorba de termite, duşmanii noştri ereditari. A fost o nouă greşeală. Marele oraş termit din Est se transformase într-un oraş fantomă. Un misterios gaz clorat îi otrăvise pe toţi locuitorii.

Am făcut atunci investigaţii în interiorul propriului nostru Oraş şi am avut astfel de înfruntat o armată clandestină care îşi imagina că protejează colectivitatea omiţând să-i dezvăluie informaţiile considerate a fi prea neliniştitoare. Ucigaşele acestea răspândeau un anumit miros de stâncă şi pretindeau că joacă rolul globulelor albe. Ele constituiau autocenzura societăţii noastre. Am luat astfel cunoştinţă de faptul că în propriul nostru organism-comunitate exista un sistem de apărare imunitară, în stare de orice pentru a-i menţine pe toţi în ignoranţă!

Dar după extraordinara odisee a luptătoarei asexuate 103 683, am sfârşit prin a înţelege despre ce este vorba.

La extremitatea orientală a lumii există...

Una dintre cele trei furnici îşi întrerupe lectura: i s-a părut că simte o prezenţă. Rebelele se ascund şi pândesc. Nimic nu mişcă însă în jur. O antenă se înalţă timid din ascunzătoare, imitată în scurt timp de alte cinci.

Cele şase apendice senzoriale se transformă în radare şi vibrează cu 18 000 de mişcări pe secundă. Tot ce răspândeşte un miros oricât de slab de jur-împrejurul lor este identificat instantaneu.

Încă o alarmă falsă. Nu e nimeni prin împrejurimi. Furnicile reiau decodificarea feromonului.

La extremitatea orientală a lumii există turme de animale de o mie de ori mai gigantice.

Mitologiile myrmicine vorbesc despre ele în termeni poetici. Cu toate acestea, ele n-au nimic comun cu poezia.

Dădacele ne spuneau poveşti de groază despre ele ca să ne sperie. Dar ele depăşesc orice poveste de groază.

Până atunci, nu acordasem nicicând prea multă încredere relatărilor despre monştrii uriaşi care păzesc marginile planetei şi trăiesc în turme de câte cinci. Eram convinsă că nu sunt decât nişte născociri, destinate exclusiv prinţeselor virgine şi neştiutoare.

Acum ştiu că EI există cu adevărat.

Distrugerea acelei prime expediţii de vânătoare LOR li se datorează.

Gazele care au otrăvit oraşul termit LOR li se datorează.

Incendiul care a devastat Bel-o-kan şi a ucis-o pe mama mea tot LOR li se datorează.

LOR: DEGETELOR.

Vroiam să le ignor. Dar de-acum mi-e imposibil s-o mai fac.

Pretutindeni în pădure este detectată prezenţa lor.

Zilnic, rapoartele cercetaşelor confirmă faptul că ele se apropie puţin câte puţin de lumea noastră şi că sunt foarte periculoase.

Drept pentru care am luat astăzi decizia de a-i convinge pe ai mei să pornească o cruciadă împotriva DEGETELOR. Va fi o mare expediţie armată, vizând eliminarea, cât mai e timp, a tuturor DEGETELOR de pe planetă.

Mesajul este atât de deconcertant, încât au nevoie de câteva secunde pentru a-l asimila. Cele trei furnici spioane voiseră cu orice preţ să afle. Ei bine, acum au aflat!

O cruciadă împotriva Degetelor!

Trebuie să le avertizeze cu orice preţ pe celelalte. Măcar de ar putea să mai afle ceva în plus, oricât de puţin! De comun acord, îşi cufundă din nou antenele.

Pentru a le veni de hac acestor monştri, am plănuit ca respectiva cruciadă să includă douăzeci şi trei de legiuni de infanterie de asalt, paisprezece legiuni de artilerie uşoară, patruzeci şi cinci de legiuni de luptă corp la corp, antrenate pentru orice tip de teren, douăzeci şi nouă de legiuni.

Un zgomot, din nou. De data aceasta nu mai încape nici o îndoială. Pământul uscat trosneşte sub apăsarea unei gheare. Cele trei intruse îşi înalţă apendicele încă năclăite de informaţii secrete. Totul a mers prea uşor. E limpede că au căzut într-o capcană. În clipa aceasta sunt convinse că n-au fost lăsate să pătrundă în Biblioteca chimică decât pentru a putea fi demascate mai uşor.

Picioarele li se îndoaie, gata să ţâşnească. Prea târziu. Celelalte sunt deja acolo. Rebelele abia au timp să înhaţe cochilia care conţine preţiosul feromon mnezic şi să fugă printr-un mic culoar transversal.

Alarma răsună în jargonul olfactiv belokanian sub forma unui feromon cu formula chimică "C8-H18-O". Reacţia este imediată: deja se aude foşnetul iscat de labele sutelor de luptătoare.

Intrusele fug cât le ţin puterile. Ar fi păcat să moară acolo de vreme ce sunt singurele rebele care au pătruns vreodată în Biblioteca chimică şi au reuşit să descifreze feromonul fără îndoială cel mai important al reginei Chli-pou-ni!

De-a lungul şi de-a latul coridoarelor Oraşului începe o urmărire ameţitoare. Furnicile aleargă atât de repede, încât iau unele viraje perpendicular cu solul, ca într-un raliu de bobsleigh.

Uneori, în loc să coboare, continuă să sprinteze pe plafon. E adevărat că noţiunile de "sus" şi de "jos"