Aga, Simbolica biblică, 221). Dintre practicile magice de tip apotropaie, menite să neutralizeze duhurile rele ale bălţilor şi bulboanelor, se poate aminti scenariul ludic, aflat astăzi doar în repertoriul jocurilor de copii, denumit încuierea Diavolului: „Copiii, adunându-se mai mulţi pe malul apelor, având cu ei grămezi de pietre, le aruncă drept în apă. Zgomotul pe care il face apa, zic că-i strigătul diavolului, iar această aruncare o numesc încuierea diavolului în apă” (T. Pamfile, Jocurile de copii, 36). De această străveche practică magică vorbeşte, în stilul şugubăţ al Amintirilor din copilărie, şi Ion Creangă: „După aceea zvârleam petrele, pe rând, în ştioalna unde mă scăldam: una pentru Dumnezeu şi una pentru Dracu, făcând parte dreaptă la amândoi; apoi mai zvârleam câteva, de încuiam pe Dracu în fundul ştioalnei, cu bulbuci la gură”.

  BARZA: Pasăre de bun augur; simbol al respectului filial, deoarece se crede că ea îşi hrăneşte părintele îmbătrânit. La multe popoare se crede că ea aduce copii (la noi, ea se mai numeşte şi „naşoilă”). Ca orice pasăre călătoare, a fost considerată întruchipare a sufletului strămoşului şi vehicul ai morţilor şi al revenirii lor din lumea de dincolo. E asociată primăverii, regenerării, bunăstării, fertilităţii şi belşugului. Întruchipează principiul uranian şi solar (prin partea albă a penajului şi prin ciocul şi ghearele roşii). În iconografia precreştină şi cea creştină apare barza ţinând în cioc un şarpe care exprimă lupta luminii cu întunericul, a binelui cu răul. Românii o consideră ocrotitoare a casei; de aceea, distrugerea cuibului berzei e un mare păcat şi poate aduce mari nenorociri: „Dacă strici cuibul cocostârcului de pe casă, el ii dă foc”; „Nu-i iertat să strici cuibul berzei, că te blastămă şi mori împreună cu toţi ai casei” (A. Gorovei, Credinţi, 55). Ca întruchipare a strămoşului mitic, ca pasăre asociată principiului piric şi fecundităţii, acest zburător mitopoetic e prezent în magia meteorologică, medicală şi premaritală. Este larg răspândită credinţa că zeama sau carnea de barză înlesneşte naşterile şi vindecă anumite boli femeieşti: „De unele boli grele, precum de facere, etc, femeile trebuie să mănânce zamă de cocostârc, ca să li treacă” (ibidem, 55); „Când oamenii văd o singură barză, zic că rămân singuri, mai cu seamă fetele şi băieţii rămân necăsătoriţi” (Şezătoarea, VIII, 1904, 51- 52). Forma unui dialog de tip gnomic, ca şi imaginile prezente în versurile de întâmpinare a berzei, intrate astăzi în repertoriul copiilor, atestă earacterul lor de străveche incantaţie magică, menită să apere de friguri: „Barză, barză, Ce ai în gură?

  — O căpuşă.

  — Dar în piept?

  — Lapte fiert.

  — In picioare?

  — Două răşchitcare.

  — In pene?

  — Frigurile tele.

  — Să te duci 99 de ani cu ele.” (A. Gorovei, Credinţi, 59).

  BĂTAIA: Privită astăzi mai ales ca pedeapsă corporală şi agresiune fizică, bătaia a fost în trecut considerată drept un act magic de stimulare a forţelor fizice sau un rit menit să asigure creşterea mai rapidă a copiilor, graviditatea femeilor şi virilitatea bărbaţilor. Din punct de vedere simbolic, bătaia e unul din sub. Stitu. Tele actului sexual. Instrumentul bătăii (bâta, nuiaua, biciul ete.) are un simbolism falie. Bătaia aplicată propriului corp (autoflagelarea) e un gest de pocăinţă, de sacrificiu, de izgonire a răuluI. În cultura tradiţională românească, bătaia rituală a luat forma ludică de lovire simbolică a miresei în timpul nunţii sau de lovire reciprocă a copiilor şi adulţilor cu ramuri din nuiele de salcie în timpul sărbătorilor de primăvară sau vară. Funcţiile magice de stimulare şi de exorcizare ii sunt atribuite mai ales sălciei sfinţite în Duminica Floriilor: „După liturghie, fiecare s>e duce cu dânsele [ramuri de salcă – I. E.] drept acasă. Iar după ce au ajuns acasă, cei mai mulţi inşi au datina de a se duce mai întâi la ocolul sau în grajdul vitelor şi a păli cu dânsele toate vitele, anume ca să crească, iar vacile şi jun-cele să se alunge mai degrabă, să înflorească cum înfloresc mâţişoarele. După ce au atins vitele, intră în casă şi ating cu dânsele pe copiii cei mici, anume ca şi aceştia să crească şi să înflorească ca şi mâţişoarele” (S. FI. Marian, Sărbătorile, II, 87). Funcţia ei purificatoare şi de stimulare a fecundităţii e cunoscută la toate popoarele lumii: „in multe ritualuri din lumea întreagă pedeapsa corporală era socotită drept remediu de a readuce la normalitate pe un individ vrăjit, ea se aplica în toate situaţiile când se constata o neputinţă fizică sau psihică” (J. Cyrlot, 508).

  BĂUTURA: în vechile civilizaţii ale popoarelor lumii era mijlocul de a obţine o stare supraumană, o furie specifică luptătorilor (furor heroicus) sau una de beatitudine şi exaltare psihică proprie vizionarului, proorocului, şamanului, preotului etc. Este mijlocul de realizare a contactului cu divinitatea. Băuturile sacre, licorile mitice ale zeilor (aiurita, soma, haoma, nectarul, hidromelul etc.) sunt simboluri ale imortalităţii, tinereţii veşnice, asociate focului ceresc, cu întreaga sa ambivalenţă. Multe băuturi, inclusiv vinul, sunt legate de mitul morţii şi învierii unei divinităţi de tipul lui Dionysos. Beţiile rituale nocturne erau specifice perioadelor de tranziţie, de criză ale anului (Anul Nou, solstiţiul de iarnă, echinocţiul de primăvară) şi aveau ca scop restabilirea forţelor vitale şi trezirea naturii la viaţă. Starea de beatitudine extatică putea fi provocată atât prin consumul de băuturi alcoolice sau diferite licori, cât şi prin inhalaţii de substanţe halucinogene.

  Documentele referitoare la lumea traco-getică vorbesc de existenţa unei secte de sarcedoţi sau magicieni, denumiţi kapnobatai. După părerea lui M. Eliade, acest cuvânt, pomenit de Strabon, s-ar traduce prin „um-blători prin fum” (De la Zalmoxis, 57). După cât se pare, e vorba de fumul seminţelor de cânepă din specia:

  Cannabis indica aruncate într-o groa pă de jăratec. Inhalarea fumului halucinogen era practicată şi la ospeţele rituale ale traco-geţilor. Obi ceiul incubaţiei cu sămânţa de ca nepă s-a menţinut pe teritoriul Ro mâniei până aproape de zilele noas tre. Participanţii la jocul Căluşari lor, pe lângă diferitele ierburi magice

 

  (pelin, avrămeasă, usturoi, sânziene etc), recurgeau şi la folosirea unor substanţe narcotizante: făceau unsori