care-l fac polonezii şi ucrainenii. Întâi se rumeneşte o raţă, apoi o tai, îi scoţi oasele şi tendoanele şi o mărunţeşti. În timp ce cânţi o parte din "Katerina Ismailova", o arunci în supă bucată cu bucată, Uite-aşa! Plop, plop, plop! Şi de fiecare dată când raţa face "plop", poţi să-ţi pui o dorinţă!

– De exemplu, o muiere straşnică, se repede Micuţul visând cu ochii deschişi.

– N-a fiert destul borşul ăla? se interesează nerăbdător Bătrânul şi se linge pe buze ca un lup hămesit.

– Nu poate fi nimic mai rău pentru un bucătar-şef, îl mustră Porta cu seriozitate, decât nişte clienţi care şi-au pierdut răbdarea! Oi fi tu şeful adunăturii ăsteia, dar la bucătărie să nu-ţi bagi nasul! Eu comand aici! Obergefreiter prin mila lui Dumnezeu, Joseph Porta, bosul! Dacă nu mai poţi să aştepţi până e gata inegalabilul meu "chef d'oeuvre" rusesc, te sfătuiesc să faci o mică plimbare împreună cu toţi ceilalţi care nu mai pot răbda.

Nervii noştri sunt gata să plesnească în timp ce Porta continuă imperturbabil să mestece în ciorbă. Ne pomenim mestecând în gol, ne chiorăie maţele privindu-l cum mărunţeşte carnea, cu un aer demn şi cum o pune în ceaun. La sfârşit, toarnă zeama de sfeclă şi binecuvântează supa în numele Dumnezeului tuturor ruşilor. Aproape că ne călcăm în picioare în momentul în care ne spune să venim cu castroanele. Pretinde să le aliniem precum soldaţii la paradă. Micuţul e gata să-i împuşte pe profesor şi pe fostul Oberst când îşi pun castroanele alături de ale noastre.

– Sclavii la coadă! rage el. Pe vremea lui Isus aţi fi mâncat la rând cu câinii! N-aţi citit Biblia, nemernici aristocraţi ce sunteţi? Porta pune în fiecare castron o bucată mare de unt şi, cu o mină de arhiepiscop, toarnă apoi şi supa.

– Vâră mai adânc polonicul, fiule! se tânguie Micuţul cu ochii sticlindu-i de foame. Ce-i mai bun se duce întotdeauna la fund! La urmă, Porta presară deasupra mărar şi toarnă sosul acru.

După ce rade trei porţii, Micuţului i se face milă de profesor şi de fostul Oberst.

– Cred că vă e foame şi vouă, nu? întreabă el indiferent. Duceţi-vă la Obergefreiter Porta cu castroanele. Şi dacă, întâmplător, descoperiţi o bucată de carne în supa voastră, vă prezentaţi imediat cu ea la mine, panimaieşi?

– Încetează să-i mai chinui pe amărâţii ăştia, pufneşte Bătrânul iritat.

– Le dau mâncare, şi tu numeşti asta chin? exclamă Micuţul surprins. Ce-ai vrea să fac? Să-i şterg la fund ca să nu murdărească pantalonii Armatei lui Adolf?

Timp de două ore ne-am tot îndopat cu borş, fără să discutăm prea mult. După ce n-am mai putut înghiţi nimic, ne-am lungit pe spate mulţumiţi.

– Când bătrâna Germanie va fi pierdut războiul ăsta, filosofează Porta, şi după ce-şi va fi revenit puţin din mizerie, cred c-aş face foarte bine să-mi deschid un restaurant la Berlin, O să cumpăr ruinele de la "Kampinski". Aş putea să le iau ieftin. Voi avea toate delicatesele: tocană americană, curcan prăjit în stil american, pui italienesc la cuptor.

– Nu uita de "poulet au sang" franţuzesc, mon ami, completează Legionarul meniul, aprinzându-şi o ţigară "Caporal".

– Cum aş putea să uit, zâmbeşte Porta. Şi n-o să uit nici de legumele greceşti "au gratin" sau de prăjiturile din bucătăria jidănească.

