cu aceeaşi privire dreaptă şi implacabilă. Apoi el se pune în mişcare.

 

STEVENS

Noapte bună.

 

Se întoarce spre scaun, îşi ridică paltonul şi pălăria, apoi se îndreaptă spre uşa holului, şi-a aşezat mâna pe clanţă.

 

TEMPLE

Gavin.

(el se opreşte cu mâna pe clanţă şi se uită îndărăt spre ea)

Poate că totuşi am să primesc batista aceea.

(el o priveşte încă un moment, apoi dă drumul clanţei, îşi scoate batista din buzunarul de la piept întorcându-se spre ea, i-o întinde. Ea nu o ia)

Bine. Ce are să trebuiască să fac eu? Ce propui tu atunci?

 

STEVENS

Totul.

 

TEMPLE

Ceea ce fireşte că eu n-am să fac. Nu vreau. Poţi să înţelegi asta, nu? Cel puţin poţi să auzi asta. Aşa că s-o luăm de la început, vrei? Cât de mult va trebui să spun eu?

 

STEVENS

Totul.

 

TEMPLE

Atunci n-am să mai am nevoie de batistă, până la urmă. Noapte bună. Închide uşa din faţă când ieşi, te rog. S-a făcut iar frig.

 

El se întoarce, se îndreaptă din nou spre uşă fără să se mai oprească sau să privească înapoi, iese, închide uşa după el. Nici ea nu-l mai priveşte acum. O clipă după ce s-a închis uşa, ea rămâne nemişcată. Pe urmă schiţează un gest oarecum asemănător celui schiţat de Gowan în Scena a doua, decât că ea îşi apasă doar o clipă tare palmele peste faţă, faţa rămânându-i calmă, fără expresie, rece, îşi lasă să-i cadă mâinile, se întoarce, ridică ţigara strivită de alături de tavă şi o pune pe tavă şi ridică apoi tava şi se îndreaptă spre cămin, aruncând o privire copilului adormit când trece pe lângă sofa, goleşte tava în cămin şi se întoarce la masă şi aşază tava pe masă şi de data aceasta se opreşte lângă sofa şi se apleacă şi potriveşte pătura mai bine pe lângă copilul adormit şi apoi se duce la telefon şi ridică receptorul.

 

(în aparat)

Trei doi nouă, vă rog.

(în timp ce aşteaptă răspunsul, ceva se mişcă uşor în întuneric dincolo de uşa deschisă din fund, o mişcare exact atât de tăcută încât să arate că ceva sau cineva e acolo sau s-a mişcat acolo. Temple nu-şi dă seama de asta, căci e cu spatele. Apoi vorbeşte în telefon)

Maggie? Temple… De, pe neaşteptate… A, nu ştiu; poate că ne-am plictisit de prea mult soare… Sigur, s-ar putea să trec mâine. Voiam să las un mesaj pentru Gavin… Ştiu, tocmai a plecat de aici. Am uitat ceva… Dacă vrei să-l rogi să mă sune când ajunge acasă… Da… Nu… Da… Dacă vrei… Mulţumesc.

(lasă receptorul jos şi dă să se întoarcă spre cameră când telefonul începe să sune; se întoarce, ridică receptorul, vorbeşte în pâlnie)

Alo… Da. Iarăşi o coincidenţă: eram chiar cu mâna pe el; tocmai am sunat-o pe Maggie… A, la pompa de benzină. M-am gândit că n-ai fi avut timp să ajungi. Pot să fiu gata în treizeci de minute. Maşina ta sau a noastră?… Foarte bine. Ascultă… Da, sunt aici. Gavin… Cât de mult are să trebuiască să spun?

(în grabă)

A, ştiu; mi-ai mai spus-o de opt sau zece ori. Dar poate că nu te-am auzit eu bine. Cât de mult va trebui să spun?

(ascultă un moment tăcută, cu faţa îngheţată, apoi începe să coboare încet receptorul către furcă; vorbeşte acum cu vocea joasă, fără inflexiuni)

O, Doamne, o, Doamne!

 

Pune receptorul la loc, se îndreaptă spre canapea, stinge lampa de pe masă, ia copilul în braţe şi se îndreaptă spre uşa holului, stinge celelalte lumini din cameră când iese, astfel că singura lumină acum în cameră este cea care vine dinspre hol. Îndată ce ea a ieşit, Gowan intră pe uşa din spate, complet îmbrăcat cu excepţia hainei, a vestei şi a cravatei. E limpede că nu a înghiţit somniferul. Se îndreaptă spre telefon şi se opreşte tăcut alături de aparat, cu faţa spre uşa holului şi în mod limpede ascultând până când Temple s-a depărtat. Acum s-a stins şi lumina din hol şi scena e complet în întuneric.

 

VOCEA LUI GOWAN

(calmă)

Trei doi nouă, vă rog… Bună seara, mătuşă Maggie. Gowan… Foarte bine, mulţumesc… Sigur, mâine. Când se întoarce unchiul Gavin vrei, te rog, să-i spui să mă sune? Eu sunt aici. Mulţumesc.

 

Se aude cum pune receptorul în furcă.

 

CORTINA

Actul al doileaCUPOLA AURITĂ (Începutul a fost Cuvântul)

JACKSON. Altitudine 294 picioare. Populaţie (Anul 1950)

201.092

 

Situat de o expediţie a trei Comisari aleşi, numiţi şi trimişi acolo cu acest singur scop, pe o înălţime deasupra Râului Perlei în centrul geografic aproximativ al statului, pentru a constitui nu un oraş comercial sau industrial, nici măcar un loc în care să locuiască oameni, ci pentru a fi capitala, Capitala unei Comunităţi;

 

La început fusese deja instituită această măciulie rotunjită, această pustulă aurită, chiar dinainte şi de dincolo de clarobscurul aburind, miasmă fără de timp fără de anotimp fără de ierni, nu a vreunui element al apei sau pământului sau vieţii şi totuşi al fiecăruia din ele, inextricabil şi indivizibil; acea unică fierbere unică rodire unic pântec matern, unică tumescenţă furibundă, tată-mamă-una-şi-unul, unică vastă incubată ejaculare dintru început fisionând într-un unic noroi clocotind roditor de deşeuri dintru celesta experimentala Muncă dintru început; acea unică târâtă şi furişată rodire lăsându-şi urmele mastodontice cu câte trei degete peste veşmintele fierbând verzi, învăluitoare ca nişte scutece ale cărbunelui şi petrolului, asupra cărora se încovoiau capetele reptiliene înzestrate cu creierele lor cât bobul de mazăre spre aerul biciuit de grelele lor piei;

 

Apoi gheţurile, dar încă măciulia asta, cupola aceasta măruntă, emisfera aceasta ca o jumătate de minge îngropată; pământul icnind, ridicându-şi spre întunecime lungul lui şold continental, târând în sus pe sub capacul polar pântecele acesta mânios ecuatorial, pleoapa ca un oblon a frigului tăind şi aruncând în vidul pustiu şi nepăsător un ultim sunet, un unic strigăt, o acuzaţie măruntă nesfârşită de la început stingându-se şi apoi nemailăsându-se auzită, pământul orb şi fără grai rotindu-se mai departe, rotindu-şi lunga orbită astrală