întreabă-mă, neicusorule, să-ţi spui: nu vrea Comitetul ţentral şi paţe; ziţea că nu sunt marcant. Auzi, eu să nu fiu marcant… Am avut noroc, mare noroc am avut. Să vedeţi. Într-o seară… ţinevas – nu spui ţine… persoană însemnată… da’ becher – vine şi zoacă la mine cărti… şi când pleacă îsi uită pardesiul la mine… A doua zi, voi să-l îmbrac… gândeam că-i al meu… văz că nu-i al meu; îl caut prin buzunare şi dau… peste ţe te gândesti?

  TIPĂTESCU: Peste?

  DANDANACHE (râzând): Peste o scrisorică.

  AMÂNDOI: O scrisorică.

  DANDANACHE: De amor…

  AMÂNDOI (mişcaţi): O scrisorică de amor?

  DANDANACHE: O scrisorică de amor cătră becherul meu, de la nevasta unui prietin, – nu spui ţine… persoană însemnată.

  ZOE: Ei şi?

  TIPĂTESCU: Ei?

  DANDANACHE: Ei, ţe să-ţi mai spui, puicusorule? Adu o birze, mă, băiete, degrabă… Mă sui în birze şi mă duc la persoana, la becherul, – nu spui ţine – e persoană însemnată —: Găseste-mi, mă-nţeledzi, un coledzi, ori dau scrisoarea la „Răsboiul”… De colea până colea… gâri-mâr… a trebuit, coniţa mea, să ţedeze, şi tranc! depesa aiţi, neicusorule…

  ZOE (agitată treptat în măsura povestirii lui Dandanache): A! domnule Dandanache, ai făcut rău… fapta d-tale este… să-mi dai voie să-ţi spui…

  TIPĂTESCU (încet): Zoe! (ea urcă.)

  DANDANACHE: aşa e, puicusorule, c-am întors-o cu politică. Aud? Ţe era de făcut? Aminteri dacă nu-mi dedea în gând asta, nu m-aledzeam… şi nu merdzea deloc, neicusorule; fă-ţi idee! familia mea de la patuzsopt (coborând cătră public) şi eu, în toate Camerele, cu toate partidele, ca rumânul imparţial… şi să remâi fără coledzi!

  TIPĂTESCU: Vezi bine! (muşcându-şi buzele) Dar nu ne-ai spus sfârşitul istoriei… scrisoarea.

  ZOE: Da, scrisoarea…

  DANDANACHE: Care scrisoare?

  TIPĂTESCU: Scrisoarea becherului…

  DANDANACHE: Care becher?

  ZOE (nervoasă): Persoana însemnată… scrisoarea… de amor… arma d-tale politică, cu care te-ai ales…

  TIPĂTESCU: Scrisoarea pe care voiai s-o publici în „Răsboiul”, dacă nu…

  DANDANACHE (aducându-şi în sfârşit aminte): A da! scrisoarea… da… am priţeput…

  ZOE: Ei! scrisoarea?

  TIPĂTESCU: Ce s-a făcut?

  DANDANACHE: O am pusă acasă la păstrare… dar stii, la loc sigur…

  ZOE: Nu i-ai înapoiat-o persoanei?

  DANDANACHE (cu mirare): Cum s-o înapoiez?

  TIPĂTESCU: Iată te-alegi, el şi-a ţinut cuvântul…

  ZOE: Trebuie să i-o dai înapoi…

  DANDANACHE: Cum se poate, coniţa mea, s-o dau înapoi? S-ar putea să fac aşa prostie? Mai trebuie s-aldată… La un caz iar… pac! la „Răsboiul”. (coboară.)

  ZOE (cu dezgust): A! (trecând pe lângă Fănică, încet şi cu tonul lui de mai sus) E simplu, dar e un om onest! (tare, cătră Dandanache.) D-le Dandanache, am să vă fac o rugăciune: o să rămâneţi la masă la noi… mă rog să nu povestiţi istoria cu scrisoarea becherului d-voastră…

  TIPĂTESCU: Ştiţi, asupra alegătorilor ar face poate rău efect…

  DANDANACHE: Nu spui, neicusorule; dar dacă oi uita – aminteri, am memorie bună… dar stii, cum sunt ameţit de drum, poate să uit şi să-nţep – să-mi faţeţi semn. Eu la masă o să stau ori lângă d-ta, ori lângă consoarta d-tale…

  TIPĂTESCU: Care consoarta mea?

