biblioteca Nr.1
de cărți online gratis
Cărți » Filosofie » Levantul descarcă iubiri de poveste online gratis pdf 📖 📕 - carte online gratis .Pdf 📚

Cărți «Levantul descarcă iubiri de poveste online gratis pdf 📖». Rezumatul cărții:

0
0
1 ... 20 21 22 ... 54
Mergi la pagina:
vrei lumii să îi fii călită streajă Liberează-te pre tine mai întâi, şi-apoi pre cei Ce să-ndoaie subt călcâiul de nebuni şi de mişei. Te cufundă-n poesie şi-n visare, te cunoaşte Tu pre tine, dar nu-n lume, ce-i asemeni unei broaşte Unde merge orce cheie şi niciuna, ci în sferă Te cufundă, s-afli floarea sufletului. Efemeră Nu e ea, ci-n nemurire, în Akasia-şi întinde Cupa limpede. Priveşte ici în glob şi te desprinde!

  Manoil păşi în faţa tronului cu scump desen, Ceilalţi şed în grup dă peatră ca burjuii lui Roden. Manoil luă dân mâna cu brăţare de onixă Globu-n palmele-amândouă şi-l privi cu pleoapa fixă Pân-un foc de apă rece îi pătrunse-n braţ şi-n unghii; Carnea i se face steclă, îşi putea privi rărunchii

  Scânteioşi ca vii smaralduri, oasele ca şi mărgeanul, Cum vezi plopii-n faptul serii vântul când dăschide geamul

  Grota, zâna i să pare depărtată şi străină

  Cum vezi lumea când ai ochii turburaţi dă atropină.

  Dodat nu mai e nemica, numai trupu-i gol asvârle

  Vâlvătaie îngheţată, ca curentu-n jur dă gârle, Flăcări ce destramă carnea-n stropi de rouă ce scânteie

  Pă scheletul ca pistilul fabuloasei orchidee

  A Levantului. Dar, iată, oasele încep a creşte, Pe scheletul mâinii aripi dă cleştar înmugureşte

  Pân-acoperă humerus, radius şi cubitus, Şi dân grotă ca dân pântec îşi croieşte drum în sus

  Aripat gigant ce arde galben foc zvârlind sub stele.

  Încrustat în stânca frunţei arde-un glob cu ape grele, Universul ca o haină îi plesneşte-n cusături

  Şi se taie-n putrezi laţe atârnând de-nchieturi.

  Galaxii să dau în lături zob făcute dă aripe, Pere limitele lumii îndărăt în două clipe, Loc şi vreme bălmăjite-s ca în gure de copii, Nefiinţă şi fiinţă-s râncede glosolalii

  Bălăcite, luate-n peptul notătorului pân sine.

  Să-mpăcau bune şi rele, întunerec şi lumine

  Şi totuna e mic, mare, nesfârşit şi mărginit.

  Genia şi mai dăparte aripa şi-a desdoit.

  El sbura dodat în toate părţile, şi în afară

  Şi înuntru, pân-ce totul fu împlut d-a sa povară, Dă lumina-ntunecată a aripelor enorme.

  Oul de cristal chilia unde treze ele dorm e.

  Şi dodată oul crapă în trozniri d-apocalipsă

  După câte mii de ere? Vremea este în eclipsă.

  Iar Manole-apare iarăşi cum îl ştim. Ce-n ou trăit-a

  Nici în gând şi nici în vorbe nu-şi găseşte potrivita: Ochi ce se priveşte însuşi, poate aşa-o pală umbră Aş putea s-aştern pă filă, dân esperienţa sumbră A trăitului cu sine, a muşcatului dân totu-şi.

  Manoil dăschide ochii: pân la brâu el stă-ntre lotuşi într-un iaz ce unda verde-i scânteiază străveziu.

  Sori sunt trei în crucea boitei: galbin, frez, liliachiu, întreite deci aruncă umbre toate ce se vede.

  Manoil eşi pe malul tăului cu unda verde.

  Gol era ca o statuă, ca dă marmur are peptul, Plete scoase ca dân daltă, ochii goi ca înţeleptul

  Dă Omir sau Milton bietul sau al lui Ulysses tată.

  Talpele-i păşiră goale pre câmpia ce-i smălţată

  Cu mii flori dă iod cu frunze dă safir şi peruzele, Cupele de carne-atinge cu moi buze paseri grele

  Ce-s jumate transparente şi jumate ca de plumb.

  Şerpi cu creste de găină cântă-n lanul de porumb.

  Fauni nalţi de nici o palmă două flaute-au la gură

  Nimfelor cu zeci de ţâţe să le dea şuierătură, Iar la râul cu dantură loc de punte triumfală

  Ţine luna, o felie fragedă de portocală.

  Toate curg, să schimbă toate pe măsură ce se-ncheagă:

  Peştele devine soare, soarele devine fragă, Umbra, iată, să desprinde de pământ şi prinde sânge

  Iar ce aruncasă umbră-n cioburi licurind să strânge, Fiecare ciob crescându-i aripe dă libeluli.

  Manoil înaintează pântre moii glomeruli

  Ai copacilor ce-ndată ei să schimbă în fămei.

  Toate îl îmbie lâncezi, da-ntre pulpele de stei

  Ele n-au nimic, doar peatră lustruită ca de ape: Când să-ntorc, pe două fese dăschid ele două pleoape. Şi dodat în aer luciu se ivi un curcubău Şi să-ncheagă slove limpezi atârnate preste hău, Ce par când muiate-n ojă, când săpate în dantea. Preste tot ţinutul scrie-n arc:

  C

  I

  N

  U

  L

  R

  A

  H

  A

  Literile schimbă-ndată în mii stele colorate Şi-n beşice de săpunuri zugrăvite şi perlate Ce să sparg subt ghiara lungă miilor pterodactili, Numai H-ul mai remâne între nouri versatili, Dar şi el într-o beşică de săpun s-au prefăcut Ce s-apropie de mutul Manoil, întreţesut Cu bulboane de lumină roşie. Manole-atinge Cu un deget ca de peatră umeda, sclipinda minge Care are peisagiul desenat în semilună Pe o margine de tremur; ca un clopoţel răsună Bila, însă nu să sparge, ci-l coprinde pe erou Şi cu el să-nalţă-n aer: stă ca puiul viu în ou. Manoil privea pân coaja străvezie-un peisagiu Ce cuprinde într-olaltă fandacsie şi miragiu, Unde norii au schelete, turlele au rochi de bal, Lunele au gene-albastre, încurcate, ca-n Nerval, Ale frunzelor aripe-s vene, ochii lor vitralii-s

  Şoldul apelor domoale volutuos e ca-n Novalis, însuşi ceriul e un pântec, soarele-i un ombilic, Subt pământul ca de sticlă sunt petale, ca în Tieck. Toate în anamorfoze stranii se resfrâng în bilă Şi apoi se inversează-n a eroului pupilă, Pe retină pune fire de colori ca pe gherghef Şi lichide colorate curg pân nervii de sidef Pân ajung prin centrul optic, unde să combină straniu Şi apoi să proiectează pă peretele de craniu Şi-astfel să încheagă visul, iar în sala uriaşă Şade-un singur spectatoriu, ce se zbate strâns în faşă, Paralitic doar privire, doar dorinţi, numai terori; Are-un singur ochiu-n frunte, şi aripe-n subţiori. Este tristul, veşnic singur, sufletul al meu ş-al tău.

  Bila de cristal pogoară în uitare şi în hău.

  E o vale străvezie chiar în centrul lumii estii, I-un ostrov ca de faianţă ferecat în scoici şi trestii Ş-are-n mijloc o cetate dăltuită în porfir. Elefanţi

1 ... 20 21 22 ... 54
Mergi la pagina: