ţinându-şi braţul într-o parte. Şi, ţine minte, când o fată încearcă să prindă ceva în poală, desface genunchii, nu-i strânge, cum i-ai strâns tu când ai prins vergeaua de plumb. Te-am mirosit că eşti băiat în clipa când am văzut cum pui aţa în ac. Tot ce-am născocit după aia a fost doar ca să mă încredinţez că nu greşesc. Şi-acum, du-te la unchiu-tău, Sarah Mary Williams George Alexander Peters, iar dacă dai de bucluc pe drum, trimite vorbă doamnei Judith Loftus, adică mie, şi-o să fac tot ce pot ca să te scap. Ia-o pe mal, e ăl mai bun drum; şi a doua oară când ai s-o porneşti razna, ia-ţi ghete şi ciorapi. Drumul e plin de pietre şi tare mă tem c-ai s-ajungi la Goshen cu picioarele harcea-parcea.

  Am mers pe mal vreo cincizeci de paşi, apoi m-am furişat până la locul unde lăsasem luntrea, ceva mai jos de căsuţă. Am sărit în luntre şi-am luat-o repede din loc. Am vâslit la deal, până am ajuns în dreptul insulei, apoi am pornit spre ea. Mi-am scos boneţica – acum nu mai aveam nevoie de obloane. Cam pe la jumătatea drumului, am auzit bătăile ornicului din târg şi m-am oprit să le-ascult: sunetul venea stins peste apă, dar limpede, unsprezece bătăi. Când am ajuns la insulă, n-am stat să mă odihnesc, cu toate că-mi ieşise sufletul, ci am luat-o repede prin pădure, până la locul unde făcusem popas prima oară. Cum am ajuns acolo, am aprins focul pe-o moviliţi înaltă şi uscată.

  Apoi m-am întors la luntre şi-am vâslit din răsputeri spre locul nostru, cu o milă şi jumătate mai la vale. Am sărit din luntre şi-am luat-o la goană printre copaci, suind dealul până la peşteră. Jim dormea buştean, lungit pe jos.

  — Scoală repede, Jim! i-am strigat, zgâlţâindu-l. N-avem nici o clipă de pierdut. Sunt pe urmele noastre!

  Jim nu m-a întrebat nimic, o vorbă n-a scos, dar după felul în care a muncit în jumătatea de ceas care-a urmat, mi-am dat seama cât era de speriat. Într-o jumătate de oră tot avutul nostru era pe plută şi pluta sta gata s-o pornească din ascunzătoarea ei de sub sălcii. Înainte de toate am stins focul în peşteră şi după aceea n-am mai aprins nici o luminiţă. M-am dus cu luntrea ceva mai încolo de mal şi-am privit. Dar chiar de-ar fi fost prin preajmă vreun vapor, tot nu l-aş fi putut zări, căci nu prea vezi mare lucru la lumina stelelor. Am urnit pluta şi-am pornit la vale, pe întuneric, dincolo de piciorul insulei, fără să scoatem o vorbă, într-o tăcere deplină.

  C A P I T O L U L XII.

  Abia cam pe la unu noaptea am lăsat în urmă insula. Pluta luneca tare încet, ca un melc. Aveam de gând, dacă se ivea vreun vapor, să sărim în barcă şi să vâslim spre malul dinspre Illinois. Noroc că nu s-a ivit nici un vapor, fiindcă nu ne gândisem să punem în barcă nici puşca, nici undiţa şi nici ceva de-ale gurii. Fusesem prea zoriţi ca să ne gândim la atâtea lucruri deodată. Oricum, n-am chibzuit bine punând tot calabalâcul pe plută.

  Îmi făceam socoteala că dacă oamenii ăia au să vină pe insulă, au să găsească focul aprins de mine şi-au să-l aştepte acolo toată noaptea pe Jim. Nu ştiu ce-or fi făcut, dar ne-au lăsat în pace. Şi dacă cumva focul aprins de mine nu i-a dus de nas, nu-i vina mea. Eu unul am făcut tot ce mi-a stat în putinţă ca să-i îmbrobodesc.

  Când a început să mijească de ziuă, am poposit pe un grind la un cot al fluviului, pe partea Illinoisului. Am tăiat cu toporul nişte crengi de răchită şi-am acoperit pluta cu ele, aşa fel ca de departe să pară una cu malul. Pe grindurile astea, răchitele cresc dese ca dinţii greblei.

  Malul dinspre Missouri era muntos, iar cel dinspre Illinois era acoperit de păduri, şi cum în locul ăla canalul trecea de-a lungul malului dinspre Missouri, nu mă temeam c-o să dea vreun vapor peste noi. Am stat acolo toată ziulica, uitându-ne la plutele şi vasele care coborau pe canal şi la vapoarele care treceau în sus, prin mijlocul apei, luându-se de piept cu ea. I-am povestit lui Jim ce spaimă am tras cu palavragioaica aia. Jim zicea că-i mare hoţomană şi că de-ar fi pornit ea însăşi pe urmele noastre, n-ar fi stat să se uite la un foc de tabără, ci ar fi adus de bună seamă un câine cu ea.

  — Da’ ce, nu putea să-i spună lui bărbat-su să aducă un câine? l-am întrebat eu.

  Jim mi-a răspuns că ar băga mâna-n foc că femeia s-a gândit la treaba asta tocmai când oamenii se pregăteau să plece şi că s-or fi dus desigur prin târg să facă rost de-un câine şi de-aia au mai zăbovit, altminteri n-am fi noi aici pe un grind, cu vreo şaisprezece-şaptesprezece mile mai jos de târg – aş, de unde! am fi din nou în târgul ăla afurisit.

  I-am zis că puţin îmi pasă de ce n-au pus mâna pe noi, totul e că nu ne-au înhăţat.

  Când a început să se-ntunece, ne-am scos capul din desişul de răchite şi-am privit în toate părţile. Nu se zărea nimic. Jim a desprins nişte bulumaci de deasupra plutei şi a înjghebat un mic wigwam13 ca să avem unde ne adăposti pe vreme ploioasă sau pe arşiţă şi ca să ne ferim boarfele de umezeală. Jim a meşterit şi-un fel de podină, cu câteva palme mai înaltă ca pluta, aşa că acum păturile şi celelalte lucruri erau ferite de valurile stârnite de vapoare.

  Taman în mijlocul wigwamului am bătătorit un strat de nămol, gros de cinci-şase degete, întărindu-l pe de margini, ca să nu se risipească; în vatra asta puteam aprinde focul pe vreme umedă sau friguroasă, fără să fim văzuţi de afară.

  Am mai