  DANDANACHE: Doamna.

  ZOE (aparte): A! idiot!

  TIPĂTESCU (impacientat): Pardon, d-le Dandanache, doamna e soţia d-lui prezident al Comitetului, domnul care v-a adus aici, (subliniază silabic) domnul Zaharia Trahanache, doamna Zoe Zaharia Trahanache… Eu sunt Ştefan Tipătescu, prefectul judeţului… cu doamna sunt numai prieten…

  DANDANACHE (care a ascultat cu multă atenţie): aşa e, bini ziţi puicusorule… bată-vă sănătatea să vă bată… pardon… stii eu… de pe drum (serios) fă-ţi idee d-ta: ţinţi postii, hodoronc-hodoronc, zdronca-zdronca, şi clopoţeii… îmi ţiuie grozav…

  ZOE (aparte): Trebuie să-l duc de aici să se liniştească puţin… e ameţit rău de tot.

  TIPĂTESCU: D-le Dandanache, nu voiţi să vă odihniţi, să vă liniştiţi puţin…

  DANDANACHE: Ba da, neicusorule… dar unde?

  ZOE: Poftiţi cu mine, d-le Dandanache.

  DANDANACHE (dându-i braţul şi ieşind cu ea la dreapta pe scară): Stii, coniţa mea, sunt aşa de ameţit… stii, trăsura… şi clopoţeii… stii, îmi ţiuie grozav… grozav îmi ţiuie… (ies.)

  SCENA IV.

  TIPĂTESCU singur.

  Şi-l aleg pe d. Agamiţă Dandanache! Iaca pentru cine sacrific de atâta vreme liniştea mea şi a femeii pe care o iubesc… Unde eşti, Caţavencule, să te vezi răzbunat! Unde eşti, să-ţi cer iertare că ţi-am preferit pe onestul d. Agamiţă, pe admirabilul, pe sublimul, pe neicusorul, pe puicusorul Dandanache… Ce lume! ce lume! ce lume!…

  SCENA V.

  TIPĂTESCU, ZOE, apoi PRISTANDA.

  ZOE (coborând precipitat treptele): Ai auzit, Fănică? Ai auzit? Onestul tău d. Agamiţă, care reuşeşte, care triumfează, păstrează scrisoarea… Ce trebuie să facă onestul Caţavencu, care n-a reuşit, care-şi muşcă acuma mâinile, îşi mestecă turbarea şi mă ocheşte din cine ştie ce ascunzătoare? (agitată) A! mi-e groază să mă gândesc. Ce face Caţavencu? unde e ascuns şarpele? de unde o să-şi arunce veninul asupra mea!

  TIPĂTESCU: Zoe! Zoe! fii bărbată…

  ZOE (înecată): Nu mai pot, nu mai pot. Vorbele lui Dandanache mi-au luat toată puterea, mi-au frânt inima… A! înnebunesc de frică. (îşi ascunde obrazul)

  PRISTANDA (venind repede din stânga): Coană Joiţico! coană Joiţico!…

  TIPĂTESCU: Ghiţă!

  ZOE (tresărind): Ghiţă… Ce e? Spune!

  PRISTANDA (oprindu-se): Coană Joiţico, voiam să…

  ZOE (fierbând): Spune, nu mă chinui! Ce e? A publicat-o? dă-mi-o s-o văz! (foarte agitată) dă-mi-o, s-o văz!

  TIPĂTESCU: Zoe! eşti nebună!

  PRISTANDA (aparte): Curat nebună!

  ZOE: Da, sunt nebună! şi ţie trebuie să-ţi mulţumesc de asta.

  PRISTANDA (căutând s-o calmeze): Nu, coană Joiţico, nu e nimica, nu e nimica publicat… „Răcnetul” nici n-a apărut astăzi… După ce a fugit Caţavencu, dăscălimea s-a apucat la ceartă, s-au bătut, l-au bătut pe popa Pripici, şi nici vorbă să mai scoaţă gazeta… S-a spart partidul independent… s-a spart! (încet Zoii, trecând spre Tipătescu) Am să vă spun ceva secret, acu numaidecât!

  TIPĂTESCU: Nu spuneam eu! Dar Caţavencu?

  PRISTANDA: Nu l-am găsit, coane