biblioteca Nr.1
de cărți online gratis
Cărți » Filosofie » O Scrisoare Pierduta descarcă iubiri de poveste online gratis .pdf 📖 📕 - carte online gratis .Pdf 📚

Cărți «O Scrisoare Pierduta descarcă iubiri de poveste online gratis .pdf 📖». Rezumatul cărții:

0
0
1 ... 21 22
Mergi la pagina:
Fănică, parcă a intrat în pământ. (bâtându-se repede pe frunte ca şi cum şi-ar aduce aminte de ceva) A! ce-am uitat! Să mă iertaţi, sărut mâna, coane Fănică… Ministrul… nu, miniştrii, toţi şapte, vă cheamă la telegraf numaidecât… de-aia vă căutam aşa de zor…

  TIPĂTESCU: La telegraf? Ce mai vor de la mine?

  PRISTANDA: Nu ştiu, dar bate telegraful de un ceas, coane Fănică, trebuie să mergeţi.

  TIPĂTESCU: A, blestemată politică… Zoe! Zoe, curaj, mă duc…

  ZOE: Du-te.

  TIPĂTESCU: Mă-ntorc îndată. (îi sărută mâna.) Zoe, fii cuminte! Nu suntem pierduţi; n-ai grijă; la revedere! (pleacă prin fund.)

  ZOE: La revedere!… A!… cum pot să iubesc pe omul ăsta! (cade pe gânduri. Pristanda urmăreşte pe Tipătescu până la ieşire şi se uită după el până se depărtează.)

  SCENA VI.

  ZOE, PRISTANDA.

  PRISTANDA (după ce s-a asigurat că Tipătescu s-a depărtat, coboară degrab’): Coană Joiţico!

  ZOE (tresărind): Ai! Ghiţă! iar m-ai speriat… Ce e? ce vrei? du-te! lasă-mă-n pace!

  PRISTANDA: Sărut mâna, coană Joiţico, nu vă supăraţi. (foarte cu binişorul) Este cineva,… cineva, pe care-l ştiţi d-voastră bine,… aşteaptă aici… ar voi să vă vorbească… dar numai d-voastră… De-aia eu l-am trimis pe conul Fănică la telegraf, pentru ca să rămâneţi d-voastră singură… Am minţit… nu-i adevărat că-l cheamă miniştrii… Ştiu că o să mă ocărască, o să mă bată că l-am trimis la cai verzi pe păreţi, dar lasă să mă ocărască… să mă bată… Nu e mai-marele meu? Nu e stăpânul meu, de la care mănânc pâine eu şi unsprece suflete? L-am minţit, dar pentru binele d-voastră, coană Joiţico… Îl primiţi?… da?

  ZOE (care a stat pe gânduri şi n-a ascultat tirada lui Pristanda): Pe cine să primesc?

  PRISTANDA: Pe cine – pe cine?… pe d. Nae Caţavencu…

  ZOE (sărind din loc): Pe Caţavencu? E aici? Unde e, Ghiţă? Să vie acu, numaidecât: mergi, adu-l iute. (e în culmea nerăbdării.)

  PRISTANDA: Ascult! (merge în fund la stânga şi aduce pe Caţavencu) Poftim stimabile, poftim. (îl introduce şi iese repede.)

  SCENA VII.

  ZOE, CAŢAVENCU.

  ZOE (repezindu-se la el): D-le Caţavencu, ai voit să mă pierzi pe mine şi te-ai pierdut şi pe d-ta. La ce-ai fugit, pentru Dumnezeu! la ce-ai dispărut? Fănică are în mână o poliţă, ale cărei giruri le-ai plastografiat, ca să ridici cinci mii de lei de la Societate… Ştii?

  CAŢAVENCU: Ştiu, madam, că o are, (dezolat) ştiu, dar ce e de făcut?

  ZOE: Om nebun! ţi-ai pierdut minţile? mai întrebi ce e de făcut! Nu ştii? Să-ţi dau poliţa: scapă-mă, să te scap! să schimbăm: dă-mi scrisoarea…

  CAŢAVENCU (dezolat): Madam! madam! peste putinţă…

  ZOE: Ce?

  CAŢAVENCU: Scrisoarea d-voastră…

  ZOE: Ei?

  CAŢAVENCU: N-o mai am!…

  ZOE: Nu se poate!…

  CAŢAVENCU: N-o mai am!…

  ZOE: Minţi!

  CAŢAVENCU: Nu minţ; n-o mai am!…

  ZOE: Nenorocitule! ce ai făcut-o?

