Micuţul adulmecă precum un câine de vânătoare care a dat de urma vulpii. Se strecoară de pe marginea patului tocmai sub pilota grea, ţărănească.

– Pis, pis, pis, pis! vine de sub aşternuturi glasul său înfundat. Melonul i se iveşte la capătul pernei. Muiere! sforăie el şi se afundă din nou printre cearşafuri ca o nevăstuică în gaura iepurelui.

Porta îşi bagă capul printre falduri să vadă ce face Micuţul. Nu-l găseşte, se suie pe el, începând să chiţăie ca un arici într-o noapte caldă de vară.

La început, Micuţul nu-şi dă seama că Porta e cel care se lăfăie în pat. Se iscă o încleştare scurtă, dar violentă, în urma căreia pilota e sfâşiată de la un capăt la altul. Penele zboară în toate direcţiile.

Se ridică în capul oaselor, fiecare la câte un capăt al patului, şi privesc ameţiţi în jur. Penele se aştern încet peste ei, făcându-i să semene cu doi pescăruşi în toiul unei furtuni.

Micuţul găseşte într-o ladă plină cu lenjerie nişte chiloţi roşii cu volănaşe de dantelă şi cu nasturi în partea din faţă, aşa cum era moda la începutul secolului.

– Sfântă Fecioară din Kazan, câtamai fundul trebuie să fi acoperit, strigă Porta, lingându-şi buzele. Cred că nu i-ar putea umple nici măcar un cal de tracţiune!

– Isus ne iubeşte, intonează Micuţul. Dacă ar fi fost aici curul ăla, cu tot restul de accesorii, ne-am fi tras şi noi nişte budigăi triunghiulari!

– Muiere, suspină Porta visător, îngropându-şi faţa în chiloţii roşii. Fornăie şi mârâie ca un motan într-o aventură nocturnă.

– Dă-mi chestiile alea, cere Micuţul.

Îşi trage budigăii roşii peste uniformă. Porta îi dă şi un sutien imens. Se împiedică de masca de gaze şi o aruncă pe fereastră.

Sutienul e umplut cu două cârpe de şters pe jos şi arată ca două vârfuri ale Alpilor. Descoperirea unui corset demodat aproape că iscă o bătaie. Până la urma îl obţine Porta.

Se admiră amândoi într-o oglindă mare. Corsetul e foarte frumos, împodobit peste tot cu trandafiri şi fluturi.

– De ce cu fluturi? întreabă Micuţul dus pe gânduri.

– E foarte clar, spune Porta ca un bun cunoscător. Zboară de pe el şi aduc bărbaţii direct la ţintă.

Într-un dulap găsesc o pălărie mare şi neagră, împodobită cu cireşe. Porta o confiscă.

– Ce-ai zice s-o punem rapid? întreabă el, unduindu-şi coapsele şi imitând mersul unei târfe. O pui pentru zece bumăşti? chicoteşte el, stând la fereastră şi trimiţând bezele unui grup de motociclişti care-l privesc înmărmuriţi, ca şi cum ar fi martorii unei minuni.

– Îţi arăt curu' la juma' de preţ, rage Micuţul răguşit.

– Haideţi, băieţi! le face Porta semn cu capul. Luaţi-vă bilete de intrare. Zece parale pentru poziţia clasică germană. Pentru artificiile franţuzeşti plătiţi dublu. Şi dacă vreţi să-i vedeţi o dată curul lui Sophie, vă costă numai două mărci.

Micuţul se caţără pe pervazul ferestrei şi-şi unduieşte crupa. Chiloţii roşii flutură în vânt.

Porta face o mişcare scurtă cu mâna şi scuipă în zăpadă.

– Nici o şansă, dragul meu, îi spune Micuţului. E foarte adevărat ce se spune la crâşma "Crocodilul": germanii sunt exact ca şi Führerul lor. Li s-au micşorat de tot mădularele în frig!

Închid fereastra cu zgomot. Micuţul se împiedică şi cade într-un balansoar care-l azvârle afară pe uşă, razant cu peretele. Se opreşte într-o cămăruţă, în spatele uşii, şi priveşte uimit în jur.

– Încotro? îl întreabă Porta, fâlfâindu-şi pălăria cu cireşe în dreptul uşii sparte. Micuţul nu răspunde, dar îi arată tăcut un seif vechi, împodobit cu o stea roşie, cu secera şi ciocanul.

Priveliştea îl înviorează imediat pe Porta. Mângâie tandru metalul seifului.

– Întotdeauna mi-am dorit să întâlnesc pe cineva ca tine, îi mărturiseşte el.

– Ai grijă, intervine Micuţul suspicios. S-ar putea ca scârba de Ivan să fi pregătit o mică surpriză pentru nişte eventuali curioşi ca noi.

– Nu eşti prost degeaba, spune Porta cu superioritate, examinând seiful milimetru cu milimetru. Apoi încearcă amândoi să-l tragă de la perete, dar nu reuşesc. Găsesc doi drugi de fier, dar nici aşa nu-l pot clinti. Porta scuipă pe steaua roşie şi ameninţă blocul de fier cu pumnul.

– Aşteaptă numai puţin, nemernicule, se-nfurie Micuţul. Îţi arătăm noi de unde-şi lua Moise berea! Doar nu-ţi închipui c-am bătut tot drumul ăsta împuţit până-n Rusia ca să-ţi baţi tu joc de noi!

– Drace! zice Porta, îngândurat, măsurând din ochi carcasa de fier. Trebuie să-l mutăm neapărat de la perete.

– Da' de ce? întreabă Micuţul, fără să mai priceapă nimic. Uşa e în faţă, nu? Când vrei să intri într-o casă, doar nu te apuci să spargi peretele din spate, ci foloseşti uşa, aşa mi se pare!

– Gura, şuieră Porta enervat. Cu seifurile e altceva! Uşa din faţă e pentru ăia care ştiu cifrul. Cu cât îl freci mai mult, cu atât e mai greu de deschis. Trebuie să încercăm pe uşa din spate. Era bine să fi avut un satâr. Aşa am fi găurit foarte uşor fosila asta de la fiare vechi.

– Aruncătorul de flăcări nu-i bun? sugerează Micuţul nerăbdător şi pleacă imediat să-l aducă.

– Las-o baltă, deşteptule! îi retează Porta avântul. S-ar topi toată carcasa, plus ce e înăuntru. Noi nu adunăm fier vechi şi mai mult, n-o să ieşim din războiul ăsta la fel de săraci cum eram la început.

– S-ar putea să ai dreptate la faza cu spartul seifurilor prin spate, spune Micuţul gânditor, scărpinându-se la prohab. Îl ţii minte pe băiatul blănarului jidan de pe Hein Hoyerstrasse care avea un coleg, bănuit a fi jidan, lăcătuş pe Berhnard Nochtstrasse? Individul ăsta se ocupa de seifuri, sertare şi treburi de genul ăsta. Lua din spate toate chestiile cu care avea de-a face. Asta l-a şi terminat până la urmă. Chestorul şef Nass şi băieţii lui, cu pălăriile trase pe ochi, de la David Station au pus până la urmă gheara pe lăcătuş, care totuşi nu era jidan. De fiecare dată când se dădea o gaură într-un seif, bătrânul Nass ştia că autorul trebuia să fi fost lăcătuşul. Cred că-ţi dai seama ce a urmat. Într-o dimineaţă, înainte să apară lăptarul, bătrânul Nass, însoţit de câţiva copoi, a dat buzna în casa lăcătuşului, care tocmai visa la seifuri doldora de bani. O să mai treacă vreo douăzeci de ani până să-şi scoată nasul din