unui blestem, zânele şi fetele de împărat sunt prefăcute în monştri, în broaşte sau păsări. Forma gravă a blestemului părintesc, greu sau aproape imposibil de anulat, e seconŞ3 dată în lirica de dragoste de blesteme extrem de expresive şi colorate ale iubitelor părăsite la adresa ibovnicilor necredincioşi. Unul din aceste blesteme-cântece („Cine iubeşte şi lasă.”) face parte din fonoteca de aur a inegalabilei noastre cântăreţe Măria Tănase. Se poate spune, fără nici o exagerare, că „Ariadnele”, Di-donele„ şi „Medeile„ carpatine au produs un folclor al blestemelor erotice neegalabil în literatura universală: „Să te-ajungă dor cumplit, /Să laşi lingura pe blid, /Să ieşi afară plângând/Şi părul din cap smulgând! /Să te bată, badeo, bată/Nouă boale dintr-o dată, /Nouă boale/Şi-o lingoare., /Când vei crede că te scoli, /Să vie popa ca să mori…!”. (Jarnik – Bârseanu, 298). Privite la nivelul magiei vrăjitoreşti, blestemele sunt adesea legate de legendele referitoare la diferite comori şi la destinele tragice ale celor care intră în posesiunea lor.

  BLOJUL: Este numele popular al unuia din personajele din alaiurile mascaţilor şi sinonim, folosit mai ales în Transilvania, pentru moş. El figurează strămoşul mitic, venit printre cei vii în anumite perioade marcate ale anului. Cuvântul, în sine, pare a fi de origine slavă şi reprezintă o variantă fonetică a lui blajin (V. Si. Hlazenii), pe care il întâlnim şi în sintagma Pastele Blajinilor (~ Pastele Morţilor). Una din principalele caracteristici ale comportamentului acestui personaj este muţenia sa rituală; de aceea, în sudul ţării, el se numeşte Mutul. O altă însuşire a sa este legată de faptul că el incarnează „mana” strămoşului în forma unei sexualităţi masculine erbate, subliniată de recuzita lui carnavalescă, de gesturile şi de atacurile simulate asupra femeilor: în fiecare joc la care participă e înfăţişat printr-un moş care desfăşoară o acţiune mută, o pantomimă, de cele mai multe ori tragicomică. Astfel, în masca de Brezaie moşul personifică pe soţul tinerei Brezai, în alţi termeni, simbolizează vitalitatea masculină concepută sub forma senectuţii virile, pentru că, sub şorţul zdrenţuit, moşul purta o mascoi-dă de falus, cu care îşi permitea obscenităţi în joc„ (R. Vulcănescu, Mi-tol. Română, 29). Blojul însoţeşte măştile de Cerb, Turcă şi de Căluş (sau Căluşari). În colindul Cerbului, Blojul deţine, de asemenea, un rol de daimon sexual şi poznaŞ. În strigăturile ce succedă colindul, Cerbul spune: „Lasă, iasă, /Că nu-mi pasă, /Că ştiu lucrul giocului/Şi puterea coarnelor. /Lăsaţi grija cerbului/Şi-o ţineţi pe-a blojului, /Că se-n-vârte cocoşeşte/Şi cu fetele se ochieşte” (ibiăem).

  BOBOTEAZĂ: Sărbătoare creştină a botezului Domnului Isus Hristos în apele Iordanului. Se mai numeşte (in greceşte) teofanie sau epifanie – Arătarea Domnului, deoarece în acel moment s-a arătat Sfânta Treime. Denumirea românească a sărbătorii ce se ţine la 6 ianuarie ar veni, după unii lingvişti, din apa botezată, deşi e mai verosimilă ipoteza unei compuneri clin două elemente izcgio-tice: bog 4- boteazĂ. În tradiţia populară, acestei sărbători creştine i s-au incorporat multe elemente ale unor rituri ancestrale de fertilitate, de purificare, de cinstire a sacrali-tă'ii apei şi a focului. Ziua Bobotezei încheie ciclul celor 12 zile ale sărbătorilor de iarnă, care încep în seara de Ajunul Crăciunului şi reprezintă în calendarul poporului perioada cea mai încărcată de obiceiuri agrare şi practici magice. Datina cea mai însemnată este Iordanul – sfinţirea cea mare a apei, care se face de către preoţi, cu o mare afluenţă de public, lângă o fântână sau la o apă curgătoare. Preotul cufundă de trei ori crucea în apă sau o aruncă în apă. Când suprafaţa apei e acoperită cu gheaţă, se face o copcă mare în care sar câţiva voluntari ca să aducă sfânta cruce. Numeroase documente şi cronici vorbesc despre vechimea acestui obicei şi despre puterile purificatoare şi vindecătoare ale apei sfinţite în acea zi. Se eonsideră că apele rămân sfinţite timp de 2 sau 6 săptămâni; în răstimpul acesta nu se spală rufe în ape curgătoare. Cu apa sfinţită adusă acasă, fiecare „stropeşte cu ea toate vitele şi nutreţul lor, apoi bea fiecare căsaş câte oleacă pe nemâncate, anume ca să se curăţească şi să se sfinţească, iar restul păstrează peste tot anul într-un şipuşor, căci apa sfinţită de Bobotează nicicând nu se strică şi, afară de aceasta, e lecuitoare şi tămăduitoare de orice boală” (S. FI. Marian, Sărbătorile, II, 153).

  În Bmcovina şi în Munţii Apuseni există datina practicată în această zi, care se numeşte Ardeasca. După ce s-a sfinţit apa la Iordan, fetele şi flăcăii iau câte un tăciune, se duc pe wn tăpşan şi fac un foc mare, sar peste el şi joacă în jurul lui'. Cuvântul în sine, ca şi asocierea apei şi a focului, indică atât simbolismul purificator al apei şi a! Focului, cât şi conjuncţia celor două stihii – condiţie obligatorie pentru menţinerea şi stimularea vieţii. Până la Bobotează e şi termenul scadent de peţire a fetelor; de aceea, ea reprezintă, vârful„ vrăjiior de dragoste şi al ghicitului premaritaL. In. Noaptea aceasta, fetele numără parii de la gard, ghicesc în oglindă, scot diferite obiecte de sub farfurii, pun sucitorul sau fire de busuioc sub pernă ca să viseze ursitul, scormonesc focul din vatră ca să iasă scântei, spunând: „Cum sar scânteile din jăratic, aşa să scânteie inima lui, şi nu înteţesc focul, ci înteţesc inima lui!”.

  BORZA: E un gândac mare, negru, care trăieşte în locuri umede şi elimină la atingere o secreţie rău mirositoare (Blaps mortisaga) şi care a împrumutat numele său unei fiinţe malefice din arsenalul sperietorilor pentru copii, alături de Bau-Bam, Bâja, Gotă, Gogj, Bolea ş.a. (T. Pam-file, Duşmani şi prieteni, 272-276). Se crede că Borza este aducătoarea sperieturii, dar şi a morţii. Ameninţarea adusă copilului neastâmpărat este următoarea: – „St! Vine Borza”! Despre ea se cântă: „Merge Borza pe perete, /Şi mănânc-un car de fete” (S. FI. Marian, Naşterea, 342). Numele acestei fiinţe mitologice apare şi în descântecele de sperietură, în care ea este descrisă după tiparele-Mumei-Pădurii şi ale altor spirite malefice feminine, având insă şi unele însuşiri de strigoi: „Borza imborzată,. /Borza blăstămată, /Cu dinţi rânjiţi, /Cu ochi beliţi, /C-urechi dă-bălate, /Cu gura