  CAŢAVENCU: Am pierdut-o!

  ZOE (dând un ţipăt şi uitându-se pierdută în toate părţile): A! de ce nu pot să te omor!

  CAŢAVENCU: Omoară-mă, madam, omoară-mă, dar nu e vina mea!

  ZOE: Cum ai pierdut-o? când ai pierdut-o? unde ai pierdut-o?

  CAŢAVENCU: În scandalul, în bătaia de alaltăieri seara, de la întrunire, cine nu ştiu… mi-a smuls pălăria din cap… scrisoarea o aveam în căptuşeala pălăriei…

  ZOE: Care va să zică, adevărat ai pierdut-o?

  CAŢAVENCU: Da!

  ZOE: Mi-ai pierdut scrisoarea… şi nu ştii, nu bănuieşti pe unde poate rătăci scrisoarea mea?

  CAŢAVENCU: Nu.

  ZOE: Nu?

  CAŢAVENCU: Nu…

  ZOE (desperată): A! eşti un om pierdut!… pierdut!… Eu poate că mai scap… căci poate să mai scap! dar d-ta… (cu putere) d-ta eşti pierdut!… Când te-a arestat Fănică, te-am scăpat eu… acuma te arestez eu şi n-ai să scapi decât atunci când mi-oi găsi scrisoarea… pentru că poate să mai ai noroc s-o găsesc… Roagă-te la Dumnezeu s-o găsesc… A! s-a întors jocul, d-le Caţavencu… începe să te părăsească norocul şi să mai treacă şi-n partea noastră… A! eşti pierdut! da, pierdut!… (strigând în fund) Ghiţă! Ghiţă!

  CAŢAVENCU: Doamnă, Pentru Dumnezeu! (se uită-n toate părţile)

  ZOE: Ghiţă! (cătră Caţavencu) Nu te uita pe unde să scapi… Nu mai e scăpare: plastografii dovediţi nu mai au scăpare… s-a mântuit… Ghiţă! Ghiţă! (merge strigând în fund şi se-ntâlneşte piept în piept cu Cetăţeanul turmentat)

  SCENA VIII.

  ACEIAŞI – CETĂŢEANUL TURMENTAT cu pălăria albă a lui Caţavencu.

  CETĂŢEANUL (intrând şi coborând foarte bine dispus): Nu e Ghiţă, eu sunt…

  ZOE: Ce cauţi?

  CAŢAVENCU (aparte): Pălăria mea!

  CETĂŢEANUL: Pe d-voastră, coană Joiţico!

  ZOE: Ce vrei cu mine?

  CETĂŢEANUL: Ei! uite şi d. Nae. Salutare onorabile!

  ZOE (nervoasă): Ce vrei? spune ce vrei?

  CETĂŢEANUL: Ce vreu eu, bine vreu. Eu am o vorbă: o mie de ani pace! (gest de impacienţă din partea femeii) Eu, coană Joiţico, am găsit o scrisoare.

  ZOE: Pe care ai lăsat-o să ţi-o fure onorabilul d. Caţavencu…

  CAŢAVENCU (zdrobit): Doamnă!

  CETĂŢEANUL: Las-o aia; am mai găsit una!…

  ZOE: Ei, ce-mi pasă!

  CETĂŢEANUL: Nu vă suparaţi, coană Joiţico, să vedeţi… nu v-am spus tot. Eu până să nu intru în politică, cum am zice, care va să zică până să nu deviu negustor şi apropitar, am fost împărţitor… la poştie… mă cunoaşte conul Zaharia!

  ZOE: Ei! ieşi odată şi lasă-mă… Ghiţă!

  CETĂŢEANUL: Şi d-atunci, care va să zică, eu dau scrisoarea după andresă. Dacă nu găsesc andrisantul, scriu pe ea cu plaivaz: „andrisantul necunoscut”, ori „nu se află”, ori „mort”, care va să zică fiecare după cum devine… (Zoe se plimbă impacientată în fund) dar dacă găsesc andrisantul, i-o dau andrisantului… Bunioară acuma… Eu am găsit alaltăieri, în învălmăşeala de la primărie, o pălărie…

  ZOE (coborând): O pălărie?

  CAŢAVENCU (aparte): Mizerabilul…

  CETĂŢEANUL: O pălărie, da, asta… şi astăzi tot îndesând-o pe capul meu s-o potrivesc – că mi-era strâmtăam vrut să-i scot

1 ... 21 22
Mergi la pagina: