Din capătul celălalt al oraşului răzbate foc de artilerie grea.

– Parcă au rahat între urechi, se înfurie Gregor. Ticăloşi, ahtiaţi după războială. De ce dracu' trag tot timpul? Aş vrea să plec înapoi la generalul meu. Cu el, războiul era o plăcere.

– Ai voie să împuşti poliţai militari, hă? şopteşte Porta misterios, curăţindu-şi zăpada îngheţată de pe cizme.

– Nu prea, râde Barcelona, înghiţind un pumn de pastile pentru gât pe care le-a "găsit" asupra unui cadavru.

– N-ai voie să faci o grămadă de lucruri, strigă Micuţul. (Culege furios o grenadă neexplodată de pe jos şi-o azvârle pe fereastră.) Ducă-se dracului cu toţii!

– Doamne sfinte, de ce strănută şi îngheaţă toată lumea în ţara asta spurcată? fonfăie Porta. Ştie careva vreun leac? Mă simt ca şi cum mi-ar ieşi păr prin urechi şi viruşii mi-ar fi construit un baraj de sârmă ghimpată în gâtlej!

– O grenadă rusească-n cur, sau poate o rafală de Kalaşnikov în deblă te-ar lecui pe loc de răceală, face Gregor cu un râs fără umor.

– Cel puţin sunt leacuri sigure, admite Bătrânul, curăţindu-şi pipa cu cuţitul său de luptă. Răcelile sunt cumplite, şi ce-i mai rău e că nu sunt de ajuns ca să te ţintuiască la pat.

– Dreptu-i! pufăie Micuţul. M-am dus ieri pe la ofiţerul sanitar. M-a azvârlit afară şi m-a ameninţat că mă bagă la pârnaie pentru sabotarea efortului de război.

"Am temperatură, domnule - i-am zis -, cel puţin 52 de grade.

"Mănânci rahat, bă!" a răcnit el.

"Păi tocmai d-aia, domnule", am răspuns, şi atunci s-a apucat s-o ia razna şi să zbiere. Văzând aşa, am şters-o înainte să se întâmple ceva neregulamentar. Oricum, am reuşit să-i strănut drept în nas. Să aibă la ce se gândi când i-o arăta şi lui termometrul 52 de grade.

– Ai cui sunteţi voi? latră un Leutnant obez, cu un monoclu sclipindu-i pe faţa cărnoasă şi albă.

– Cine dracu' întreabă? vine replica lui Porta din umbra caselor.

Locotenentul turbează şi cere numele unităţii.

– Vârâţi-i o ţeavă de tun în cur, orăcăie Gregor din beznă. Ar fi încântat. Arată ca unul din ăia cărora le place să-şi vidanjeze din când în când căcăstoarele.

– Insulţi un ofiţer superior, spumegă Leutnantul, schimonosindu-şi faţa. Cine sunteţi, porcilor?

– Ăla-i colonel în Armata chineză, urlă vesel Micuţul. Paniemaieşi, grabit?{20}

– Gura! previne Bătrânul, conştient că astfel de glume se pot lăsa cu consecinţe nefaste.

– Da', dar e pe bune colonel în Armata chineză, răcneşte Porta, cu un nechezat. Comandă două regimente de paraşutişti pechinezi, dar într-un secret desăvârşit, Herr Leutnant, să trăiţi! Nici măcar chinezii n-au auzit de ei, domnule!

– Alo, locotenente! rage Micuţul hohotind şi se bate cu palmele peste coapse. Ai greşit drumul, să ştii! Ivan Împuţitovici îţi poate zbura în orice clipă parbrizul ăla din mijlocul mutrei tale umflate şi te poate trimite în zbor să te regulezi cu îngerii!

Locotenentul îşi smulge pistolul din toc, îl armează cu un gest teatral şi-l îndreaptă asupra Micuţului, care-şi aprinde un trabuc imens cu aerul unui magnat al industriei.

Legionarul îşi răsuceşte automatul şi trimite o rafală în pământ, la picioarele Leutnantului. Gloanţele ricoşează în toate direcţiile.