– Mă aduci în pragul nebuniei, izbucneşte Julius Heide furios. Cum poţi să pomeneşti de mizeriile alea. jidăneşti?

– Tu preferi miel "à la Turque", nu? întreabă Porta trufaş. O să am şi aşa ceva pentru clienţi de-ai casei ca tine!

– Sper c-o să faci şi supă venezueleană de peşte! intervine Gregor, lingându-şi buzele crăpate de frig.

– Dar "Paella Valenciana"? strigă Barcelona, căţărat pe pervazul ferestrei.

– Ce naiba se petrece aici? răsună dinspre uşă o voce pătrunzătoare de ofiţer.

– Atenţiune! zbiară Bătrânul, ridicându-se ca fulgerat şi scăpându-şi pipa.

Oberst Hinka, ciungul, intră în camera joasă; în aer pluteşte aroma borşului.

– Ce-i asta? întreabă el, privind cu interes ceaunul. A mai rămas puţină ciorbă.

– E ciorba preferată a ruşilor, să trăiţi! turuie Porta.

– Dă-mi să gust, zâmbeşte Hinka. Porta îi umple un castron.

– Să pun şi pentru adjutant? întreabă Porta, uitându-se la Leutnantul care stă la uşă nervos, ca o găină pe ouă.

– Nu pune întrebări stupide, Porta, răspunde printre înghiţituri Oberstul. Reticent, adjutantul primeşte un castron plin-ochi. Nu poate să-şi ascundă reţinerea faţă de talentul culinar al lui Porta. Nu l-ar surprinde să fie în ciorbă o otravă cu efect rapid.

– Excelentă ciorbă, exclamă Oberst Hinka încântat şi îi întinde lui Porta castronul gol.

– Da, să trăiţi, Untermenschenii ăştia ştiu ce-i aia haleală, să trăiţi, remarcă Porta plin de admiraţie. Ar trebui să mâncaţi o dată Selianka, domnule. E o supă de somon, să trăiţi! O pregătesc pe plajele de la Marea Neagră. Eu am gustat-o când m-am dus în vizită la prietenul meu Serghei Smirnov, domnule. E bucătar-şef la "Motanul cenuşiu", un restaurant din Atena. Selianka lui l-ar scoate şi pe Stalin afară din Kremlin. Am reţeta, să trăiţi, poate o doriţi şi dumneavoastră?

– Nu, Porta, mulţam, nu azi, surâde Oberst Hinka, bătându-i cu mâna pe umăr. Într-o oră plecăm. Păstrează-ţi calmul, Beier, i se adresează el Bătrânului. Cred că o să intrăm într-o treabă tare urâtă. Porta şi Creutzfeldt, fără ieşiri de căpătuială sau jafuri! Dacă aud că faceţi porcării, institui o Curte Marţială de urgenţă şi n-o să vă trec nimic cu vederea! Jaful e o problemă gravă.

– Am înţeles, să trăiţi, am înţeles perfect, domnule! cârâie Porta, cu o voce amabilă. Am văzut avertismentele afişate peste tot, să trăiţi! Jaful atrage după sine ştreangul. Oberst Hinka, să trăiţi, permiteţi să raportez, suntem destul de dezgheţaţi şi o să ne ţinem mâinile acasă ca să nu ne ardem. Am văzut afişele, să trăiţi!

În următoarele douăzeci de minute, Micuţului Porta sfărâmă uşa unei pivniţe şi trec prin ceea ce fusese odinioară reşedinţa maiorului. Răscolesc sertare şi dulapuri, risipindu-le conţinutul pe podea. Nu descoperă nimic interesant şi trec în camera următoare, unde dau peste o sticlă de vodcă într-un coş de gunoi.

– Hai s-o ştergem de praf, spune Porta ducând sticla la gură. După ce scurg şi ultimele picături din sticlă, îşi continuă periplul dintr-o cameră în alta, râzând şi chirăind. Până la urmă, ajung în dormitor, unde tronează un pat demodat