scrie neputându-i spune ceea ce simţea cu adevărat, aşternând scrisori perfecte şi cuminţi, în care descria Parisul, un oraş acum bogat în biserici frumoase, unde respirai un aer foarte curat, cerul era mare şi senin, afară de atunci când ploua, dar nu ploua mai mult de una sau de două ori pe zi, iar pentru unul care venea din ceţuri aproape eterne era un loc de veşnică primăvară. Era acolo un fluviu şerpuitor cu două insule în mijloc şi cu apa foarte bună de băut, iar imediat după ziduri se-ntindeau locuri înmiresmate, ca de pildă o pajişte de pe lângă abaţia Saint-Germain, unde se puteau petrece după-amieze minunate jucându-te cu mingea.

Îi povestise despre necazurile lui din primele zile, pentru că trebuia să-şi găsească o cameră şi s-o împartă cu tovarăşul său, fără să fie înşelat de cei care închiriau. Găsiseră la preţ mare o odaie destul de spaţioasă, cu o masă, două laviţe, nişte rafturi pentru cărţi şi un cufăr. Avea un pat înalt cu o pilotă din pene de struţ şi un altul, scund şi pe rotiţe, cu o pilotă din fulgi de gâscă, iar ziua era ascuns sub patul înalt. Scrisoarea nu spunea că, după o mică şovăială la împărţirea paturilor, se hotărâse că-n fiecare seară cei doi locuitori ai odăii aveau să joace patul cel mai comod la şah, pentru că la Curte şahul era considerat un joc nu prea îngăduit.

O altă scrisoare povestea că se deşteptau dimineaţa devreme, pentru că lecţiile începeau la şapte şi durau până târziu după-amiază. Se-ntremau cu o raţie zdravănă de pâine şi cu un căuş de vin ca să-şi asculte maeştrii într-un soi de grajd în care, şezând jos pe nişte paie, era mai frig înăuntru decât afară. Beatrice fusese mişcată şi-l sfătuise să nu se zgârcească la vin, altfel un băiat se simte slab toată ziua, şi să-şi ia un servitor, nu doar ca să-i poarte cărţile, care-s foarte grele, iar să şi le poarte singur e nedemn pentru o persoană de rang, dar şi ca să-i cumpere lemne şi să aprindă focul din timp în cameră, ca să fie cald şi bine seara. Iar pentru toate acele cheltuieli îi trimisese patruzeci de monede din Susa, cu care puteai să-ţi cumperi şi-un bou.

Servitorul nu fusese angajat, şi lemnul nu fusese cumpărat, pentru că cele două pilote ajungeau noaptea cu prisosinţă, iar banii fuseseră cheltuiţi mult mai cu socoteală, deoarece seara şi-o petreceau prin taverne, care erau încălzite bine de tot şi-ţi îngăduiau să te-ntremezi zdravăn după o zi de studiu, cu mâinile pe şezutul fetelor care serveau. Şi apoi, în locurile acelea de întremare veselă, cum erau Scudul de Argint, Crucea de Fier sau La Trei Candelabre, între o cană cu vin şi alta, te mai dedulceai cu pateuri de porc sau de pui, cu doi porumbei sau vreo gâscă friptă şi, dacă erai mai sărac, cu burtă sau berbec. Baudolino îl ajuta pe Poetul fără o para să nu trăiască numai cu burtă. Dar Poetul era un prieten costisitor, deoarece cantitatea de vin pe care o bea făcea să scadă boul acela din Susa văzând cu ochii.

Sărind peste aceste amănunte, trecuse apoi să scrie despre maeştrii săi şi despre lucrurile frumoase pe care le învăţa. Beatrice era din cale-afară de sensibilă la aceste revelaţii, care-i îngăduiau să-şi mulţumească dorinţa ei a şti, şi citea de mai multe ori scrisorile în care Baudolino îi povestea despre gramatică, dialectică, retorică şi despre aritmetică, geometrie, muzică şi astronomie. Dar Baudolino se simţea din ce în ce mai mişel, pentru că-i trecea sub tăcere fie ceea ce-i dădea ghes inima să-i spună, fie toate celelalte lucruri pe care le făcea şi care nu se pot spune nici unei mame, nici unei surori, nici unei împărătese şi cu atât mai puţin femeii pe care o iubeşti.

Întâi că se juca cu mingea, e adevărat, dar se mai lua şi la harţă cu cei din abaţia Saint-Germain sau cu studenţi de diferite provenienţe, cum ar fi piccarzi cu normani, şi se insultau în latină, aşa încât fiecare să-nţeleagă atunci când îl ofensai. Toate erau lucruri care nu-i plăceau Parohului Superior, iar acesta îşi trimitea arcaşii să-i aresteze pe cei mai şturlubatici. Bineînţeles că în felul ăsta studenţii îşi uitaseră de deosebirile dintre ei şi se puseseră toţi să se ia la bătaie cu arcaşii.

Nimeni de pe lumea asta nu era mai uşor de corupt decât arcaşii Superiorului: şi, prin urmare, dacă un student era arestat, toţi trebuiau să bage mâna-n pungă ca să-i înduplece pe arcaşi să-i dea drumul. Dar asta făcea ca plăcerile pariziene să fie şi mai costisitoare.

În al doilea rând, un student care n-are aventuri amoroase e luat în derâdere de colegi. Din păcate, lucrul cel mai greu de atins pentru un student erau femeile. Studente se puteau vedea puţine, şi mai circulau şi acum legende despre frumoasa Eloisa, care-l costase pe iubitul ei tăierea părţilor ruşinoase, chiar dacă una era să fii student, şi deci cu faimă rea şi tolerat prin definiţie, şi alta era să fii profesor, ca marele şi nefericitul Abelard. Cu iubirea pe arginţi nu puteai risipi prea mult, pentru că era scump, şi nici cu vreo fată de rând din mahala, căci în mahala erau permanent mai mulţi studenţi decât fetişcane.

Afară doar dacă nu ştiai să te preumbli cu un aer distrat şi cu o privire dată naibii prin Île de la Cite şi să izbuteşti să farmeci doamne de bună condiţie. Mult şi cu patimă râvnite erau nevestele măcelarilor de la Greve care, după o carieră cinstită în meseria lor, nu mai doborau vite, ci tronau în piaţa de carne, comportându-se ca nişte stăpâni. Cu câte un soţ născut să hăcuiască sferturi de bou şi ajuns la bunăstare la o vârstă înaintată, nevestele erau simţitoare la farmecul studenţilor mai răsăriţi. Dar aceste dame se îmbrăcau cu lucruri arătoase împodobite cu blăniţe, cu centuri de argint şi cu giuvaieruri, lucru care făcea