ZOE: O scrisoare!

  CAŢAVENCU: O scrisoare!

  CETĂŢEANUL: O scrisoare, da, domnule Nae… Nu mai mergem pe la o ţuică?…

  ZOE (foarte emoţionată): S-o vedem!

  CETĂŢEANUL: E de la conul Fănică: andrisantul sunteţi d-voastră.

  ZOE: Dă-mi-o, dă-mi-o degrabă!

  CAŢAVENCU: Sunt în adevăr pierdut!

  ZOE: Degrabă, dacă o ai.

  CETĂŢEANUL: O am, n-am pierdut-o… nu m-am mai întâlnit (sughite şi arată pe Caţavencu) cu onorabilul! (scoate scrisoarea din căptuşeala pălăriei şi i-o dă Zoii)

  CAŢAVENCU (aparte): A! mizerabilul!

  ZOE (care a smucit scrisoarea): A!

  CAŢAVENCU (încet către Cetăţeanul turmentat, care a trecut lângă el): Nenorocitule! ţi-ai aruncat norocul în gârlă: te făceam om!

  CETĂŢEANUL: Nu puteam… andrisantul cu domiciliul cunoscut. (arată pe Zoe)

  ZOE (care s-a remis de prima emoţie): Domnule, domnule, eşti un om onest, eşti un om admirabil, fără pereche. Cum te cheamă, mă rog? spune-mi… recunoştinţa mea…

  CETĂŢEANUL: Ce trebuie să mai spui cum mă cheamă? mă cunoaşte conul Zaharia de la 11 fevruarie! Iacă un cetăţean şi eu…

  ZOE: Cum să-ţi mulţumesc? Ce ceri de la mine?

  CETĂŢEANUL: Să-mi spui d-ta, pentru cine votez. Iaca mai e un sfert de ceas şi se închide alegerea… Eu… Pentru cine votez?…

  CAŢAVENCU (cu amărăciune): Pentru d. Agamiţă Dandanache.

  ZOE (întorcându-se spre el cu o privire de dispreţ şi ameninţare): Domnule Caţavencu! tot mai poţi vorbi? şi încă ironic. A! eşti tare, drept să-ţi spui…

  CETĂŢEANUL: Coană Joiţico, adevărat?

  ZOE: Da, adevărat, pentru d. Agamiţă Dandanache: da, adevărat; poate că e singurul adevăr pe care d. Caţavencu l-a spus în viaţa d-sale…

  CETĂŢEANUL: Atunci mă duc să votez… (vrea să plece) dar cum îi zice?

  ZOE: D-le Caţavencu, fii bun, scrie-i, mă rog, votul acestui onest cetăţean. (Caţavencu stă pe loc) Te rog… (îi arată scrisoarea. Caţavencu trece la masă, scrie un buletin şi i-l dă Cetăţeanului turmentat) Îmi dai voie? (ia buletinul) „Agamiţă Dandanache”… Bravo, d-le Caţavencu, eşti un om de bună-credinţă…

  CETĂŢEANUL (luând buletinul): Mă duc, nu mai e vreme.

  ZOE (conducându-l): Te rog să crezi, domnule, că oricând recunoştinţa mea…

  CETĂŢEANUL (foarte grăbit): Nu mai e vreme… se-nchide alegerea. (iese ducând sus biletul)

  (Zoe l-a condus cu multă amabilitate până la ieşire; se-ntoarce, se opreşte în fund, îşi deschide corsajul, pune scrisoarea în sân, se încheie la loc şi coboară încet şi ţintă spre Caţavencu. La fiece pas al Zoii, Caţavencu se-ndoaie de încheieturi; când ea s-a apropiat bine, se opreşte ţapăn înaintea lui; el cade în genuchi)

  SCENA IX.

  ZOE, CAŢAVENCU.

  CAŢAVENCU: Iartă-mă, iartă-mă…

  ZOE (râzând): Scoală-te, eşti bărbat, nu ţi-e ruşine! (cu ton aspru) Scoală-te!

  CAŢAVENCU (sculându-se ruşinat): Iartă-mă…

  ZOE (cu dignitate): Eşti un om rău… mi-ai dovedit-o… Eu sunt o femeie bună… am să ţi-o dovedesc. Acuma sunt fericită… Puţin îmi pasă dacă ai vrut să-mi faci rău şi n-ai putut. Nu ţi-a ajutat Dumnezeu, pentru că eşti rău; şi pentru că eu voi să-mi ajute totdeauna, am să fiu tot bună ca şi până acuma.

