foc, fulger, soare. Sf. Treime reprezintă fundamentul religiei creştine şi e cea mai completă elaborare filosofico-etică a interacţiunilor celor trei centre şi ale celor trei poli ce alcătuiesc Triada Divină, în unitatea şi diferenţierea lor dialectică: Dumnezeu-Tatăl – Sfântul Duh – Dumnezeu-Fiul. Numărul trei este cifra încercărilor de tot felul, a repetărilor menite să asigure reuşita unei acţiuni, numărul magic şi simbolic al alegerilor din basm şi legendă. Virtuţile etice şi valorile umane fundamentale, de regulă, se reduc la o triadă: credinţa-speranţa-dragostea; adevărul-f rumo-sul-binele; egalitatea-f raternitatea-li-bertatea etc. 'Triada e prezentă în orice act creator: creatorul-adul creaţiei-creatura. Structura fundamentală a propoziţiei e alcătuită din trei componente: subiect-predicat-obiect (complement). Timpul se împarte în trei secvenţe: trecutul-pre-zentul-viitorul. Există trei sfere principale ale lumii: lumea naturii-lumea umană-lumea divină. Pitagoreicii vorbeau de trei elemente ale omului: corp-suflet-spirit. Cifra trei apare extrem de frecvent în V. T. Şi N. T.: 3 porunci scrise pe Tabelele Legii, arhiereii de trei ori cheamă numele Domnului, cortul şi templul au trei despărţituri; lui Avram ii apar trei ingeri (prefigurarea Sf. Treimi); trei caracterizează şi viaţa lui Isus: 3 magi, trei ore a stat pe cruce, a înviat pe trei morţi, trei cruci erau pe Golgota, inscripţia de pe cruce era în trei limbi etc.

  În alte coduri simbolice, numărului trei ii corespunde: triunghiul, trifoiul cu trei foi, tridentul, trinacria (peşte triplu cu un singur cap), tri-pedul, fiinţele tricefale etc. ^Referitor la acest număr în folclorul românesc, L. Şăineanu remarcă următoarele: „Numărul trei are pre-tutindenea o valoare sacramentală, în basmele noastre şi aiurea împăratul are mai totdeauna 3 feciori sau 3 fete şi isprăvile eroului sunt obişnuit în număr de trei. Tovarăşii lui Făt-Frumos (fie năzdrăvani, fie câini) sunt iar 3 şi în cale întâmpina 3 draci eroilor, poate fi un număr fast: Zeus este al 13-lea dintre zei în ordinea succesiunii mitice, Ulisse – al treisprezecelea din grup, care scapă de

  Ciclop.

  În credinţele româneşti e număr nefast şi se mai numeşte „duzina dracului”. Printre altele, Bobotează e privită şi ca o zi critică, deoarece este a 13-a zi după Crăciun, când se credea că pe pământ coboară, duhurile rele, iar în Evul Mediu în această zi se aştepta vizita zeităţilor păgâne detronate de creştinism (V. Aga, Simbolica biblică, 337). Valenţele nefaste ale acestui număr sunt specifice multor popoare din Europa. La italieni, de pildă, lipsesc locurile din avion sau camerele de hotel cu numărul 13 cari se ceartă pentru trei lucruri minunate. Trecând pe la cele 3 sfinte (obişnuit Sfânta Miercuri, Sfânta Vineri şi Sfânta Duminică, mai rar Sfânta Luni şi Sfânta Sâmbătă), ele ii dau 3 talismane sp_re a scăpa de urmărirea demonului^ Soldatul viteaz trebuie să petreacă 3 nopţi în casa oropsită, tot 3 nopţi veghează feciorii pe mormântul tatălui lor şi iar 3 nopţi păzeşte eroul iapa năzdrăvană. Darurile ce le capătă săracul de la Dumnezeu sunt iarăşi în număr de trei, ca şi hainele cerute de copilă spre a fugi din casa nelegiuitului ei părinte […]. In sfârşit, numărul 3 figurează în basme la fiecare pas: persoanele, lucrurile şi incidentele se prezintă continuu sub formă triplă” {Basmele române, 39- 40)

  TREISPREZECE: incă din antichitate e considerat număr de rău augur. Credinţa aceasta exista la greci şi la romani, iar vechii perşi nici nu-1 pronunţau pe treisprezece, preferând să zică, 12 mai mult cu unul”. Se presupune că această co-notaţie negativă se datorează descompunerii lui 13 în 12 + 1 sau 10 + 3, de unde rezultă că este un număr marginal, rezultat prin adaos la o totalitate echilibrată, şi, ca atare, 13 semnifică dezordine, răzvrătire, moarte. La Cina cea de Taină sunt 13 convivi, din care unul (luda) se va spânzura în curânD. În superstiţiile diferitelor popoare nu e bine să se adune la masă 13 persoane, deoarece se crede că unul (cel care se ridică primul de la masă) va muri în decursul unui an. Apocalipsa are 13 capitole. Este insă o cifră sacră la popoarele vechi din Mexic, iar la; greci (in virtutea unei inversiuni, care acţionează la trecerea de la un nivel la altul), în lumea zeilor şi

  TREPTENICUL: Denumirea de origine slavă (treptniku, din trepetu „tremur”) a unei cărţi de prevestire, cu largă circulaţie în Evul Mediu românesc. Viitorul omului este prezis după diferite mişcări involuntare ale trupului, precum bătaia ochilor, clipirea genelor, clătirea buzelor, mân-cărimea palmelor etc. Cel mai vechi text (tipărit împreună cu un Gro-movnic) a apărut la Alba-Iulia în 1639. Ulterior, el a fost necontenit copiat şi retipărit împreună cu alte texte astrologice în calendarele anuale, până aproape de timpurile noastre. Prezicerile cuprinse în acest Treptenic se bazează pe străvechea credinţă că orice reacţie involuntară, necontrolată de om, e un semnal transmis de o forţă transcendentă (aidoma viselor). Conţinutul prezicerii, în multe privinţe, se întemeiază pe un simbolism (relativ transparent) al părţilor corpului, pe semnificaţia simbolică a numerelor şi valorificarea axiologică a spaţiului {stâng-drept, sus-jos etc): „De se va clăti vârful capului, va dobândi, sau de-i va dărui Dumnezeu unu cu-conu, foarte inţeleptu va fi. De se va clăti încheietura capului, neşte streini neştiuţi voru veni şi-i voru aduce dobândă. Chică de se va clăti, în oaste vori merge, şi iară sănătos vori veni. Ochiulu stângu şi sprânceana stângă de se vor clăti amândouă odată, o mânie iute despre o parte-ţi va veni şi apoi iară se va potoli” (of. N. Cartojan, Cărţile populare, I, 227).

  TEICOLICIUL: Sinonim regional al lui Pricolici j Priculici. Uneori se încearcă o anumită diferenţiere dintre cele două denumiri ale demonului nocturn lykantropic din mitologia românească. După afirmaţiile lui R. Vulcănescu, în credinţa populară, tricolicii erau progeniturile unor lupi fantastici sau lupi infernali care se încrucişează cu femei ce aveau coşmare senzuale, în păduri, sau lupoaice fantastice sau infernale care se încrucişează cu bărbaţi în aceleaşi condiţii nocturne şi silvestre. Tricolicii umblau năuci în nopţile cu lună plină, carnasieri posedaţi de demonismul distrugerii a tot ceea ce este viu. Se hrăneau în deosebi cu mânji din hergheliile care rătăceau pe dealuri cu fâneţe, insă când mâncau