Locotenentului îi scapă monoclul şi se face ţăndări pe suprafaţa pavată a străzii.

– Îţi găsim noi altul mai sticlos dom'le! propune Porta, în vreme ce patrula locotenentului aleargă în dezordine de-a lungul străzii.

– Sunteţi arestaţi! ţipă isteric ofiţerul, apucând braţul Bătrânului.

– Ia mâna de pe mine! şuieră Bătrânul, smulgându-se furios. Aici nu te afli în garnizoană, Herr Leutnant, şi noi nu suntem recruţi! Asta-i o unitate de linia-ntâi şi comandantul sunt eu. Tu n-ai treabă cu noi. Nu te cunoaştem!

– O să vă jupoi, se plânge locotenentul isteric. Asta-i revoltă. O să vă aduc în faţa Curţii Marţiale de campanie.

– Cum vreţi, domnule! răspunde Bătrânul, furios.

– Sparge-i dinţii, sugerează Micuţul, cu un râs crunt, şi apoi trage-i pielea peste urechi!

Pe stradă îşi face apariţia, patinând prin mocirlă, o maşină-amfibie, frânând şi răsucindu-se în jurul axei sale, până când reuşeşte să-şi îndrepte botul în direcţia din care a venit.

Oberleutnant Löwe sare cu agilitate din vehicul şi se îndreaptă cu paşi mari spre Bătrânul, care, în cizmele sale ude şi murdare, îl priveşte acru.

– Iată-te deci, zâmbeşte Löwe, ridicându-şi uşor marginea căştii cu o mână mare, înmănuşată. Se uită întrebător la locotenentul cel gras: Ce cauţi aici? se adresează el aspru, pescuind o ţigară stâlcită din buzunarul de la piept.

Bătrânul îi oferă un foc şi clatină din cap în direcţia locotenentului obez.

– Acest ofiţer a dat buzna încoace să mă înveţe ce să fac cu plutonul, domnule. Tocmai îi explicam că nu l-aş sfătui să încerce una ca asta.

Oberleutnant Löwe suflă un nor de fum de ţigară, aruncă rapid o privire în jur şi pricepe imediat situaţia.

– Vino cu mine, îi porunceşte locotenentului care tocmai deschidea gura să-şi verse năduful.

Löwe se urcase deja în vehicul, alături de şofer, Obergefreiter Brinck. Nici nu apucă bine să se aşeze locotenentul, că Brinck apasă cu toată forţa pe accelerator şi demarează într-o ploaie de noroi şi zăpadă.

– În formaţie câte unul, după mine! mormăie supărat Bătrânul, punându-se în fruntea plutonului.

– Uite-l că iar a pus botul, face Micuţul, cu un gest deznădăjduit. În orice caz, de data asta n-a fost vina mea. Ofiţerul ăla afurisit a-nceput totul şi apoi n-a avut simţul umorului.

– Ofiţerii sunt întotdeauna de vină, spune Porta, suflându-şi nasul cu degetele. Nu-şi pot ţine gura când vorbim noi. Treaba lor!

Gregor depistează un magazin de mobilă şi ne încartiruim acolo temporar.

– Aţi verificat să nu fie capcane pentru tâmpiţi? întreabă Heide zelos, uitându-se sub o canapea.

– Nu schimbaţi poziţia mobilei şi, în nici un caz, nu atingeţi tablourile, ne povăţuieşte Porta. Dacă vedeţi vreun tablou de-al lui Stalin, nu-l clintiţi. Parşivilor noştri duşmani le place să instaleze mici surprize pe sub mobile sau pe după tablouri. Întoarceţi-l pe Stalin cu mutra la perete, fiilor, şi veţi avea surpriza vieţii voastre!

– Doamne, aşa-i! ţipă Micuţul. Mai ţineţi minte când am urnit din loc porcul ăla mare şi mort? A sărit în aer un sat întreg împreună cu un pluton de motociclişti. Vecinii legaseră de porc un fir care ducea la depozitul de muniţii. A fost ca şi cum lumea şi-a ieşit din ţâţâni, şi eu am zburat