biblioteca Nr.1
de cărți online gratis
Cărți » Filosofie » Britt-Marie a fost aici descarcă cărți gratis .pdf 📖 📕 - carte online gratis .Pdf 📚

Cărți «Britt-Marie a fost aici descarcă cărți gratis .pdf 📖». Rezumatul cărții:

0
0
1 ... 19 20 21 ... 91
Mergi la pagina:
și ieri. Lângă ea e un băiat care îi seamănă leit, doar că are părul mai lung. Că așa e modern acum, firește.

— Bicarbonat la doamna dacă… cum se zice? Dacă-mi permiți! zice Cineva, cu o plecăciune cât se poate de teatrală spre Britt-Marie.

Britt-Marie nu apreciază deloc plecăciunea.

— Ea e! îi șoptește Vega băiatului.

Băiatul face imediat o față de parcă Britt-Marie e o cheie pierdută și regăsită. Dă o fugă în depozit și se întoarce împleticindu-se cu două recipiente în brațe. Faxin. Lui Britt-Marie i se taie răsuflarea.

Britt-Marie se gândește că trebuie să fie una dintre acele „trăiri extracorporale” la care se face uneori referire în careurile de cuvinte încrucișate. Preț de câteva clipe, uită de magazin, pizzerie, bărboși cu șepci, căni de cafea și ziare. Inima îi bate nebunește, ca scăpată dintr-o închisoare. Iar asta o enervează la culme pe Britt-Marie. Auzi, s-o apuce palpitațiile când lumea stă și își bea cafeaua!

Băiatul pune triumfător recipientele cu Faxin pe tejghea, ca o mâță care a prins o veveriță. Degetele lui Britt-Marie le ating instinctiv, înainte ca demnitatea să-i poruncească să se controleze. Se simte de parcă a ajuns acasă.

— Eu… am înțeles că nu mai era în gama de produse, șoptește ea.

Băiatul răspunde:

— Calmează-te! Omar rezolvă tot!

Apoi arată cu însuflețire spre propria-i persoană:

— Eu sunt Omar!

Pe urmă arată cu încă și mai multă însuflețire spre sticlele cu Faxin și continuă:

— Toate tirurile străine opresc la benzinăria din oraș! Îi cunosc pe toți! Te rezolv cu orice!

Cineva dă din cap și îi explică pedagogic lui Britt-Marie:

— Benzinărie în Borg închisă. Neprofitabilă, știi…

— Da’ te rezolv eu și cu benzina, dacă-ți trebuie! La canistră, livrare gratis acasă! Și te rezolv și cu mai mult Faxin și cu ce vrei tu! strigă băiatul.

Vega își dă ochii peste cap.

— Eu ți-am zis că vrea Faxin! se rățoiește ea și pune pe tejghea o cutie cu bicarbonat de sodiu.

— Da eu am rezolvat! se încăpățânează băiatul, fără să-și ia privirea de pe Britt-Marie.

— Frate-miu mai mic, Omar! îl prezintă Vega.

— Suntem născuți în același an! protestează Omar.

— În ianuarie și decembrie! pufnește Vega.

— Sunt cel mai meseriaș din Borg! Rege, frate! Orice-ți trebuie, te rezolv! îi zice Omar lui Britt-Marie și clipește sigur de sine, fără să se sinchisească de soră-sa care îi trage una în fluierul piciorului.

— Tontule! oftează Vega.

— Bitch! răspunde Omar.

Britt-Marie nu prea știe dacă să fie indignată sau mândră că știe că acela e un cuvânt urât. În orice caz, n-apucă să se gândească prea mult, căci odată îl vede pe Omar trântit la pământ, ținându-se de buză. Vega iese pe ușă, cu mingea de fotbal într-o mână și cealaltă încă strânsă pumn.

Cineva îi spune lui Omar rânjind:

— Ai… cum se zice? Creier de bezea! Nu înveți minte, știi?

— Lașa dracu’! M-a luat pe nepregătite! spune Omar printre dinți și se ridică.

