Cărți «Dictionar De Magie Demonologie Si Mitologie Romaneasca descarcă top cele mai bune cărți gratis .PDF 📖». Rezumatul cărții:
BQSOBCOIUL: Duh rău al nopţii, oaspete din lumea de dincolo având însuşiri vampirice; este o denumire dialectală a strigoiului. Cercetând folclorul Oaşului, Ion Muşlea observa că Strigoi, e un termen pe care nu 1-a auzit deloc printre oşeni„, consemnând insă o denumire regională pentru strigoiul viu, Bosorcoi, pe care etnologul o explică printr-o influenţă ruteană, în vreme ce etimologia pare a fi mai curând ungurească. „Bosoncoiul oşenilor este strigoiul viu, copilul pe care moaşa, ob-servându-1 la naştere că va fi bos-coroi, il destinează să fie boscoroi pe cutare animal„ (Cercetări folklorice în Tara Oaşului, în „Anuarul Arhivei'de Foljdor„, Cluj, I, 1932, 142). Deşi Bosorcoiul oşenilor seamănă lingvistic cu Bosorkum al sOLayilor, funcţiile lor mitologice sunt diferite. Acesta din urmă este un spirit al munţilor, o personificare a vântului „turbat„ care aduce molime şi epidemii (Slovar' slavjanskoj mijo-loghii, 37)., BOUL: Animal sacru la multe popoare de agricultori. „Animal plăcut lui Dumnezeu„, cum il consideră românii (Tipol. Haşdeu, 280), este înrudit şi poartă o parte din semnificaţiile simbolice ale taurului, bourului (in varianta mai domestică) şi se asociază cu bunătatea, blândeţea, calmul, truda şi sacrificiul. Boul alb e un simbol solar, fiind pus în acelaşi timp în legătură cu ploaia fecundă a cerului şi cu fulgerele sau tunetele, dar şi cu stihia htoniană, cu brazdele arate, cu belşugul pământului. E un animal psihopomp, de unde prezenţa lui în riturile de. Înmormântare; de obicei, carul mortuar era tras de boi. Apare în multe rituri agrare ale românilor având funcţii fecundatoare, apotropaice şi augur alE. Il întâlnim în practicile ghicitului premarital: „De Anul Nou, fetele se duc la grajdul boilor şi dau cu piciorul drept într-un bou zicând: „hai acu!” Dacă boul nu se scoală, e semn că nu se mărita: zice mai departe „hai” atâtea ori până se scoală; de câte ori a fost lovit boul, la atâţia ani se va mărita„ („Izvora-şul„, nr. 1, 1931, 198). În magia apo-tropaică sunt folosite mai; ales coarnele sau căpăţânele bovinelor. Ele se puneau pe stâlpii gardurilor, iar în Muntenia se atârnau pe capul dinapoi al cumpenii fântânilor („Albina„, anul XV, 1508). Funcţia sa de daimon al fertilităţii şi simbol al belşugului gospodăriei ţărăneşti iese în evidenţă prin participarea acestui animal „binecuvântat de Dumnezeu„ – pentru că „in ieslele lor, boii au ajutat la naşterea lui Isus” (Tache Papahagi, 95) – la sărbătoarea înstruţarea boului s%u Boul in-struţat. Datina e practicată mai ales în Transilvania. Într-o zi de sărbătoare de la sfârşitul primăverii, la Rusalii ori Sânziene, flăcăii şi fetele satului aleg un bou frumos pe care il împodobesc cu covoare, panglici, năfrămi, bertiţe, cingătoare, clopoţei şi flori de câmp şi apoi umblă cu el prin sat; fetele ies din curţi cu vase pline de apă şi udă boul şi pe însoţitorii lui, care pot fi mascaţi, cu hainele îmbrăcate pe de-a indoaselea şi acoperiţi cu flori şi ramuri verzi. Dansurile mascaţilor, udatul cu apă, ca şi ospăţul care urmează după întoarcerea boului la curtea stăpânului său atestă în mod indubitabil că avem aici un străvechi rit păgân de magie agrară unde protagonistul este boul -; unul din puţinele animale în care nu se poate preface Dracul (cf. V. Butură, Cultura spirituală românească, 366-369).
S4
BOZUL: Plantă erbacee perenă, cu fructe negre (Sambucus ebulus), considerată la români plantă infernală, fiind denumită şi „poama dracului”. Deoarece din boz se fac focurile rituale în zilele şi săptămânile dedicate morţilor, se poate presupune că în vremuri preistorice a fost o plantă totemică sau întruchiparea vegetală a strămoşului mitic. Presupunerea se bazează şi pe veneraţia de care se bucură bozul în popor ca plantă vindecătoare şi ca antidot împotriva muşcăturii şarpelui şi ca mijloc de alungare a fulgerului: „Când sunt vitele muşcate de şarpe ori au viermi în rană, ţăranul se duce luni de dimineaţa la un boz, după ce a făcut mai întâi acasă 9 mătănii, a luat oleacă de mămăligă şi puţină sare, şi zice: „Bună dimineaţa, bozule, eu te cinstesc cu pâine şi sare şi cu 9 mătănii, iar tu să mă cinsteşti cu sănătatea vitei, să nu-i stea viermii în rană cât nu stau popii, primarii şi dregătorii în raiu„-” (G. Coşbuc, Elementele Ut. Poporale, 357). Pe întregul cuprins al ţării noastre există credinţa că dracul se ascunde prin tufişuri, bălării dominate de tulpinile viguroase ale bozului. Tulpinile „poamei dracului”, cum i se spune plantei în Bucovina, sunt goale pe dinăuntru, adică „fără inimă” şi au miros neplăcut. Nimeni nu sapă boz, deoarece se spunea că dacă cineva dădea peste o rădăcină, unde sade „El”, ir omora pe loC. În alte sate se spunea că numai drăcoaicele stau în boz, fiind mai slabe, iar dracii stau în spini, porumbari, carpeni, „aceia sunt ai 'lor”. Se zicea că dracii sunt neam cu socul, care-i „judeţul lor”. Prin împreunarea celor două plante infernale, socul masculin şi bozul feminin, oamenii credeau că oficiază mariajul dracului şi drăcoaicei. „La soc se duc cu boz în mână şi-1 aruncă acolo, după care socul le spune la toţi ce au să facă, unde să meargă etc.” (E. N.-Voronca, Datinile, 476- 477).
BRAZDĂ: Fâşia de pământ tăiată şi răsturnată de plug este integrată complexului mitico-simbolic al aratului şi semănatului, asociate actului sexual şi fecundităţii. E un simbol feminin: aratul şi semănatul erau îndeletniciri exclusiv masculine. Brazda conţine şi simbolismul cercului, ca mijloc magic de apărare şi ocrotire. Brazda trasă de plug e nelipsită din legendele întemeierii. Tragerea unei asemenea brazde constituia un act magic de înstăpânire asupra teritoriului şi de cosmicizare (culturalizare) a spaţiului, dar şi un brâu ocrotitor împotriva invaziei forţelor haosului. „Când se înfiinţa un sat, se trăgea o brazdă de plug în jurul lui; nimeni n-avea voie să-şi pună casa afară din brazdă; plugul era tras de doi boi negri;
