Cărți «Stalingrad descarcă cărți de dragoste online gratis pdf 📖». Rezumatul cărții:
În mod ironic, ţinând seama de circumstanţe, Paulus a primit şi o scrisoare de apreciere neobişnuit de emoţionantă din partea maiorului Klaus von Stauffenberg de la Statul-Major General, care i-a fost alături într-un moment al bătăliei. “Cât de reconfortant este” scria Stauffenberg, “să pleci din această atmosferă într-un mediu în care oamenii dau ceea ce au mai bun fără să ezite nici o clipă, îşi dau chiar şi viaţa fără să murmure sau să se plângă, în timp ce conducătorii şi cei care ar trebui să dea un exemplu se ceartă şi întorc vorbele pe faţă şi pe dos când este vorba de propriul lor prestigiu sau nu au curajul să-şi spună părerea asupra unei chestiuni care afectează viaţa a mii dintre concetăţenii lor.” Paulus fie nu a observat, fie, mai probabil, a ignorat mesajul codificat.
Era limpede că Paulus nu dorea să recunoască erorile lui Hitler, dar, după felul în care planurile pentru Operaţiunea Barbarossa se schimbaseră cu un an în urmă după toanele Führer-ului, ar fi trebuit să intuiască realele pericole pentru comandanţii de mari unităţi. Hitler, intoxicat de ideea propriei sale infailibilităţi şi profitând de comunicaţiile aproape instantanee cu statele lor majore, va încerca, de parcă ar fi fost Dumnezeu, să controleze de departe orice manevră.
“De cât pământ are nevoie un om?”
Dis-de-dimineaţă, în ziua de l iunie, Hitler a decolat de pe aerodromul de lângă Rastenburg cu avionul său personal Focke-Wulf Condor pentru a se deplasa la Cartierul General al Grupului de Armate Sud de la Poltava. Subiectul şedinţei operative era marea ofensivă de vară. Era extraordinar de bine dispus când s-a întâlnit cu feldmareşalul von Bock şi ceilalţi comandanţi-şefi de armate, printre care Kleist (Armata l tancuri), Hoth (Armata 4 tancuri) şi Paulus (Armata 6). Reprezentantul Luftwaffe prezent la această întrunire era general-colonelul baron Wolfram von Richthofen.
Richthofen, vărul “Baronului Roşu”, în escadrila căruia a intrat în 1917, era un bărbat cu chipul dur, inteligent şi arogant. Palmaresul său de acte de neîndurare vorbea de la sine. A comandat Legiunea Condor în Spania, atunci când s-a inventat tehnica “covorului de bombe”, şi a fost direct răspunzător pentru distrugerea oraşului Guernica în 1937, care va deveni simbolul ororilor războiului modern. Corpul 8 aviaţie comandat de Richthofen a fost cel care a distrus Belgradul în aprilie 1941, când şi-au pierdut viaţa 17 000 de civili - un act pentru care comandatul său, generalul Alexander Lohr, a fost executat de iugoslavi după război. O lună mai târziu, în timpul invadării Cretei, avioanele lui Richthofen au transformat in mormane de moloz întreaga arhitectură din Canea şi Heraklion.
In timpul conferinţei, Hitler a menţionat doar în treacăt Stalingradul. Pentru generalii săi, acesta nu era decât un nume pe harta. Obsesia Führer-ului erau terenurile petrolifere din Caucaz. “Daca nu luăm Maikopul şi Groznîi”, le-a spus el generalilor, “trebuie să pun capăt războiului.” în acea fază, singurul interes pentru Stalingrad consta în eliminarea fabricilor de armament din zonă şi asigurarea unei poziţii pe Volga. Capturarea oraşului nu era considerată o necesitate.
Prima fază a Operaţiunii Albastru era cucerirea Voronejului.
A doua era prinderea în capcană a grosului forţelor sovietice printr-o dublă învăluire la vest de Don. Armata 6 urma apoi să se deplaseze către Stalingrad pentru a asigura flancul de nord-est, în timp ce Armata l tancuri a lui Kleist şi Armata 17 ocupau Caucazul. După ce Bock şi-a încheiat prezentarea, a luat cuvântul Hitler, care a făcut ca totul să pară cât se poate de simplu. Armata Roşie era terminată după luptele din iarnă, iar victoria de la Harkov confirmase încă o dată supremaţia germană. Era atât de sigur de succes în sud, încât, după căderea Sevastopolului, Hitler plănuia să trimită către nord Armata 11 a lui Manstein. I-a mărturisit chiar lui Manstein visul său de a trimite coloane de blindate prin Caucaz până în Orientul Mijlociu şi India.
Înainte ca Operaţiunea Albastru să poată fi lansată, urmau să fie executate două operaţiuni mai mici pentru a îndrepta linia frontului şi a pregăti aliniamentul de atac, cu capete de pod peste râul Doneţ.
In după-amiaza zilei de 5 iunie, ca o ultimă trataţie, numeroşi ofiţeri Şi soldaţi ai Armatei 6 s-au dus la un spectacol al baletului din Harkov. Balerinii neplătiţi fuseseră ţinuţi în viaţă peste iarnă de raţiile primite de la Wehrmacht. În ziua aceea interpretau Lacul Lebedelor, iar în sala plină până la refuz spectatorii transpiraţi în uniformele lor cenuşii au apreciat în mod deosebit interpretarea prinţului Siegfried, prins în capcana maşinaţiunilor lui Rothbart. (Ciudata alăturare a două nume de cod - Sigfried, numele iniţial al Operaţiunii Albastru, şi Rothbart - corespondentul german al cuvântului Barbarossa - a fost o pură coincidenta). După spectacol, s-au grăbit toţi să ajungă la unităţile lor. În acea noapte fierbinte fără lună, elemente din eşalonul întâi al Armatei 6 au început să înainteze în direcţia nord-est către sectorul Volceansk.
Pe 10 iunie, la ora 2 dimineaţa, companii ale Diviziei 297 infanterie au trecut Doneţul cu bărci de asalt. Asigurându-şi mai întâi un cap de pod pe celălalt mal, companiile de geniu au început să construiască un pod de pontoane de circa 55 de metri. Către seară blindatele Diviziei 14 tancuri treceau huruind peste pod. In dimineaţa următoare, a fost cucerit un pod din amonte înainte ca trupele sovietice care îl păzeau să apuce să tragă. Dar această trecere era atât de strâmtă, încât a doua zi s-au format blocaje printre barajele de mine pe ambele sensuri de circulaţie, marcate cu benzi albe.
O rupere de nori a transformat drumul nepietruit în mocirlă. Au explodat apoi două obuze, aruncând în aer jeturi imense de noroi şi coloane de fum negru. Caii unui furgon de efecte s-au speriat. Au dat înapoi, apoi au luat-o la goană ieşind de pe drum, peste banda albă. O mină a explodat. Unul din cai a fost făcut bucăţi, iar celălalt s-a prăbuşit sângerând la pământ.
