până la tălpi. Mai întâi creierul şi sistemul nervos. Apoi întreba despre funcţionarea fiecăruia dintre cei doisprezece nervi cranieni – simţul mirosului, al văzului, mişcările ochiului, auzul, mişcările şi senzaţiile feţei şi ale limbii, glutiţia, echilibrul, vorbirea.

  Coborând de-a lungul trupului, Breuer trecea în revistă, unul câte unul, fiecare aparat fiziologic: respirator, cardiovascular, gastrointestinal şi urinaro-genital. Această sârguincioasă trecere în revistă stimula memoria pacientului şi dădea siguranţa că nimic n-a fost omis: Breuer nu omitea niciodată vreo etapă, chiar dacă era sigur asupra diagnosticului încă de la început.

  Urma o interogare detaliată asupra istoriei medicale: sănătatea pacientului în copilărie, sănătatea părinţilor sau a fraţilor vitregi şi o investigare a tuturor celorlalte aspecte ale vieţii sale – opţiunea profesională, viaţa socială, serviciul militar, schimbări de domiciliu, preferinţe la mân-care sau în petrecerea timpului liber. Ultimul pas al lui Breuer era să-şi lase frâu liber intuiţiei şi să pună orice alte întrebări pe care le-ar mai putea sugera datele obţinute în acest fel. Astfel, cu două zile în urmă, într-un caz ciudat de tulburări respiratorii, pusese un diagnostic corect de trichinoză a diafragmei făcând cercetări asupra modului în care pacienta gătea jambonul.

  Pe tot parcursul acestei proceduri, Nietzsche rămase foarte atent: într-adevăr, dădea din cap apreciativ la fiecare dintre întrebările lui Breuer. Desigur, asta nu era o surpriză pentru Breuer. Nu întâlnise niciodată un pacient căruia să nu-i facă plăcere o examinare ca la microscop a vieţii sale. Şi cu cât era mai mare puterea de mărire, cu atât îi plăcea mai mult. Bucuria de a fi observat era atât de adâncă, încât Breuer avea credinţa că adevărata durere a bătrâneţii, pierderea persoanelor apropiate, faptul că le supravieţuieşti prietenilor, era lipsa analizei – oroarea de a trăi neobservat.

  Breuer era surprins, cu toate acestea, de complexitatea suferinţelor lui Nietzsche şi de profunzimea observaţiilor pacientului însuşi. Notele lui umpleau o pagină după alta. Mâna începu să-i obosească în timp ce Nietzsche îi descria un amestec îngrozitor de simptome: dureri de cap monstruoase, distrugătoare, rău de mare pe uscat – vertij, dezechilibrări, greaţă, stări de vomă, anorexie, dezgust în faţa mâncării; febră, transpiraţie abundentă în timpul nopţii care îl obliga să se schimbe de două sau de trei ori; accese puternice de oboseală care uneori duceau la paralizie musculară generalizată; dureri de stomac, hematemeza, crampe intestinale; constipaţie serioasă; hemoroizi; şi tulburări de vedere – oboseală a ochiului, înceţoşare a imaginii şi o mare sensibilitate la lumină, în special dimineaţa.

  Întrebările lui Breuer adăugară câteva simptome pe care Nietzsche fie că le neglija, fie că avea reţineri în a le menţiona: scintilaţii şi scotom, adesea precedând o durere de cap; o insomnie refractară la orice tratament; puternice crampe musculare nocturne; tensiune generalizată – şi schimbări de dispoziţie rapide, inexplicabile.

  Schimbări de dispoziţie! Cuvintele pe care le aştepta Breuer! După cum îi spusese lui Freud, pândea întotdeauna un moment propice pentru a pătrunde în starea psihică a unui pacient. Aceste „schimbări de dispoziţie" puteau fi tocmai cheia care avea să conducă discuţia la disperarea lui Nietzsche şi la intenţia lui de a se sinucide!

  Breuer începu prudent, rugându-l să-i descrie mai pe larg schimbările de dispoziţie.

  — Aţi observat modificări în stările dumneavoastră de spirit care par să aibă o legătură cu boala dumneavoastră?

  Comportarea lui Nietzsche nu se schimbă. Nu părea să-l preocupe faptul că această întrebare putea duce pe un tărâm mai intim.

  — Au fost cazuri când, în ziua dinaintea unei crize, m-am simţit neobişnuit de bine – am ajuns să mă gândesc la asta ca la ceva periculos de bine.

  — Şi după criză?

  — Criza mea obişnuită durează între douăsprezece ore şi două zile. După o astfel de criză, mă simt în general obosit şi apăsat. Chiar şi gândurile îmi sunt mai greoaie o zi sau două. Dar uneori, mai ales după o criză mai îndelungată de câteva zile, e altfel. Mă simt înviorat, proaspăt. Explodez de energie. Ador aceste momente – mintea îmi clocoteşte de idei dintre cele mai originale.

  Breuer insistă. O dată ce prindea o pistă nu renunţa uşor la urmărire.

  — Oboseala şi senzaţia de apăsare – cât durează?

  — Nu mult. O dată ce criza slăbeşte şi corpul meu îşi aparţine din nou, îmi recapăt controlul. Apoi fac un efort de voinţă pentru a depăşi senzaţia de greutate.

  Probabil, reflectă Breuer, va fi mai dificil decât crezuse la început. Va trebui să fie mai direct. Era clar, Nietzsche nu avea de gând să-i dea de bunăvoie vreo informaţie cu privire la disperarea sa.

  — Şi melancolia? în ce măsură vă însoţeşte crizele, sau urmează după ele?

  — Am perioade negre. Cine nu are? Dar ele nu mă copleşesc. Nu sunt ale bolii mele, ci ale fiinţei mele. S-ar putea spune că am curajul de a le avea.

  Breuer observă la Nietzsche un zâmbet uşor şi un ton îndrăzneţ. Acum, pentru întâia oară, recunoştea vocea omului care scrisese acele două cărţi enigmatice, curajoase, ascunse în sertarul biroului său. Se gândi, dar numai pentru o clipă, la o provocare directă a distincţiei ex cathedra făcută de Nietzsche între tărâmul bolii şi acela al fiinţei. Şi acea frază despre curajul de a avea perioade negre, ce vroia să spună cu asta? Dar – răbdare! Era mai bine să păstreze controlul asupra consultaţiei. Se vor mai ivi şi alte piste.

  Continuă cu grijă:

  — Aţi ţinut vreodată un jurnal detaliat al crizelor dumneavoastră – frecvenţa, intensitatea, durata lor?

  — Anul acesta nu. Am fost prea preocupat de unele evenimente şi schimbări importante din viaţa mea. Dar anul trecut am avut o sută şaptesprezece zile de incapacitate absolută şi aproape două sute de zile în care am avut o incapacitate parţială – durerile de cap, durerile de ochi, durerile de stomac sau greţurile au fost mai puţin violente.

  Iată două piste promiţătoare – dar pe care s-o urmeze? Să întrebe despre acele „evenimente şi schimbări importante" – cu