la o scădere a sensibilităţii, provocând astfel o diminuare a receptivităţii şi a puterii de reţinere a părţii raţionale a sufletului. De aceea pulpele, coapsele şi şoldurile, oasele braţelor şi antebraţelor, toate celelalte [75a]părţi ale noastre unde nu se află încheieturi, precum şi toate acele oase dinlăuntrul trupului care, având în măduva lor suflet puţin, sunt lipsite de putere intelectivă — toate acestea sunt acoperite cu multă carne. Dimpotrivă, părţile în care rezidă puterea intelectivă — cu puţină, în afară de cazurile în care a format din carne un organ menit să fie el însuşi sensibil, cum ar fi cel de felul limbii. În rest însă, pe cele mai multe le-a alcătuit cum s-a arătat mai sus. Într-adevăr, natura noastră, făurită şi dezvoltată după principii necesare, [75b]face ca o sensibilitate ascuţită şi promptă să nu fie compatibilă cu prezenţa unor oase compacte şi a unor mase do carne. Căci, dacă aceste două proprietăţi ar fi consimţit să coincidă, atunci de această compatibilitate s-ar fi prevalat îndeosebi alcătuirea capului, iar neamul omenesc, purtând pe umeri un puternic cap cărnos şi osos, ar fi avut parte de o viaţă de două sau de multe ori mai lungă, mai ferită de boli şi de dureri decât cea care i-a, fost dată. Numai că, în ceasul acela, meşterii care ne-au adus pe lume au stat să chibzuiască ce anume ar fi mai bine — să făurească o seminţie care să trăiască mai mult, dar inferioară, sau una cu o viaţă [75c]mai scurtă, dar superioară — şi au căzut de acord că oricine ar alege, în toate privinţele, nu viaţa mai lungă, dar mai proastă, ci pe cea mai scurtă, dar mai nobilă. De aceea au acoperit capul cu un strat de os subţire, dar nu cu carne şi nici cu tendoane, de vreme ce craniul nu are articulaţii. Prin urmare, capul aşezat pe umerii fiecărui om este mai apt de sensibilitate şi de inteligenţă, dar cu mult mai nerezistent.

[75d]Apoi, potrivit aceluiaşi fel de principii, zeul a împrejmuit gâtul, de la baza craniului în jos, cu tendoane pe care le-a legat simetric între ele, şi de ele a legat, în partea de jos a feţei, vârfurile fălcilor. Cât despre restul tendoanelor, le-a distribuit tuturor membrelor, prinzând cu ele articulaţie de articulaţie.

Iar cei care ne-au făcut au alcătuit gura aşa cum e ea orânduită acum, înzestrând-o cu dinţi, cu limbă şi [75e]cu buze, pregătind-o să fie atât un loc de întrare a celor necesare cât şi unul de ieşire a celor nobile; căci tot ceea ce pătrunde în noi ca să ne hrănească trupul este necesar, în timp ce nimic nu e mai frumos şi mai nobil decât fluxul de cuvinte care, aflat în slujba minţii, ne iese din gură.

Totuşi, capul nu putea nici să fie lăsat din os gol, pradă excesului de căldură sau frig al anotimpurilor, şi nici grija zeilor nu putea să-l lase năpădit de o masă [76a]opacă de carne, încât să devină tâmp şi fără simţire. Astfel că, din prisosul de materie cărnoasă încă nu pe deplin uscată, au separat o peliculă pe care astăzi o numim piele. Aceasta, crescând şi unindu-şi marginile datorită umidităţii creierului, a îmbrăcat întregul craniu; iar umezeala, urcând până sub cusături şi umezindu-le, a făcut pielea să se închidă în creştet, ca şi cum ar fi strâns-o cu un nod. Configuraţia cusăturilor este foarte variată, determinată fiind de acţiunea conjugată a revoluţiilor şi a hranei; ele sunt mai multe când lupta dintre acestea două este mai înverşunată, mai puţine când ea e mai blândă.

Iar pe această piele, toată câtă este, partea divină a [76b]străpuns-o jur-împrejur cu foc si, când sucul a ieşit afară prin aceste orificii, tot ce era umed şi cald şi în stare pură s-a risipit, iar ceea ce era compus din aceleaşi elemente ca şi pielea, fiind purtat în sus datorită mişcării, a început să se lungească în afară, ca un fir de grosime egală cu împunsătura din piele; mişcarea firului fiind însă înceată, presiunea aerului care îl împresura din afară l-a împins înapoi sub piele, [76c]făcându-l să se răsucească acolo şi să prindă rădăcină; acestor procese li se datorează întregul păr care încolţeşte în piele, în formă de fire făcute din aceeaşi substanţă ca şi pielea, numai că mai dură şi mai densă, ca urmare a efectului de comprimare exercitat de răcire, care face ca fiecare fir de păr, pe măsură ce iese din piele, să se întreţeasă cu celelalte ca într-o pâslă. Şi aşa, creatorul ne-a acoperit capul cu păr, folosindu-se de cauzele arătate mai sus, dar având totodată în minte următorul scop: ca acoperământ proteguitor al creierului [76d]se cade să fie nu carnea, ci părul, care e uşor şi în acelaşi timp apt să-i ţină umbră vara şi să-l apere iarna de frig, fără să devină vreodată un obstacol care să împiedice promptitudinea percepţiei.

În sfârşit, acolo unde se află capătul ţesăturii de tendoane, piele şi os, şi anume în vârful degetelor de la mâini şi picioare, acest întreit compus devine, când se întăreşte, o unică piele dură, produsul comun al combinării tuturor celor trei; ele au fost făurite prin această îmbinare de cauze, dar cauza cea mai importantă era ţelul avut în vedere de cei care le-au făcut: folosul făpturilor care aveau să existe. Într-adevăr, cei care ne-au alcătuit ştiau bine că va veni o vreme când [76e]din bărbaţi vor proveni femei şi celelalte animale, după cum ştiau şi că multe animale vor avea nevoie, pentru multe scopuri, să se folosească de unghii ca gheare şi copite şi de aceea au făcut să apară primul lor tipar chiar în abia născutul neam omenesc.

Aşadar acestea au fost raţiunile şi ţelurile pentru care zeii au făcut să crească pe suprafaţa şi la extremităţile membrelor pielea, părul şi unghiile.

Iar acum, după ce toate părţile şi mădularele fiinţei muritoare se aflau gala îmbinate într-un întreg, iar acesteia îi revenea, în virtutea necesităţii, să-şi petreacă [77a]viaţa împrejmuită de foc şi de aer, şi ca atare să fie