biblioteca Nr.1
de cărți online gratis
Cărți » Filosofie » Noaptea De Sanziene cărți-povești pentru copii online gratis PDF 📖 📕 - carte online gratis .Pdf 📚

Cărți «Noaptea De Sanziene cărți-povești pentru copii online gratis PDF 📖». Rezumatul cărții:

0
0
1 ... 255 256
Mergi la pagina:
să vrei, poate fără să ştii, mi-ai dat să beau o otravă, mi-ai otrăvit sângele, mi-ai otrăvit sufletul, şi eu n-am mai trăit decât pentru tine, n-am mai trăit ca oamenii vii şi trezi, ci aşa cum trăiesc umbrele, cum poate că trăiesc morţii, numai din amintiri, am trăit din bietele mele amintiri, din acele nefericite, scurte, dezastruoase sferturi de oră pe care mi le dădeai tu, apărând cu un bucheţel de lăcrămioare ca să-mi spui că eşti îndrăgostit de mine, dar îmi spuneai asta o dată, cel mult de două ori pe an, şi în restul preţioaselor minute pe care mi le dăruiai, îmi vorbeai de maşina cu care ar fi trebuit să vin şi n-am venit…

  — Deana! e maşina asta] şopti Ştefan plecându-se spre ea şi apucându-i deznădăjduit mâna.

  — Te rog, lasă-mă, lasă-mă să termin! spuse trăgându-şi speriată mâna din mâna lui. Ai jurat pe mine că ai să mă laşi să termin… Tu, inima mea, norocul meu, zburătorul meu, veneai de câteva ori pe an, un sfert de ceas, uneori poate chiar o jumătate de ceas, şi-mi vorbeai de maşina care trebuia să dispară la miezul nopţii sau de tainele doamnei Zissu… Ştefan, şopti ea privindu-l în ochi, silindu-se să zâmbească, dacă ai să mă mai iubeşti vreodată, dacă ai să mai iubeşti vreodată, să nu mai faci aşa. E groaznic. în doisprezece ani, am trăit din amintirea câtorva ceasuri. Dacă aş aduna toate orele şi minutele pe care mi le-ai dat, poate s-ar face o zi şi o noapte. Am trăit din ele, aşa cum trăiesc umbrele din amintirea unei vieţi întregi şi pline… Mi-ai dat să beau o otravă, Ştefan. N-ai ştiut nici tu ce faci…

  — Ileana, şopti Ştefan. Aş vrea să…

  — Ai jurat pe mine, Ştefan, îl întrerupse ea. Mi-ai jurat că ai să faci ce-am să te rog eu. Şi te rog doar atât, să nu spui nimic. Lasă-mă doar să te privesc. Nu mai avem mult de stat împreună. Lasă-mă doar să te privesc…

  Îi spusese:

  — Am să te las la gară. Am să te las la prima gară. Probabil că ai un tren înainte de miezul nopţii pentru Paris.

  — Ileana, începuse Ştefan.

  — Mi-ai jurat, Ştefan! îl întrerupse ea. Ai jurat pe mine că ai să mă asculţi, că n-ai să mă mai cauţi niciodată, că ai să te gândeşti la mine ca la cineva care a murit demult…

  — îţi jur şi acum, îţi jur încă o dată, şoptise Ştefan. îţi jur pe ce mi-a mai rămas pe lume, că asta e ultima noapte când te rog să mă laşi lângă tine, în maşina asta, adăugă el repede, în maşina asta… îţi jur…

  Când lăsase din nou în urma lor ultimele lumini ale oraşului, Ileana spuse:

  — Ştefan, povesteşte-mi ceva. Povesteşte-mi de copilăria ta. Povesteşte-mi despre arici şi despre fluturii de pădure. îmi place să te ascult povestindu-mi despre copilăria ta. îmi place să te închipui copil…

  Privise pe furiş la ceas.

  — Curând, începu el deodată, ne vom despărţi. Ţi-am jurat. Am jurat pe tine şi am să mă ţin de cuvânt. Dar nu e judecător pe lume care să nu îngăduie, în afară de litera jurământului, încă alte, câteva, foarte puţine cuvinte. Am să te rog şi eu să nu mă întrerupi. Am foarte puţin să-ţi spun. Am să le spun în câteva cuvinte.

  — E în felul tău, şopti Ileana zâmbind.

  — Am fost nebun, spuse Ştefan. Nu, mai exact, am fost orb. Doisprezece ani n-am înţeles. Am înţeles doar în după-amiaza asta. Am ştiut de la început, de când te-am zărit, că te iubesc, că am să te iubesc toată viaţa.

  — Ştefan! strigă speriată Ileana.

  —. că mi-ai fost ursită, că am băut împreună din aceeaşi otravă…

  — Ştefan! strigă din nou Ileana, întorcând capul spre el.

  — Ia seama! şopti el. Ai un camion în faţă…

  Simţi cum i se bate inima. Nu e încă miezul nopţii. „Ea are o viaţă întreagă înaintea ei.”

  — Mi-ai jurat! auzi vocea sugrumată, deznădăjduită a Ilenei. Mi-ai jurat!… Fie-ţi măcar puţin milă de mine…

  — Doar câteva cuvinte, se rugă el. Atenţie! strigă, speriat, o clipă în urmă. Dacă vrei, lasă-mă pe mine la volan…

  — Nu, nu e nimic, nu-ţi fie teamă. Dar te rugasem să nu-mi mai vorbeşti… Dă-mi, te rog, o ţigară. Aprinde-mi-o tu.

  Ştefan o aprinse, trase primul fum, apoi, tremurând i-o aşeză între buze.

  — îmi place, e o gauloise, spuse încet Ileana. Vorbeşte-mi… Povesteşte-mi altceva… Iartă-mă că am ţipat. Mă speriasem…

  — Ileana, atenţie! strigă din nou Ştefan.

  — Ţi-e frică? îl întrebă întorcând capul şi zâmbindu-i. Să nu-ţi fie frică. Sunt foarte calmă, am foarte mult sânge rece la volan…

  „Dar nu e încă miezul nopţii, îşi repeta el în neştire. Aş mai avea timp să-i spun.”

  — Doar câteva cuvinte, începu el din nou, dar te rog, te implor, ascultă-mă. în curând, foarte curând, ne despărţim.

  — E adevărat. Te ascult. Ştiu că ai să mă faci să sufăr şi că-mi voi aminti toată viaţa aceste câteva cuvinte, dar n-am putut să-ţi refuz niciodată nimic…

  — Am fost orb. Am ştiut tot timpul că mi-ai fost ursită, dar n-am înţeles de ce… Ileana, dacă am să te rog… Ia seama! Ce faci?! Lasă-mă puţin pe mine la volan…

  — Nu-ţi fie frică, îl linişti zâmbind Ileana. Dacă vrei, zvârle-mi ţigara… Luându-i-o, îi atinse mâna, şi începu să tremure. I se păru că tremură şi ea. „Trebuie să-i spun tot, trebuie să-i spun acum.”

  — Ileana, şopti el, iubita mea, mireasa mea…

  — Ştefan! strigă ea.

  Dar parcă nu mai avea putere să strige, să se împotrivească. Era o voce sugrumată, istovită.

  — Mireasa mea, continuă Ştefan repede, ca şi cum n-ar mai fi auzit-o, te-am iubit aşa

1 ... 255 256
Mergi la pagina: