(A. Oişteanu, Mătrăguna şi alte plante psihotrope, în „Rev. De istorie şi teorie literară”, nr. 3-4, 1988, 143).

  Băuturile tradiţionale, vinul şi ra chiul, sunt prezente la toate ospeţele şi sărbătorile comunitare ale ro mânilor, având funcţia unei ofrande rituale („Când bei primul pahar, tre buie să verşi puţin jos, ca să beie morţii” – Ialomiţa), cât şi pe cea de stimulare a forţelor vieţii. Licorile miraculoase de tot felul sunt pe larg întrebuinţate în medicina magică, au mare trecere în practica făcătu rilor de dragoste. Un capitol special al medicinei populare româneşti l-ar putea constitui mijloacele cele mai fanteziste cu putinţă folosite impo triva patimei beţiei. Iată un mijloc, sinistru în felul său, ' dar eficient, după părerea bucovinenilor: „Pune sub limba unui om mort un ban de argint, ş# când va fi să-1 scoată din casă, ia banul. Cumpărând rachiu cu ace] ban, şi dând xmui beţiv să beie, se lasă de băutura” (A? Gorovei, Cre dinţi 18). ' ' s BERBECUL: Simbol al fecundităţii, forţei, agresivităţii, cura; uhJi şt încăpăţânării. Este emblema: lui Araon la egipteni, a lui. Hermes la greci, Una din ipostazele zoomorfe îleiui Agni la vech-ii indieni. Coarnele berbecului semnifică forţa, evoluţia, deschiderea pentru captarea energiilor cereşti: ele au intrat în compoziţia diferitelor coroane magice ale zeilor. Semnul zodiacal al Berbecului semnifică venirea primăverii; e semn masculin prin excelenţă, denotând un caracter coleric, impulsiV. În folclorul românesc, berbecul cu coarne de aur („berbecul domnesc”) este aducător de noroc şi prosperitate, călăuză mirifică a turmei de oi. Este şi un animal de sacrificiu. Forţa berbecului e ambivalenţă: fertilizează turma, dar şi distruge (berbec – este şi denumirea unei maşini de război). Prezenţa coarnelor de berbec în arta populară atestă prestigiul său de odinioară, când era simbol al sacrificiului adus divinităţilor familiei şi sufletului strămoşilor, emblemă a demnităţii regale şi imperiale. Ele insă au in, ornamentică o funcţie apotropaică şi una de stimulare a fecundităţii şi belşugului. Luptei dintre doi berbeci, până astăzi poporul ii acordă o semnificaţie cosmică: „Când se bat berbecii intre ei, nu peste mult timp va ploua” („Izvoraşul”, 1938, 228). Urmele sacralităţii berbecului, care îşi are originea în neoliticul timpuriu (M. Gimbutas. Civilizaţie şi cultură, 80), se păstrează în poezia noastră populară, unde acest animal apare aproape ' monstruos cu. Avuţia, sa de coarne, ceea ce indică rasă şi fertilitate: lungimea spatelui e de „şapte stânjeni”, vârfurile coarnelor sunt. Strălucitoare ca pietrele nestemate, fiindcă le freacă de rădăcini şi trunchiuri de copac. Dar: faptul cel mai relevant privind prestigiul 'berbecului şi implicaţiile i sale magico-simbolice il constituie prezenţa sa în calendarul poporului. Zilele de 26, 27, 28 septembrie se numesc, în popor Berbecari sau Teclele berbecilor. Ele se ţin de săteni „ca lupii să nu le mănânce berbecii”. Interdicţiile din aceste zile sunt specifice zilelor venerării strămoşilor mitici ai animalelor totemice: nu se mătură prin casă, nu se râşneşte, nu se macină, nu se coase, nu se umblă cu frigări şi ţepoaie, topoare sau alte unelte ascuţite, nu se dă nimic cu împrumut etc. (T. Pamfile, Sărbătorile de toamrfâ, 57).

  BICIUL: Simbol al puterii justiţiare, dar şi al terorii consfinţite, al represiunii. Se asociază fulgerului şi trăsnetului, energiei creatoare, fiind şi un simbol phalic. De unde şi folosirea biciului în unele rituri de trecere precum nunta şi în unele obiceiuri agrare sau în procesiunile cu măşti şi în colinde. Este un instrument magic de purificare, de izgonire a răului şi păcatului. Aceste funcţii magice se atribuie atât biciului în sine, cât şi pocnetului de bici, izofuhcţionai tragerii clopotului sau bubuiturilor de puşcă. Ca simbol al energiei creatoare, e întâlnit în magia agricolă: „La români cu coada biciului se face cruce pe pământ înainte de începerea aratului” (T. Pamfile, Agricultura, 49). Există suficiente informaţii etnografice care atestă că biciul, nelipsit din alaiul Plugzişorului, a constituit în sine obiectul unei forme de colindat. Prima menţiune o datorăm lui G. Sion, apoi din Chestionarul lui Haşdeu aflăm că în Haţeg, de ziua Anului Nou, umblau copiii cu biciul, pocnind de la casă la casă şi strigând: „Să fie vite multe-n curte!” Există acest obicei în judeţele Cluj şi Sălaj (Dumitru Pop, Obiceiuri agrare, 65), BLAGOVEŞTENIE: Pentru creştinii din toată lumea, sărbătoarea domnească din 25 martie – Bunavestire (Blagoveştenie, Anunciatio Beatae Mariae Virginis) – simbolizează începutul mântuirii neamului omenesC. În această zi, arhanghelul Gavril i-a vestit Fecioarei Măria că este învrednicita de Dumnezeu să fie născătoarea Mântuitorului lumii. Poporul nostru, cu deosebire femeile, o consideră tot atât de importantă ca şi Pastile. Multe case o aveau drept sărbătoare familială, în care tradiţiile creştine s-au suprapus peste obiceiurile şi' practicile ancestrale ale celebrării echinocţiului de primăvară (21 martie). Dezlegarea la peşte, acordată de biserică în această zi de post, atestă preluarea în creştinism a unui străvechi simbol al renovăriI. În primele secole ale creştinismului, peştele era emblema lui Hristos. Poporul crede că, mâncând peşte în acest praznic, va fi întregul an sănătos ca peştele.

  Poporul mai crede că în această zi (in care transcendenţa a comunicat cu oamenii prin solia arhanghelului Gavril) se dezleagă limba păsărilor căutătoare. Ca incarnări ale sufletelor strămoşilor, ele vin din alte lumi ca să vestească prin cântecul lor sosirea primăverii şi să contribuie, alături de oameni, la marile transformări din natură şi din viaţa satului tradiţional. După o credinţă răspândită în toate zonele ţării, tocmai în ziua de Blagoveştenie (după stilul iulian) se aude, pentru prima dată, cântecul cucului. De aceea, sărbătorii i se mai zice şi Ziua' Cucului. Enigmaticul şi răsunătorul „Cu-cu” al păsării înconjurate de o adevărată aureolă mito-poetică, al păsării-ne-pereche din folclorul românesc, care singură îşi strigă numele, e un sem-

  — Dicţionar da magie, demonologie şi mitologia românească nai magic, oracol încărcat cu valenţe numenale şi învăluit cu prestigiu sacral. Cântecul acestei păsări a reprezentat unul din argumentele invocate de popor în amendarea trecerii de la calendarul vechi la cel nou, petrecută după primul război mondial: „Toate şelea sunt mai eu dreptate pe stilul vechi. Uite noi