mie de avioane. Pe 12 mai, cu şase zile înainte de începutul programat al Operaţiunii Fridericus, Armata Roşie a lansat un dublu atac, pornit din jurul localităţii Volceansk şi de la intrândul Barvenkovo pentru a izola oraşul Harkov. Bock l-a avertizat pe Paulus să nu contraatace în grabă sau fără sprijin aerian, dar brigăzile de tancuri sovietice au rupt frontul Corpului 8 al generalului Walther Heitz şi către seară unităţile de tancuri ruseşti se aflau la 20 de kilometri de Harkov.

A doua zi dimineaţă, Bock şi-a dat seama că pătrunderea inamicului din jurul localităţii Volceansk era mai serioasă decât îşi închipuise. Armata 6 a lui Paulus a fost atacată cu foc puternic de artilerie din mai multe direcţii, în şaptezeci şi două de ore de luptă, în mare parte sub o ploaie torenţială, au fost nimicite şaisprezece batalioane. Paulus era convins că singura soluţie ar fi fost o acţiune de întârziere, cu repliere acolo unde era necesar. Cu toate acestea, Bock avea alte idei. EI a insistat pe lângă Halder să-l convingă pe Hitler că un contraatac cu Armata l tancuri a lui Kleist putea transforma o retragere într-o victorie. Führer-ul, care trăia pentru astfel de momente, a hotărât imediat că prilejul trebuie exploatat. Pretinzând ca ideea îi aparţinea, i-a ordonat lui Kleist să-şi plaseze rapid Armata l tancuri în poziţie pentru a lovi flancul de sud al inamicului, cerut aviaţiei să-şi concentreze toate grupările de atac pentru a bloca formaţiile Iui Timoşenko până când Kleist intra în dispozitiv.

Kleist a lovit partea de sud a intrândului Barvenkovo înainte de răsăritul zilei de 17 mai. Către prânz, unităţile din primul eşalon înaintară 16 kilometri, cu toate că diviziile sale de tancuri au fost obligate să angajeze T-34 de la distanţă mică, altfel “proiectilele lor ardeau ca nişte focuri de artificii”.

În acea seară, Timoşenko a luat legătura cu Moscova, cerând insistent să i se trimită întăriri pentru a-l putea opri pe Kleist.

Potrivit spuselor lui Jukov, Timoşenko nu a avertizat Moscova că armatele lui erau pe cale de a fi încercuite, dar comisarul-şef al frontului, Nikita Hruşciov, a pretins că Stalin a refuzat cu încăpăţânare să le permită să se retragă din faţa primejdiei. (Această din urmă afirmaţie a fost una din acuzaţiile aduse lui Stalin în faimoasa sa demascare la cel de-al XX-lea Congres al PCUS din 1956.) în sfârşit, pe 19 mai, Timoşenko a revocat, cu acordul lui Stalin, ofensiva, dar a fost prea târziu.

Bock a hotărât că venise momentul ca Paulus să atace de la nord pentru a închide punga. Lupta ce a urmat - o compresiune treptată a peste un sfert de milion de militari sovietici - a condus la situaţii neobişnuite. Potrivit unui subofiţer din Divizia 389 infanterie, regimentul său s-a trezit aruncat într-o bătălie nemiloasă cu ceea ce el a numit “batalionul-bandit” de soldaţi-femei, comandat de o roşcată.

“Metodele de luptă ale acestor fiare-femele s-au dezvăluit în moduri înşelătoare şi primejdioase. Stăteau ascunse în căpiţe de paie şi ne împuşcau în spate când treceam pe lângă ele.”

Exact în momentul în care cercul se închidea, o parte din militarii Regimentului 2 tancuri şi câţiva artilerişti s-au văzut izolaţi la căderea nopţii în mijlocul ruşilor masaţi. Comandantul lor era legendarul conte Hyazinth von Strachwitz, poreclit “Panzer-Kavallerist”.

Strachwitz, ajuns la vârsta de patruzeci şi nouă de ani, cavalerist renumit pe vremea primului război mondial - soldaţii săi ajunseseră atât de departe în înaintarea din 1914, încât vedeau Parisul în depărtare - mai purta încă mustaţa neagră şi avea înfăţişarea plăcută a unei stele de cinema din anii 1920. Mai important era însă faptul că nu-şi pierduse simţul cu totul excepţional de a prevedea pericolul, care-l făcuse să-şi câştige reputaţia de comandant norocos.

Deoarece această mică forţă din Divizia 16 tancuri habar nu avea de situaţia din jur, la lăsarea întunericului Strachwitz a ordonat o apărare circulară până în zori. Chiar înainte de a se ivi primele raze de lumină, i-a luat cu el pe căpitanul baron Bernd von Freytag Loringhoven, unul din comandanţii săi de batalion, şi doi ofiţeri şi au urcat un mic deal, pentru a privi în jur. În timp ce cei trei ofiţeri îşi potriveau binoclurile, Strachwitz l-a apucat brusc pe Loringhoven de braţ şi l-a tras pe pantă în jos. I-a avertizat si pe cei doi artilerişti, dar aceştia nu au reacţionat suficient de rapid. Au fost ucişi de un proiectil tras de o baterie rusă aflată pe o alta colină. Imediat Strachwitz a ordonat pornirea motoarelor, iar tancurile şi celelalte vehicule au ieşit în trombă din vasta arenă pentru a se alătura restului diviziei.

Armata Roşie s-a apărat cu îndârjire mai mult de o săptămână, pe o vreme umedă de primăvară. Lansa atacuri disperate - uneori cu braţele împreunate - împotriva liniilor germane, pe timp de noapte, dar punga era solidă. Ruşii au fost masacraţi cu miile sub lumina curios de rece trasoarelor cu magneziu. Grămezile de trupuri din faţa poziţiilor germane erau o dovadă a curajului lor sinucigaş.

Supravieţuitorii se întrebau dacă vor mai scăpa de acolo vreodată.

Un ostaş rus necunoscut prins în pungă a scris pe o bucăţică de hârtie cum, “privind lumina reflectoarelor germane jucându-se pe nori”, se întreba dacă îşi va mai vedea iubita vreodată.

Au reuşit să scape mai puţini de un om din zece. Armatele 6 şi 57, prinse în încercuirea de la Barvenkovo, au fost practic nimicite.

Armatele lui Paulus şi Kleist au luat aproape 240 000 de prizonieri, 2 000 de tunuri şi grosul forţei de tancuri a lui Timoşenko. Propriile lor pierderi s-au ridicat la puţin peste 20 000 de oameni. Ploua cu felicitări din toate direcţiile. Paulus a fost sărbătorit în paginile presei naziste care, nedorind să slăvească aristocraţi reacţionari, făcea mult caz de originile sale modeste. Führer-ul i-a acordat Crucea Cavalerului şi a trimis un mesaj prin care declara că aprecia deplin succesul Armatei 6 împotriva unui inamic numeric superior”.

Schmidt, şeful de stat-major al lui Paulus, va spune peste câţiva ani ca efectul cel mai puternic al acestei bătălii s-a exercitat asupra atitudinii lui Paulus faţă de Hitler. Decizia Führer-ului