biblioteca Nr.1
de cărți online gratis
Cărți » Filosofie » Factotum citește romane online gratis pdf 📖 📕 - carte online gratis .Pdf 📚

Cărți «Factotum citește romane online gratis pdf 📖». Rezumatul cărții:

0
0
1 ... 20 21 22 ... 47
Mergi la pagina:
în stradă. Am coborât dealul. Am ajuns la intersecţia dintre Sixth Street şi Union Street. Am traversat Sixth Street şi am apucat-o spre est. Am găsit o mică piaţă. Am trecut pe lângă ea, apoi m-am întors şi m-am apropiat din nou. Taraba cu legume era afară. Se găseau acolo roşii, castraveţi, portocale, ananas şi grapefruit. Am rămas uitându-mă la ele. Apoi am aruncat o privire în magazin; un tip bătrân cu şorţ. Vorbea cu o femeie. Am şterpelit un castravete, mi l-am îndesat în buzunar şi am şters-o. Eram cam la cincisprezece picioare depărtare când am auzit:

– Hei, domnule! DOMNULE! Veniţi înapoi cu CASTRAVETELE ăla, sau o să chem POLIŢIA! Dacă nu vreţi să intraţi la PUŞCĂRIE, aduceţi ÎNAPOI CASTRAVETELE ăla!

M-am întors, străbătând tot drumul ăla lung înapoi. Trei-patru oameni se holbau la mine. Am scos castravetele din buzunar şi l-am pus la loc în vârful grămezii de castraveţi. După care am pornit spre vest. Am apucat-o în sus pe Union Street, apoi pe coama vestică a dealului, am urcat înapoi cele patru etaje şi am deschis uşa. Jan îşi ridică privirea din pahar.

– Sunt un ratat, am zis. N-am fost în stare nici măcar să fur un castravete.

– Lasă, nu-i nimic.

– Pregăteşte clătitele alea.

Am luat bidonul şi mi-am turnat încă un pahar.

... Călăream o cămilă prin Sahara. Aveam un nas mare, semăna oarecum cu un cioc de vultur, dar cu toate astea eram tare chipeş, da, În veşminte albe cu dungi verzi. Şi eram brav, omorâsem mai mult de un om. Aveam o sabie mare şi curbată la brâu. M-am îndreptat către cortul unde o fecioară de paisprezece ani, binecuvântată cu multă înţelepciune şi cu un himen intact, aştepta plină de nerăbdare pe un covor gros oriental...

Băutura se duse pe gât; otrava îmi scutură corpul; simţeam mirosul de făină şi apă arsă. Am turnat un pahar pentru Jan şi unul pentru mine.

La un moment dat, într-una din nopţile noastre de iad, al doilea război mondial s-a sfârşit. Pentru mine, războiul fusese întotdeauna, în cel mai bun caz, o realitate vagă, dar acum se terminase. Iar slujbele, care fuseseră întotdeauna greu de găsit, ajunseseră acum şi mai greu de obţinut, în fiecare dimineaţă mă trezeam şi mă duceam pe la toate agenţiile publice de forţe de muncă, începând cu Bursa Locurilor de Muncă în Agricultură. Mă ridicam cu greu din pat la 4.30 a.m., mahmur, şi de obicei mă întorceam înainte de prânz. Mă plimbam încontinuu de la o agenţie la alta. Uneori găseam câte-o slujbă de-o zi la descărcat vagoane, dar asta s-a întâmplat numai după ce am început să mă duc la o agenţie privată care îmi lua o treime din câştiguri. În consecinţă, banii erau din ce în ce mai puţini, iar noi rămâneam tot mai în urmă cu chiria, însă continuam să aliniem sticlele de vin ca pe nişte trofee, făceam dragoste, ne încăieram şi aşteptam.

Când prindeam nişte bani, coboram în Piaţa Centrală şi ne cumpăram carne ieftină pentru tocană, morcovi, cartofi, ceapă şi ţelină. Le aruncam pe toate într-o oală mare şi stăteam la taifas, ştiind că aveam să mâncăm, adulmecându-le - ceapă, legumele, carnea -, ascultând cum fierb înăbuşit. Ne răsuceam ţigări şi ne culcăm şi ne trezeam şi cântam cântece. Uneori administratorul venea şi ne spunea să facem linişte şi ne aducea aminte că eram în urmă cu chiria. Locatarii nu se plângeau niciodată de bătăile noastre, doar că nu le plăcea ce cântam: Am adunat nimic cu carul; Balada lui Moş Râu; Nasturi şi noduri; Rostogolindu-ne cu ciulinii rostogoliţi de vânt; Dumnezeu să binecuvânteze America; Deutschland über Alles; Retragerea lui Bonaparte; Mi-e tristă inima când plouă; Zâmbeşte şi mergi înainte; Nici un sfanţ la bancă; Cui i-e frică de lupul cel rău; Când se aşterne amurgul împurpurat; Am, dăm, dez; M-am însurat, cu un înger; Sărmanii mieluşei x-au rătăcit; Vreau o gagică aşa ca gagica pe care-a luat-o dragul de tata; Cum naiba o să-i ţii la fermă; Dacă ştiam că vii, aş fi copt o plăcintă...

Ce se întâmpla? întrebă Jan.

– Pompierii.

– A, zise ea. Îşi trase pătura peste cap şi se răsuci la loc. M-am vârât şi eu lângă ea şi am adormit.

Într-o dimineaţă mi-a fost prea rău ca să mă trezesc la 4.30 - sau, după ceasul nostru, la 7.27 şi încă o jumătate. Am întrerupt soneria şi m-am culcat la loc. După câteva ore, se auzi gălăgie pe hol.

– Ce dracu' se întâmpla? întrebă Jan.

M-am dat jos din pat. Dormeam în chiloţi. Erau jegoşi - ne ştergeam cu ziare pe care le mototoleam şi le netezeam în mini - şi de multe ori nu mă ştergeam prea bine. Pe deasupra, chiloţii mei erau făcuţi ferfeniţă şi aveau găuri acolo unde scrumul îmi căzuse în poală.

M-am dus la uşă şi am deschis-o. Un fum gros îmbâcsea holul. Pompieri cu caschete mari de metal cu numere pe ele. Pompieri trăgând de furtunuri lungi şi groase. Pompieri îmbrăcaţi în azbest. Pompieri cu topoare. Era un zgomot şi o agitaţie de nedescris. Am închis uşa.

Până la urmă, m-am angajat la un depozit de piese de maşină. Se afla pe Flower Street, nu departe de Eleventh Street. Vindeau en detail în faţă şi en gros altor distribuitori şi magazine. A trebuit să mă înjosesc ca să capăt slujba - le-am zis că îmi place să mă gândesc la slujba mea ca la o a doua casă. Chestie care le-a plăcut.

Eu eram funcţionarul de la recepţie. De asemeni, mă duceam în şase locuri din împrejurimi şi colectam piese. Nu stăteam închis în depozit.

Într-o zi, în timpul pauzei de prânz, am observat un băiat mexican care părea conştiincios şi isteţ citind în ziar listele din ziua aceea.

– Joci la curse? l-am întrebat.

– Mda.

– Pot să mă uit şi eu în ziar?

Am cercetat listele. I-am dat ziarul înapoi.

– My Boy Bobby ar trebui să câştige într-a opta.

– Ştiu. Şi nici măcar nu l-au trecut între primii zece.

– Cu atât mai bine.

– Cât crezi că o să fie cotă?

– În jur de 9 la 2.

– Ce

1 ... 20 21 22 ... 47
Mergi la pagina: