şi-aşa mai departe. Acum mă simţeam iar în apele mele. Avea dreptate în privinţa şobolanilor. Una-două, vedeai câte unul scoţându-şi botişorul dintr-o gaură din colţul încăperii. Femeia zicea că trebuie să aibă totdeauna ceva la îndemână, ca să azvârle după ei când era singură, altminteri nu-i dădeau pace. Îmi arătă o vergea de plumb cu un nod la capăt şi-mi spuse că de obicei ţintea bine cu ea, dar îşi scrântise mâna cu o oră-două mai înainte şi nu ştia dacă acum o să mai poată ţinti bine. Aşteptă totuşi un prilej şi zvârr! aruncă vergeaua după un şobolan, dar nu-l nimeri şi scoase un ţipăt, aşa de tare o durea braţul. Apoi mă rugă să încerc eu data viitoare. Se-nţelege că voiam s-o şterg înainte de a se întoarce bărbat-su, dar n-avea rost să mă dau în vileag. Am pus mâna pe vergea şi-am azvârlit-o în cel dintâi chiţcan care şi-a arătat botişorul. De-ar fi stat locului, ar fi fost vai de capul lui. Femeia mi-a zis c-a fost o lovitură straşnică şi că, după părerea ei, pe-al doilea am să-l nimeresc în plin. S-a sculat şi s-a dus după vergeaua de plumb, pe care-a adus-o înapoi, împreună cu o jurubiţă de aţă. Mă rugă apoi s-o ajut să desfăşoare aţa. Am întins amândouă braţele şi ea mi-a înfăşurat jurubiţa pe mâini, urmând să sporovăiască despre treburile ei şi ale lui bărbat-su. Deodată însă se opri şi-mi strigă:

  — Ia seama la şobolani! Mai bine ţine vergeaua pe genunchi, s-o ai la îndemână.

  Şi în aceeaşi clipă îmi aruncă vergeaua în poală. Am strâns genunchii, în vreme ce ea da înainte cu vorba. Dar după un minut, îmi luă jurubiţa şi mă privi drept în ochi, fără răutate:

  — Haide, spune-mi care ţi-e numele adevărat?

  — Ce-e, ce-e-aţi spus, mătuşico?

  — Care-i numele tău adevărat? Bill, Tom sau Bob? Ia zi?

  Cred că tremuram ca frunza în vânt şi zău dacă ştiam ce să fac.

  — Mătuşico – am îngăimat eu în cele din urmă. Vă rog să nu vă bateţi joc de o biată fetiţă. Dacă vă stânjenesc, am să…

  — Nu, n-ai să… Stai jos şi rămâi unde eşti. N-am să-ţi fac nici un rău şi nici n-am să spun nimănui. Dar dezvăluie-mi taina, cu toată încrederea. Am s-o păstrez şi, mai mult decât atât, am să te-ajut. Şi bărbatu-meu la fel, dacă vrei. Ce mai încolo-ncoace, eşti un ucenic fugar, nu-i aşa? Nu face nimic… Nu-i nici o grozăvie. Se vede că stăpânii s-au purtat rău cu tine şi te-ai hotărât să-ţi iei tălpăşiţa. Dumnezeu sa te aibă în pază, copile, n-am să te dau în vileag. Hai, poves-teşte-mi tot, fii băiat cuminte.

  I-am spus atunci că-mi dau seama că n-are nici un rost să mai mint, aşa că o să-i mărturisesc tot, numai să se ţină de cuvânt. Şi-am început să-i povestesc că părinţii mei au murit şi că legea m-a dat pe mâna unui bătrân zgârcit, stăpânul unei ferme aşezate la vreo treizeci de mile depărtare de fluviu, şi că bătrânul ăsta s-a purtat aşa de rău cu mine, că n-am mai putut îndura şi, într-o bună zi, când plecase de-acasă pe vreo două zile, mi-am luat inima-n dinţi şi-am fugit, îmbrăcându-mă într-o rochie veche de-a fiică-şi. Am străbătut treizeci de mile în trei nopţi, fiindcă umblam numai noaptea, iar ziua stăteam ascuns şi dormeam. Pâinea şi carnea pe care le luasem de-acasă într-o bocceluţă mi-au ajuns pentru tot drumul.

  — Nădăjduiesc – am încheiat eu – că unchiu-meu Abner Moore o să aibă grijă de mine, de-aia am venit aici, în Goshen.

  — Goshen, ai zis, copile? Păi ăsta nu-i Goshen, ci St. Petersburg. Goshen e cu vreo zece mile mai sus. Cin’ ţi-a zis că-i Goshen?

  — Un om pe care l-am întâlnit azi de dimineaţă, în zori, tocmai când intram în pădure, ca să dorm oleacă. Mi-a spus că la răscruce trebuie s-o iau la dreapta şi după vreo cinci mile am s-ajung la Goshen.

  — Se vede c-o fi fost beat. Ţi-a spus tocmai pe dos.

  — E drept că parcă era beat, dar acum n-am ce-i face. Trebuie să plec. Ajung eu la Goshen până-n zori.

  — Stai o clipă! Am să-ţi pregătesc ceva de mâncare. Poate c-o să ai nevoie.

  Îmi pregăti ceva de-ale gurii, apoi mă întrebă:

  — Ia spune, când o vacă stă culcată, pe care parte se scoală? Răspunde repede, fără să te gândeşti. Care parte se ridică întâi?

  — Partea dinapoi, mătuşico.

  — Dar la un cal?

  — Partea dinainte.

  — Pe care parte a copacului creşte muşchiul?

  — Pe partea dinspre miazănoapte.

  — Dacă cincisprezece vaci pasc pe o măgură, câte din ele rumegă cu capetele întoarse în aceeaşi parte?

  — Toate cin’şpe, mătuşico.

  — Bine, văd că ai trăit într-adevăr la ţară. Credeam că iar încerci să mă duci de nas. Şi-acu’, cum te cheamă de-adevăratelea?

  — George Peters, mătuşico.

  — Bine, vezi de-l ţine minte, George. Ai fi în stare să-l uiţi şi să-mi zici la plecare că te cheamă Alexander, ca p-ormă să-mi spui, ca să scapi, că de fapt te cheamă George-Alexander. Vezi, nu te apropia de femei în rochia asta veche de stambă. Doar bărbaţii te-ar putea lua drept fetiţă, dar nu prea semeni, să ştii. Măi băiatule, când vrei să pui aţa în ac, nu veni cu acul până-n dreptul firului, ci ţine acul ţeapăn şi caută să vâri aţa în gaură. Aşa obişnuiesc femeile, numai bărbaţii fac pe dos. Încă ceva: când azvârli într-un şobolan sau în mai ştiu eu ce, ridică-te în vârful picioarelor, du-ţi mâna deasupra capului cât poţi mai stângaci şi aruncă alături cu vreo doi metri. Azvârle cu braţul ţeapăn, din umăr, de parc-ai avea acolo un şurub şi l-ai răsuci. Aşa fac fetele, nu ca băieţii, care aruncă din încheietura mâinii şi din cot,