Ca o blondă hetairă bucălată şi huidumă Ce lui Rubens vreodată într-un vis a năzărit. Bocăne pă bocaporturi chir Iaurta.

  — Apelpisit. Împregiurul lui piraţii tot să caţără pă funii, Lustruieşte ţevi dă flinte, numără în sbor lăstunii Şi socoate icusarii ce dân punge îi produc Ori icoane pupă lânced şi lui sfântul Nepomuk îşi destăinuie păcatul: că o dată au minţit. Vrunul face pe soitarul şi în curvă s-a-nţolit: Uite-l cum mai mişcă şele, şi cum roate dă cu dosul Pă când muzichie face cu un tumbelechi fălosul Lambros; şi să trece zile, nopţi cu stele ce lumin Pân-să vază iar pribegii vreun ţărmure strein.

  E-n amurg. Pe deal bulgarul îşi conduce telecarul.

  Când deodată boulenii şi-i struneşte cu un hăis, Cu un ţol acoper iute crumpi, făsui şi părădăis, Că la ţărm au tras caicuri şi cobor dân ele hoţi.

  Roşcovanul dă Iaurta-i mână pă iscarioţi în o ceată desmăţată pân porumb, pân arături

  Pân-ajung şi mân la poala unei falnice păduri.

  Acolo întinde corturi, beau, înfulecă şi cânt, Roată se adun şi-nfige cu bricegele-n pământ.

  Focuri-focuri cresc spre stele, stele nalte, necorupte

  Cari nu ştie dă vreo pohtă, nici de patemi, nici de lupte

  Ori de finţele minusculi cari oameni să numesc

  Şi trăieşte cu sperare subt azur dumnezeiesc.

  O, listopiraţi ce-n focuri frigeţi halcile de slană

  Şi vă picură untura colo-n pept, preste icoană, Când veţi înălţa privirea cătră stele, când vun gând

  Va ivi în ţeasta voastră, ce-i cu botul în pământ Precum oaia totdauna, când vă va veni de sus Luminarea că şi vouă v-a jertfit cândva Iisus? Acum doarme simoria, cari pre unde-au băut vinul Acum sforăie şi-mi tulbur horăind alexandrinul Cel la care cu credinţă ciocănesc d-atâta timp Năzuind şi eu o strană în Parnas sau în Olimp. Cum p-un ţărmure tâmplarii raşchetează cherestele, Le-ncleiază-n clei dă oase, le văpseşte cu văpsele Şi le bate-n cuie lunge să închipuie-un barcaz Ce-i proptit cu stâlpi de cedru într-un peş, şi dat cu gaz, De e gata pe trei sferturi, da tot coaste se mai văd, Aşa-mi fac şi eu poema, tot cetesc şi tot revăd, îndes câlţi în crăpăture, topesc smoală în cazane, Dau la găuri cu burghie, mai cioplesc la cabestane, Ca odată-mpinsă-n mare strop de apă să nu ia. Criticos, ce-n veci în mânuri ai satâr şi ai nuia, Judecă aceste toate, tu ce poate-ai vrut să fii Auctore fără moarte, înălţat în bagdadii, însă nu putuşi nici barce dă hârtie, pergamint, Să aşezi pă apa rece-a Inspirării, dă argint. De-njura-vei epopeea-mi, tu pre tine te înjuri.

  Noaptea turmele dă stele tot le mână împrejuri. Dorm piraţii, palicarii dorm aşişderi, în sileaf Mângâind cocoşul armei, punguliţele cu praf Şi grăunţe mici dă aur, şi visând cu zâmbet reu Să îl tragă jos dă barbe pă tiran, samoderseu. Ei nu ştie că la numai două sute stânjeni doarme Infanteria turcească, cruzi nizami ticsiţi dă arme Ce trimişi au fost dă Paşa dân Vidin să-i prinză vii

  Ca să-i nalte sus în ţepe pe ai mândrei Eterii Slujitori până la moarte. Doarme streje pă mazdrace, Acângii pă şei dă iepe şi neferi pă bulumace. Hurii rumene visează a lui Mahomed pramatii, Ba şi băietani molatici (mai departe vezi Istrati). Turcii! Cari decât ciuma, buba-rea şi deşelarea Mai temuţi sunt, cari-n sate îarna-ncep cu spintecarea Pruncilor, şi şomoioage vâră-aprinse pân bordeie Şi preasfintele beserici ei le schimbă în moschee, Turcii crunţi cu iatagane, turcii cari porcul, vinul Nu le sufer, cum nu sufer tot ce bucură creştinul. Cu şalvari şi cu cealmale, cu ciubuc şi cu peşcheş Ei Valahia schimbat-au într-un soi dă Bangladeş. Mor copilele române în haremele spurcate, Doar scheleturi vezi pe câmpuri de imparicopitate, Pre când vodă mulge ţeara ca să-ndestule seraiul, Caşcavaluri, miere, turme mână-n caravanseraiul Cel hulpav, ce niciodată nu se satură-ndestul. Oh, sărmană ţeara noastră, mai ai roade în patul? Mai ai sânge în rumânii care vecinie roboteşte? Poate că şi acest sânge vrun vecin ţi-l priimeşte, Vinde-l iute şi p-acesta. Oh, ajuns-ai la ceas greu!

  Preste amândouă taberi umbra şi-a întins Morfeu. Insă ochiu-nchis afară al oricărui ianicer Cum şi-al grecilor eroici cari desrobire cer Să deşteaptă înăuntru şi se vede orce ins Treaz, gătit de bătălie, cu sileaful roş încins Şi-n sileaf jungher, pistoale, pulbere în corn de vită Cu argint bătut, şi trusă ce cu alb este văpsită Care cruce-on semilună roşie pre ea e pusă.

  Toţi cu aripe dă îngeri păturite strâns în husă.

  Primii turcii să desprinde dă dân corpuri toropite, Port de sangulie mantii licărind ca şi pirite, Fulgere le joc pre săbii care parcă lune sunt.

  Însă mulţi, grei de halvale, pică iarăşi la pământ.

  Să înalţă şi Iaurta, care şese aripi are

  Ce cu perle presărate-s. El dă glas de adunare.

  Hoţii aripaţi se-nalţă, hoardă capie, în sbor, Le ning fulgii ca la gâşte, preste luncă gros covor.

  Care cum voia să-njure să oprea blestemu-n gâturi

  Şi „Osana!” todeauna le ieşea greoi dân rituri.

  Oştile-ntâlnesc la mijloc, pe deasupra unui sat

  De bulgari ce cu găine deodată s-au culcat, însă-i trage-afară larmă care vine dân înalturi.

  Ies ţeranii-n cămeşoaie, privesc ceriul dă smalţuri, Cruce-şi fac şi scuipă-n sânuri, căci arhangheli ei zăresc

  Cum în ceriu, pântre stele, să împung, să miruiesc.

  Fulgi pe sat încep a ninge, câte-un înger cade-n troacă

  Or în vrun smochin cu frupte ce sunt gata să se coacă

  Şi se sbate-acolo-n sânge, cu un umăr retezat.

  Că necredincioşi sunt unii şi buni alţii au aflat

  După truse medicale ce le poartă-n cingători

  Străveziii, adormiţii, avântaţii zburători.

  Când vreun căzut o cruce roşie pe trusă poartă îl ridic dân glod sătenii şi îi leg aripa moartă, Dar de vede semiluna ei se face foc şi jar:

  Cu topoare