– Maică Marie, mormăie Micuţul, îngropându-şi capul sub o pernă. Obuzele astea afurisite te fac să-ţi pierzi minţile.

Din stradă răzbate răpăit de cizme în pas alergător. Legionarul priveşte precaut prin fereastra spartă.

– Par Allah! ţipă el îngrozit. E Ivan! Vine puhoi!

– Ivan? întreabă Bătrânul. Cu neputinţă! Asta înseamnă că întreaga divizie a fost aruncată înapoi.

Porta priveşte uluit prin nişa ferestrei peretelui din fund. I se face părul măciucă. Închide ochii şi mormăie înspăimântat.

– La dracu'! Asta-i întreaga armată a lui Ivan, strigă el, înşfăcându-şi mitraliera uşoară şi croindu-şi drum prin încăpere spre uşa care dă în stradă.

Sărim aproape simultan peste gardul din scânduri. Dinapoia noastră răzbate trosnetul sec al exploziilor. În beznă clipeşte flacăra de la gura ţevii unui automat.

Arunc o grenadă spre ea şi răstorn în fugă câteva tomberoane goale care se rostogolesc cu un vacarm de nedescris.

O siluetă este proiectată în aer şi, pentru o clipă, pare suspendată deasupra flăcării unei explozii.

Ne trântim cu toţii la pământ în secunda în care artileria lor aşterne un covor de foc peste întinderea parcului.

Cu groaza cuibărită în măruntaie, mă scufund într-un pârâu, fără să ştiu cum am ajuns acolo. Nu simt nici răceala apei şi nici nu aud trosnetul gheţii. În spatele meu cad obuze uriaşe. O casă se năruie în flăcări.

După următoarea ploaie de obuze, ies din pârâu şi o iau la goană de-a curmezişul parcului. Mă arunc fără simţire într-o groapă care miroase încă a fier şi a pulbere arsă. Bombardamentul se înteţeşte într-un crescendo furios. E ca şi cum întreaga lume s-ar întoarce pe dos.

Aruncă în luptă tot ce au: tunuri de câmp, baterii Howitzer, mortiere, tancuri şi armament de infanterie. Cele mai rele sunt mortierele. Obuzele lor cad aproape neauzite şi explodează cu un plesnet drăcesc. Sunt atât de înspăimântat încât îmi vine să ţip şi să alerg cât mă ţin picioarele. Dar, ca o veche cătană în războiul ăsta murdar, ştiu că dac-aş fugi ar însemna moarte sigură. Mă ghemuiesc mai bine în groapa îngustă, căutând să mă fac cât mai mic. Îmi odihnesc bărbia pe patul pistolului-mitralieră.

Nu departe de mine cade un alt obuz. Suflul îmi împinge casca pe ceafă. Pentru o clipă îmi pierd cunoştinţa. Cureluşa căştii mai-mai că mă sugrumă. Îmi simt creierul golit, iar mâinile îmi sunt ca de gheaţă. Pare o veşnicie până când mă inundă din nou viaţa.

Acum sosesc tancurile. Le desluşesc zornetul şenilelor. Prin parc gonesc T-34 şi enorme KW-2, al căror vacarm e străbătut de urletele oamenilor zdrobiţi sub şenile.

Aud răpăitul infernal al mitralierelor germane, lăsând prin întuneric şiruri strălucitoare de trasoare.

Cinci sau şase rachete luminoase explodează pe cer, preschimbând noaptea într-un crâmpei de zi fantomatic şi palid.

Ridic precaut capul şi zăresc tancurile T-34 croindu-şi drum pe lângă cărare. Pe tancuri, o mulţime de infanterişti. Încep să bată tunurile antitanc de 88 mm, al căror bubuit te asurzeşte.

Un T-34 explodează într-o sferă de foc; un altul zboară în ţăndări.

Aud şenile zdrăngănind aproape de groapa mea de obuz şi mârâitul unui motor Otto. Mă simt învăluit de suflul cald al ţevii de eşapament a unui T-34. E atât de aproape încât i-aş. putea atinge şenilele.

