― Da, da, știm, zbieră el fără să-mi arunce măcar o privire. Am primit ordin să ieșim. În cinci minute o să intrăm din nou.

Un brânci repezit în spate.

― Mișcați-vă! Mișcați-vă!

Am auzit pe cineva țipând.

O voce aspră, cu accent:

― Ia-ți labele de pe mine!

― ACUM! Toată lumea înapoi!

Am primit un alt ghiont în spate. Pompierii se aplecară pe scările camioanelor, privind către templul din Dendur49; polițiștii stăteau încordați, umăr la umăr, impasibili în ploaie. Retrăgându-mă, împleticit, în spatele lor, dus de curentul mulțimii, am văzut ochi sticloși, capete care încuviințau, bocanci care băteau inconștient numărătoarea inversă.

În momentul când am auzit pocnetul bombei dezamorsate și uralele răgușite, ca de microbiști, înălțându-se de pe Fifth Avenue, fusesem deja târât la mare distanță, pe Madison. Polițiștii – agenți de circulație, de data aceasta – își roteau mâinile ca niște mori de vânt, împingând șuvoiul de oameni uluiți pe trotuar.

― Haideți, dați-i drumul, avansați! Înaintau agresiv prin mulțime, bătând din palme. Toată lumea spre est! Toată lumea spre est!

Unul din ei, un tip mătăhălos, cu cioc și cu un cercel, ca un luptător profesionist, întinse o mână și-l îmbrânci pe un curier cu glugă care încerca să pozeze cu telefonul celular și care se împletici peste mine, dărâmându-mă aproape la pământ.

― Fii atent ce faci! strigă curierul cu voce ascuțită, furioasă.

Polițistul îl îmbrânci din nou, de data aceasta atât de tare, încât tipul căzu pe spate în rigolă.

― Ai surzit, frate, sau ce? se rățoi el. Dă-i drumul de-aici!

― Nu mă atinge!

― Și dacă-ți crăp capul?

Între Fifth și Madison era o nebunie. Vâjâit de elice de elicoptere; cuvinte nedeslușite printr-un gigafon. Deși Seventy-Ninth fusese închisă, peste tot erau mașini de poliție, de pompieri, bariere de beton și puhoaie de oameni alarmați, țipând, uzi până la piele. Unii dintre ei fugeau de pe Fifth Avenue; alții încercau să-și facă drum cu forța înapoi către muzeu; mulți țineau telefoanele mobile deasupra capetelor, încercând să facă fotografii; alții stăteau nemișcați, cu gura căscată, în timp ce mulțimea tălăzuia pe lângă ei, privind în sus la fumul negru de sub cerul înstelat întins peste Fifth Avenue ca și cum ar fi văzut marțieni coborând pe Pământ.

Sirene; fum alb urcând în rotocoale din aerisitoarele tunelurilor de metrou. Un boschetar înfășurat într-o pătură murdară colinda în sus și-n jos, părând nerăbdător și derutat. Am privit în jur, sperând s-o zăresc pe mama în mulțime, așteptându-mă s-o văd din clipă în clipă; pentru scurt timp am încercat să înot împotriva curentului împins de polițiști (săltându-mă pe vârfuri, lungindu-mi gâtul), până când mi-am dat seama că era zadarnic să încerc să-mi croiesc drum îndărăt și să o caut în torentele de ploaie și în puhoaiele de oameni. „O să ne vedem acasă“, m-am gândit. Acasă era locul unde urma să ne întâlnim, stabilit pentru situații de criză; mama trebuia să-și fi dat seama cât de inutil era să încerce să dea de mine în forfota aceea. Am simțit totuși un junghi meschin, irațional de dezamăgire – și, în timp ce mă îndreptam spre casă (cu o durere de cap năucitoare, cu vederea încețoșată), am continuat să mă uit după ea, scrutând fețele anonime, preocupate din jurul meu. Ea ieșise – asta conta. Fusese la distanță de câteva săli de explozia principală. Nici unul dintre corpurile neînsuflețite nu era al ei. Dar, indiferent de ceea ce stabiliserăm între noi înainte, indiferent de cât de logice păreau lucrurile, într-un fel, încă nu-mi venea să cred până la capăt că mama plecase din muzeu fără mine.

2 Westertoren este unicul turn al bisericii protestante neorenascentiste Westerkerk din Amsterdam, inaugurată în 1631 și amplasată pe canalul Prinsengracht (cel mai lung dintre cele patru canale principale, semicirculare, concentrice, care înconjoară orașul vechi).

De Krijtberg este o biserică romano-catolică impunătoare, în stil neogotic, cu două turnuri ascuțite vizibile de departe. Clădirea actuală a fost inaugurată în 1883 și este amplasată lângă canalul Singel, cel mai scurt dintre vechile canale ale orașului.

3 „Doamne și domni“ (în limba olandeză în original).

4 Tablouri din epoca de aur a picturii flamande: Peisaj de iarnă cu patinatori și capcană pentru păsări (1565) de Pieter Bruegel cel Bătrân și, respectiv, Furtună pe Marea Galileii (1633) de Rembrandt.

5 Timp de câteva luni, din mai până în septembrie 1943, Gestapoul nazist a deportat ultimii supraviețuitori ai ghetoului din Amsterdam.

6 Greenwich Village, cartier în sudul Manhattanului, fost centru al vieții boeme a New Yorkului și al culturii beat (în anii 1960). Este și