  CAŢAVENCU (umilit): Madam!

  ZOE: Nu tremura! Pe parola mea de onoare, eşti scăpat…

  CAŢAVENCU: Sărut mâinile… devotamentul meu…

  ZOE: Cu o condiţie: după alegere, o să fie manifestaţie publică,… d-ta ai s-o conduci.

  CAŢAVENCU (repede şi supus): O conduc…

  ZOE: D-ta o să prezidezi banchetul popular din grădina primăriei…

  CAŢAVENCU (asemenea): Prezidez…

  ZOE: O să chefuieşti cu poporul…

  CAŢAVENCU (acelaşi joc): Chefuiesc…

  ZOE: Şi o să vii aici cu toţii, să saluţi, în numele alegătorilor, pe deputatul ales şi pe prefect…

  CAŢAVENCU: Da.

  ZOE: Ne-am înţeles?

  CAŢAVENCU: Da.

  ZOE: Du-te şi ia loc în capul mesii; fii zelos, asta nu-i cea din urmă Cameră!

  CAŢAVENCU: Madam, madam Trahanache, eşti un înger…

  ZOE: Mulţumesc, eşti prea galant, dar du-te degrabă…

  CAŢAVENCU: Mă duc, mă duc, şi să vedeţi dacă nu v-o plăcea… Sărut mâinile… sărut mâinile!… (iese repede zăpăcit prin fund.)

  SCENA X.

  ZOE singură.

  E adevărat, ori visez? (şade pe un scaun, scoate scrisoarea, o citeşte, o sărută) Fănică! (se scoală râzând, o mai citeşte, o mai sărută de mai multe ori şi iar şade) Fănică! (plâns nervos… după o pauză, se scoală zâmbind, se şterge la ochi şi răsuflă tare) A!… mi-a trecut… Fănică! (suie repede scările la dreapta şi dispare)

  SCENA XI.

  TIPĂTESCU singur

  (intră repede din fund) A înnebunit Ghiţă? Mă trimite la telegraf pentru nimica… îmi face farse? Ce însemnează… Şi Zoe… unde e Zoe? (se uită-n toate părţile şi iese repede în dreapta.)

  SCENA XII.

  TRAHANACHE şi DANDANACHE vin din dreapta din grădină, planul al treilea.

  TRAHANACHE: A! aici la noi, stimabile, a fost luptă crâncenă, orice s-ar zice… s-au petrecut comèdii mari.

  DANDANACHE: Taţi, frate.

  TRAHANACHE: Infamii! Închipuieşte-ţi d-ta, un caraghios, un mişel, ca să enfluanseze pe Tipătescu… pe Fănică de!… pe prefect. (Dandanache dă multă atenţie, dar pare că nu pricepe)

  DANDANACHE: A, da! asa! că nu esti d-ta prefectul.

  (Se aude din depărtare entrata unui marş)

  TRAHANACHE: Or să-l învrăjbească cu mine şi cu familia mea… s-apucă şi face o scrisorică de amor ca din partea lui Fănică, prefectul… cătră Zoiţica, nevastă-mea, şi-i imitează slova băiatului,… ştii, să juri, nu altceva… Închipuieşte-ţi plastografie!

  DANDANACHE: Nu mă nebuni, neicusorule! La mine a fost cazul adevărat!…

  (Marşul se apropie, se aud şi urale)

  TRAHANACHE: Cum, cazul adevărat?

  DANDANACHE: Scrisoarea era a persoanei… da… becher.

  TRAHANACHE: Cum becher?

  DANDANACHE: Adică necăsătorit…

  TRAHANACHE: Cine?

  DANDANACHE: Nu spui ţine, – persoană însemnată… Când i-am pus piţorul în prag, – ori coledzi, ori „Răsboiul” mă-nţeledzi, – tranc! depesa aiţi…

  TRAHANACHE: Nu-nţeleg. (aparte) E ameţit de drum… căruţa… şi clopoţeii.

  DANDANACHE (aparte): E slab de tot prefectul, îi spui de două ori o