Fața îi e plină de sânge.

Cineva mai aduce o sticlă de votcă. Omar îi repetă lui Britt-Marie:

— M-a luat pe nepregătite! Numai lașii lovesc așa! Britt-Marie nu știe ce să-i răspundă. Omar își șterge buza, apoi pare să uite totul pe loc, ca un copil mic care uită să plângă că i-a căzut înghețata din mână, fiindcă vede o minge cu sclipici.

— Dacă-ți trebuie capace de roți la mașină, te rezolv! Sau orice dacă-ți trebuie! Șampon, genți, orice! Te rezolv!

— Poate plasture? sugerează ironic Cineva, arătând spre buza băiatului.

Britt-Marie își apucă mai bine baierele genții și își aranjează coafura, ca și cum băiatul le-ar fi jignit pe amândouă.

— N-am nevoie nici de șampon, nici de poșetă, să știi!

Omar face semn spre recipientele cu Faxin și spune:

— Costă treizeci de coroane una, da poți să le iei pe credit.

— Credit? izbucnește Britt-Marie indignată de parcă îi ceruse să plătească în natură.

— Toată lumea ia pe credit în Borg, nu-i nicio rușine, spune băiatul.

— Eu una nu cumpăr pe credit! N-oți fi pricepând voi ăștia din Borg cum vine asta, dar unii dintre noi chiar își permit să plătească! pufnește Britt-Marie.

Ultimele cuvinte i-au scăpat fără să vrea. Chiar n-a vrut.

Cineva nu mai rânjește. Băiatul și Britt-Marie sunt roșii la fată, fiecare rușinat din alte motive. Britt-Marie pune repede banii pe tejghea, băiatul îi ia și iese în fugă pe ușă. În scurt timp, de afară se aud din nou bufniturile mingii de fotbal. Rămasă pe loc, Britt-Marie încearcă să evite privirea lui Cineva.

— Nu mi-a dat chitanță, constată Britt-Marie încet, deloc acuzatoare.

Cineva dă din cap și plescăie cu limba.

— Arată băiat ca IKEA? Nu e… cum se zice? SRL, știi. Doar băiat cu bicicletă.

— Ha! zice Britt-Marie.

— Altceva? întreabă Cineva, ceva mai puțin prietenoasă, în timp ce pune sticlele cu Faxin și bicarbonatul într-o pungă.

Britt-Marie zâmbește cât de binevoitor poate și spune:

— Dacă-mi permiți, trebuie să primesc chitanță. Altfel cum să dovedesc că nu sunt o infractoare? îi explică ea.

Cineva își dă iar ochii peste cap. Lui Britt-Marie i se pare o exagerare. Cineva tastează ceva pe casa de marcat. Sertarul cu bani se deschide – nu conține mare lucru. Aparatul scuipă o bucată de hârtie gălbejită.

— Face șase sute șaptezeci și trei de coroane și cincizeci de ore, spune Cineva.

Britt-Marie simte un nod în gât.

— Pentru bicarbonat?

— Pentru bușitură la mașină. Am făcut… cum se zice? Inspecție! Nu vreau să… cum se zice? Jignesc! Pentru Britt-Marie nu pe credit! Șase sute șaptezeci și trei și cincizeci și chitanță, atâta face.

Britt-Marie e gata să scape geanta din mâini. Așa de gravă e situația.

— N-am… cine… pentru numele lui Dumnezeu, ce persoană civilizată are atâția bani la ea?

Ridică vocea la ultimele cuvinte, să audă toată lumea din pizzerie, în caz că e vreun infractor printre ei. În pizzerie nu sunt decât bărboșii cu șepci care beau cafea. Bărbații nici nu ridică privirea, dar orișicât, asta nu înseamnă că nu pot fi infractori. Că și infractorii pot să aibă barbă. Iar Britt-Marie chiar n-are prejudecăți.

— Card primiți? întreabă

1 ... 19 20 21 ... 91
Mergi la pagina: