— Insulă sau continent! Să te gîndeşti la asemenea lucruri cînd de-abia îţi mai tragi sufletul. Straşnic om !

Ajunşi în creştetul dunei, Pencroff şi tovarăşii săi smulseră cu mâinile ramurile cele mai groase ale unui pin maritim, care arăta ca un copăcel chircit şi ros de vînturi. Din crengi acoperite cu ierburi şi cetină făcură o targă pe care inginerul putea fi transportat.

Totul fu gata în vreo patruzeci de minute, astfel că la ora zece marinarul se întoarse împreună cu Nab şi Harbert lîngă Cyrus Smith, pe care Gédéon Spilett nu-l părăsise nici o clipă.

Tocmai atunci, inginerul se trezea din somn sau mai bine zis din starea de letargie în care-l găsiseră. Obrajii lui, pînă atunci palizi ca de mort, începură să capete culoare. Ridicîndu-se puţin, el privi în jur, părînd că ar vrea să întrebe unde se află.

— Crezi că poţi să mă asculţi fără să oboseşti, Cyrus ? întrebă reporterul.

— Da, răspunse inginerul.

— Sînt de părere, îl întrerupse marinarul, că domnul Smith va auzi mult mai bine după ce va gusta încă puţin din zeama aceasta de carne. E zeamă de tetra, domnule Cyrus. De data aceasta, Pencroff amestecă în zeamă şi cîteva bucăţele de carne.

Cyrus Smith mîncă puţin, iar restul fu împărţit între cei patru tovarăşi ai săi, care mureau de foame şi cărora masa aceasta nu li se păru prea mulţumitoare.

— Nu-i nimic, zise marinarul, proviziile ne aşteaptă la Cămin; aflaţi, domnule Cyrus, că avem acolo în sud o casă cu Camere mai multe, cu paturi şi vatră, iar în cămară avem cîteva duzini de păsări, cărora Harbert le spune „curucu”. Brancarda este şi ea gata, şi îndată ce vă veţi simţi mai în putere, vă transportăm la locuinţa noastră.

— Mulţumesc, prietene, răspunse inginerul, — peste un ceas sau două putem pleca... Şi acum, vorbeşte, Spilett !

Reporterul îi povesti toate cele petrecute. El vorbi despre întîmplările pe care, desigur, Cyrus Smith mu le mai cunoştea, despre căderea balonului şi aterizarea în acest ţinut necunoscut care părea pustiu, insulă, continent sau ce era, despre descoperirea hornurilor, unde-şi făcuseră Căminul, despre cercetările făcute pentru a-l regăsi pe el, despre devotamentul lui Nab şi inteligenta credinciosului Top şi despre multe altele.

— Bine, — întrebă Cyms Smith cu vocea încă slabă, - dar nu m-aţi ridicat voi de pe plajă ?

— Nu, răspunse reporterul.

— Şi nu voi m-aţi transportat în grota asta ?

— Nu.

— La ce depărtare se află ea de stîncile de pe mal.

—  La vreo jumătate de milă, răspunse Pencroff, — şi nu sîntem nici noi mai puţin uimiţi ca dumneavoastră. Cum de-aţi putut ajunge aici !

—  Într-adevăr, răspunse inginerul care îşi venea în fire încetul cu încetul şi pe care aceste amănunte îl interesau mult, — iată un lucru foarte ciudat!

— Dar, — reluă marinarul, — nu ne puteţi spune ce vi s-a întîmplat după ce aţi fost luat de valurile mării ?

Cyrus Smith căută să-şi amintească. Avea puţine de spus. Valurile îl smulseseră din plasa aerostatului şi la început se cufundase mult sub apă. Revenise la suprafaţă şi, în semi-întunericul din jur, simţise o fiinţă mişcîndu-se lîngă el. Era Top, care sărise în ajutorul lui. Ridicînd ochii, nu mai văzuse balonul care, uşurat de greutatea sa şi a cîinelui, se ridicase repede ca o săgeată. Era singur în mijlocul valurilor înfuriate, la o distanţă de aproape o jumătate de milă de ţărm. încercă să lupte împotriva talazurilor, înotînd cu putere. Top îl susţinea de haine; dar un curent îl prinse şi-l tîrî spre nord. După ce luptă o jumătate de oră, el începu să se scufunde, trăgîndu-l şi pe Top în adînc. Nu-şi mai aducea aminte de nimic din clipa aceaa, pînă în momentul în care se trezise în braţele prietenilor săi.

— Totuşi, — stărui Pencroff, — aţi fost aruncat pe ţărm şi trebuie să fi avut puterea să umblaţi pînă aici, Nab a găsit urmele paşilor dumneavoastră !

— Da... se poate... murmură inginerul gînditor. Şi spuneţi că alte urme de oameni n-aţi mai găsit pe ţărm ?

— Nici cea mal mică urmă, răspunse reporterul. De altminteri, dacă din întîmplare s-ar fi găsit cineva să te salveze, nu văd de ce te-ar fi părăsit după ce te-a smuls din valuri ?

— Ai dreptate, dragă Spilett. Ia spune, Nab, — adăugă inginerul, întorcîndu-se spre servitorul său, — nu cumva n-ai adus tu ? Poate să fi uitat... Nu, nu se poate! Se mai văd cîteva din urmele acelea ? continuă Cyrus Smith.

— Da, răspunse Nab, — chiar aici lîngă intrare este una într-un loc ferit de vînt şi de ploaie. Celelalte au fost şterse de furtună.

— Pencroff, —spuse Cyrus Smith, — vrei să iei ghetele mele şi să vezi dacă se potrivesc întocmai cu urmele găsite ?

Marinarul făcu ceea ce i se ceruse. Călăuzit de Nab, se îndreptă împreună cu Harbert spre locul unde se vedeau urmele paşilor. Intre timp, Cyrus Smith îi spunea reporterului:

— S-au petrecut aici lucruri foarte ciudate!

— Ciudate, într-adevăr! răspunse Gédéon Spilett.

— Să nu stăruim, deocamdată, să le dezlegăm, dragă Spilett, vom mai vorbi noi mai tîrziu despre asta.

Peste o clipă, marinarul, Nab şi Harbert se întorceau.

Nu mai era nici o îndoială — ghetele inginerului se potriveau întocmai cu urmele găsite. Deci, ele fuseseră lăsate, chiar de Cyrus Smith.

— Atunci, poate că eu am avut halucinaţii, pe care le puneam în socoteala lui Nab. Am umblat se vede fără să ştiu, ca un somntambul şi probabil că Top, cu instinctul său, m-a adus aci după ce m-a smuls din valuri... Vino aici, Top ! Vino încoace, căţelul meu !

Lătrînd de bucurie, minunatul animal alergă la stăpînul său, care nu-şi precupeţi mîngîierile.

Toţi erau de părere că salvarea lui Cyrus Smith nu avea altă explicaţie, şi astfel toată cinstea îi reveni lui Top.

Pe la amiază, Pencroff îl întrebă pe Cyrus Smith dacă el crede că va putea suporta să fie transportat. Drept răspuns, făcînd o sforţare care dovedea cea mai mare energie, inginerul se sculă în picioare. Totuşi fu nevoit să se sprijine