Înnebunit de groază, îmi înfig degetele în pământ şi încerc să mă lipesc şi mai strâns de el. Forţa exploziei care urmează e cu neputinţă de descris, căci pare însăşi născocirea Diavolului.

Soseşte în goană un Unteroffizier din Plutonul 3. O rafală de mitralieră îi trece razant peste piept azvârlindu-l înapoi.

Un Fahnenjunker aleargă, şchiopătând ca o pasăre rănită. Se opreşte şi priveşte îngrozit colosul blindat. Tunul scuipă din nou. flăcări şi Junkerul se prăbuşeşte ca un butuc.

Pentru o clipă am senzaţia că e mort, dar mă înşel. Degetele sale se agaţă de pământ şi porneşte să se târască încet spre groapa mea.

– Nu! şoptesc. Nu aici! Dacă te zăresc cei din tanc, s-a zis cu amândoi.

Motoarele urlă şi T-34 începe să înainteze încet, frământând pământul sub şenilele sale de oţel. Leg febril două grenade una de alta pentru a obţine o încărcătură mai puternică.

Tancul se răsuceşte pe jumătate, aruncând de sub şenile pământ şi bolovani, care cad peste mine.

Tocmai sunt, pe cale să arunc grenadele, când face o nouă răsucire şi se îndreaptă hurducăind spre Fahnenjunker. Acesta se lipeşte disperat de pământ în spatele unui bolovan imens, după care dă să se ridice în picioare. Tancul îl aruncă înapoi şi-l zdrobeşte sub şenile, lăsând în urmă doar o băltoacă însângerată.

T-34 o ia din loc cu motoarele urlând. Calcă necruţător peste un podeţ din lemn care se prăbuşeşte sub greutatea lui într-o grindină de scânduri şi de bârne fărâmate, sfârtecând în bucăţi doi infanterişti care se ascundeau acolo.

Alerg în neştire, pierzând orice noţiune a timpului. Genunchii îmi tremură, iar muşchii coapselor îmi sunt tari şi plini de cârcei. Gura, parcă mi-ar fi plină cu nisip. Cuprins de panică,' sar peste şanţ şi îmi croiesc drum prin tufişurile care-l mărginesc.

Porta mă înşfacă de gleznă şi mă prăvălesc înainte.

– Linişteşte-te, spune el simplu. Nu-i chiar atât de gogonată treaba. Vecinii nu vor decât să ne tragă de mânecă şi să ne arate că mai sunt şi ei prin preajmă. Nu vor să ne lase impresia c-am fi câştigat deja războiul.

– Unde-i Bătrânul? întreb eu cu respiraţia întretăiată.

– Pe-aici pe undeva, bucurându-se cu ceilalţi de răcoarea serii. Noi n-am prea avut necazuri, dar din Plutonul 3 n-a mai rămas un nasture, şi se aude că divizia s-a ales cu curul tăbăcit. "Fund-şi-Cizme" a făcut-o lată de data asta!

Bătrânul apare strecurându-se prin tufele de trandafiri; urmat îndeaproape de Gregor.

– Trebuie să străpungem imediat încercuirea, e de părere el gâfâind. Ivan a trecut dincoace cu căţel şi cu purcel. Jumătate din divizie s-a dus dracului. Mişcarea! Adăpostiţi-vă în dosul fabricii de mobilă! Acolo e ceva mai mult loc.

– Avem tancuri în spate, intervin eu, şi bubuie de mama-focului.

– Dă-le dracului, scrâşneşte Bătrânul. Nu le luaţi în seamă. Trebuie să răzbatem. Micuţule! strigă el încet.

– Iată-mă-s! răspunde Micuţul, răsărind ca o avalanşă din straturile de trandafiri.

– Mai ai burlanul?{23} întreabă Bătrânul.

– Se-nţelege, rânjeşte Micuţul, şi-am şi-un pachet cu băşini pentru