un om amabil, reluă ea. Auzi, să spui aşa ceva unei doamne. Şi nici nu-i frumos si râzi în asemenea cazuri.

— Aţi mai auzit, după asta, vreun zgomot în compartimentul lui Ratchett? întrebă Poirot.

— Nu... nu tocmai.

— Ce vreţi să spuneţi, doamnă?

— Ei bine — făcu o pauză — sforăia...

— Ah, sforăia?

— Îngrozitor. Cu o noapte înainte nici n-am putut să dorm.

— L-aţi mai auzit sforăind după ce-aţi tras sperietura aceea cu bărbatul din compartimentul dumneavoastră?

— Dar cum, domnule Poirot, ce întrebare-i asta? Doar era mort!

— Da, într-adevăr, aşa e... Poirot păru buimăcit; după o clipă întrebă: Vă amintiţi de cazul Armstrong, doamnă?

— Da, desigur. Şi cum a scăpat teafăr netrebnicul ăla? Să mi-l fi dat pe mâna mea...

— N-a scăpat. E mort. A murit astă-noapte.

— Vreţi să spuneţi că...?

De emoţie, doamna Hubbard se ridicase aproape de pe scaun.

— Da, da, era Ratchett.

— Ei bine, ce să mai spun! Trebuie să-i scriu tot fiicei mele. Nu v-am spus eu noaptea trecută că omul ăsta are o faţă fioroasă? Vedeţi, am avut dreptate. Fiică-mea spunea întotdeauna: Când mami are o presimţire, poţi să pariezi pe ultimul dolar că aşa va fi.

— Cunoaşteţi vreun membru al familiei Armstrong, doamnă Hubbard?

— Nu. Trăiau într-un cerc foarte restrâns.. Dar se spunea că doamna Armstrong e o femeie admirabilă şi că soţul ei o adora.

— Bine, doamnă Hubbard, ne-aţi ajutat foarte mult... foarte mult, într-adevăr. Poate sunteţi bună să-mi spuneţi numele dumneavoastră întreg?

— De ce nu? Caroline Martha Hubbard.

— Vreţi să notaţi aici adresa dumneavoastră?

Doamna Hubbard se execută, fără să se întrerupă însă din vorbit.

— Dar nici nu-mi vine să cred. Cassetti... în trenul nostru. Şi am avut e presimţire în legătură cu el, nu-i aşa, domnule Poirot?

— Într-adevăr, doamnă. Să nu uit, doamnă, aveţi cumva un capot de mătase, roşu-vişiniu?

— Doamne, ce întrebare nelalocul ei! Bineînţeles că nu. Am două capoate la mine, unul de flanelă roz, din acela comod, pentru călătorii, şi altul pe care mi l-a dăruit fiică-mea, făcut în casă, de mătase purpurie. Dar pentru Dumnezeu, de ce vă interesează capoatele mele?

— Ştiţi, doamnă, cineva într-un chimono vişiniu a intrat noaptea trecută în compartimentul dumneavoastră, şi al lui Ratchett. E foarte greu, cum aţi spus şi dumneavoastră, când toate uşile sunt închise, să ştii care-i compartimentul tău.

— Aflaţi însă că nici o femeie într-un chimono vişiniu n-a intrat în compartimentul meu.

— Atunci trebuie să fi intrat la Ratchett.

Doamna Hubbard îşi strânse buzele şi spuse cu severitate:

— Nici nu mă mir.

Poirot se aplecă spre ea, încordat.

— Deci, aţi auzit o voce de femeie alături?

— Nu ştiu de unde aţi mai scos-o şi pe-asta, domnule Poirot. N-am auzit... Dar... de fapt... am auzit.

— Dar când v-am întrebat adineauri dacă aţi auzit ceva în compartimentul alăturat, mi-aţi spus că aţi auzit doar sforăitul lui Ratchett.

— Da, e destul de adevărat. A sforăit o vreme. Apoi... Doamna Hubbard se cam înroşi. Nu e prea plăcut să vorbeşti despre lucrurile astea.

— La ce oră aţi auzit o voce de femeie?

— Nu ştiu. Mă trezisem doar o clipă şi am auzit o femeie vorbind. Nu mi-a fost deloc greu să-mi închipui unde era. Tocmai îmi spuneam: "Iată ce fel de om e. Ei bine, nici nu mă mir", — şi pe urmă am adormit din nou. Sunt sigură că n-aş fi pomenit de asta unor domni străini, dacă nu m-aţi fi silit.

— Asta se întâmpla înainte de povestea cu bărbatul din compartimentul dumneavoastră, sau după?

— Asta-i bună. La fel m-aţi întrebat şi adineauri! Cum i-ar fi vorbit o femeie dacă era mort?

— Scuzaţi-mă. Cred că v-aţi făcut o impresie foarte proastă despre mine, doamnă.

— Cred că vi se mai încurcă mintea puţin aşa, din când în când. Dar parcă tot nu-mi vine să cred că era monstrul acela de Cassetti... Ce-o să spună fiică-mea...

Poirot o ajută să-şi pună lucrurile la loc, în geantă, şi o conduse apoi până la uşă.

În ultimul moment, îi spuse:

— V-a căzut batista, doamnă.

Doamna Hubbard se uită la batista pe care el i-o întindea.

— Nu-i a mea, domnule Poirot. A mea e aici...

— Scuzaţi. Văzusem iniţiala H pe ea şi m-am gândit că...

— Da, e curios, dar sigur nu e a mea. Ale mele au iniţialele C.M.H. Şi apoi, sunt batiste serioase, nu bibelouri scumpe de la Paris. Ce poţi să faci cu o batistă ca asta?

Nici unul din bărbaţi nu reuşi să găsească un răspuns satisfăcător, aşa că doamna Hubbard părăsi salonul triumfătoare.

 

 

CAPITOLUL V

MĂRTURIA SUEDEZEI

 

Bouc luă nasturele lăsat de doamna Hubbard şi-l întoarse pe toate feţele.

— Nasturele ăsta.... nu înţeleg nimic. Înseamnă că până la urmă, ar putea să aibă vreun amestec Pierre Michel? Se opri, dar văzând că Poirot nu-i răspunde, îl întrebă: Ce-ai de spus, prietene?

— Nasturele ăsta dovedeşte multe, zise Poirot pierdut în gânduri. Dar înainte de a comenta dovezile ce le avem până în acest moment, cred că ar trebui să stăm de vorbă cu suedeza.

Caută în grămada de paşapoarte din faţa lui.

— Aha, asta e. Greta Ohlsson, patruzeci şi nouă de ani.

Bouc dădu chelnerului instrucţiunile cuvenite şi, în scurtă vreme, în vagonul restaurant intră doamna cu părul sur-gălbui strâns într-un coc, şi cu faţa lungă, blândă, ca de oaie. Se uită cu ochii ei miopi, prin ochelari, la Poirot. Părea foarte calmă.

Întrucât înţelegea şi vorbea franţuzeşte, discutară în această limbă. Poirot îi puse, pentru început, câteva întrebări al căror răspuns îl cunoştea dinainte: numele, vârsta şi adresa. Apoi o întrebă cu ce se ocupă. Ea îi spuse că fusese supraveghetoare într-o şcoală a misionarilor de lângă Istanbul.

— Aţi aflat, desigur, de cele petrecute azi noapte, domnişoară?

— Bineînţeles. E îngrozitor. Iar doamna Hubbard mi-a spus că asasinul a fost şi în compartimentul ei.

— Am aflat, domnişoară, că aţi fost cea din urmă persoană care l-a văzut în viaţă pe Ratchett?

— Nu ştiu. Se poate. Am deschis din greşeală uşa compartimentului lui Ratchett. M-am simţit îngrozitor de prost. O greşeală copilărească.

— L-aţi văzut într-adevăr?

— Da. Citea o carte. Mi-am cerut scuze şi am închis uşa.

— V-a spus ceva?

Obrajii respectabilei femei se îmbujorară uşor.

— A râs şi mi-a spus nişte