dizolvată şi golită de viaţă prin acţiunea lor, şi deci să piară, zeii au închipuit un mijloc de a-i veni în ajutor. Într-adevăr, ei au făcut să crească o natură înrudită cu cea omenească, înzestrând-o însă cu o combinaţie de alte forme şi simţuri, ca să fie un alt fel de vieţuitoare. Acestea sunt arborii, plantele şi seminţele care, acum îmblânzite şi strunite prin cultivare, ne sunt [77b]supuse, dar care, înainte de vreme, existau numai ca specii sălbatice, ele fiind mai vechi decât cele de acum. Într-adevăr, tot ce a primit viaţă poate fi numit cu deplină dreptate vieţuitoare. Iar aceste vieţuitoare de care vorbim acum sunt înzestrate cu cel de al treilea fel de suflet, pe care expunerea noastră l-a aşezat între diafragmă şi ombilic şi care e cu totul lipsit de facultatea de a opina, de a raţiona şi de a înţelege, revenindu-i doar aceea de a avea senzaţii plăcute sau neplăcute, asociate cu dorinţe. El este supus mereu tuturor afectărilor, dar felul în care s-a născut nu l-a înzestrat cu vreo capacitate cât de mică de a observa [77c]natura propriilor sale afectări şi de a reflecta asupra lor, întorcându-se în sine, la ale lui, sau de a respinge mişcarea venită din afară, efectuând o mişcare proprie. De aceea, deşi este vie şi ca atare nu se deosebeşte de nici o altă vieţuitoare, totuşi nu se poate mişca, rămânând înfiptă în rădăcinile ei, pentru că îi lipseşte capacitatea de automişcare.

Cei mai puternici decât noi, după ce au făcut să crească toate aceste specii drept hrană pentru noi, cei mai slabi, au făcut ca însuşi trupul nostru să fie străbătut de o reţea de canale, pe care le-au tăiat ca pe şanţurile de irigaţie dintr-o gradină, pentru ca trupul să poată fi udat ca de un curs de apă care ar pătrunde în el. Întâi au deschis, ca un fel de canale ascunse între [77d]piele şi carne, două vene dorsale, una pe partea dreaptă şi una pe cea stângă, potrivit celor două părţi ale trupului; apoi le-au întins de-a lungul şirei spinării, prinzând între ele şi măduva generativă, pentru ca acesteia să-i meargă cât mai bine şi, de asemenea, pentru ca, curgând în jos, fluxul să poată ajunge uşor de aici către celelalte părţi ale corpului, prilejuind o irigaţie uniformă.

După aceea, la nivelul capului, au ramificat venele şi le-au încrucişat capetele, orientând spre stânga pe cele [77e]dinspre dreapta şi pe cele dinspre stânga către dreapta; şi aceasta, pe de o parte pentru ca, de vreme ce capul nu era cuprins până în creştet de tendoane, să existe între el şi trup încă o legătură în afară de piele şi, pe de altă parte pentru ca impresiile sensibile provenite de la membrele ambelor părţi ale trupului să poată fi distinct înregistrate de întregul corp. Apoi zeii au început să facă cele necesare pentru irigare, şi anume [78a]cam în felul pe care o să-l arătăm, pe care însă ni-l vom reprezenta mai uşor dacă mai întâi cădem de acord asupra următorului lucru. Toate corpurile compuse din particule mai mici opresc pătrunderea particulelor mai ma: i, însă cele compuse din particule mai mari nu pot opri particulele mai mici să pătrundă în ele; iar dintre toate elementele, focul are particulele cele mai mici şi de aceea străbate prin apă, prin pământ şi prin aer, precum şi prin toate corpurile alcătuite din acestea, niciunul neputând să-l oprească. Or, e evident că acest principiu trebuie luat în considerare şi în cazul pântecelui nostru: când mâncarea şi băutura coboară în el, le reţine, ceea ce însă nu poate face când e vorba de aerul pe care îl respirăm, sau de foc, ale căror particule [78b]sunt mai mici decât cele care întră în alcătuirea lui. Aşa stând lucrurile, zeul s-a folosit de aer şi de foc pentru a face ca lichidul din pântece să pătrundă în vene: a alcătuit din ele o împletitură, în felul vârşelor pescăreşti, făcând-o să aibă la întrare o pereche de pâlnii, iar pe una dintre ele a bifurcat-o; apoi, pornind de la aceste pâlnii, iar pe una dintre ele a bifurcat-o; apoi, pornind de la aceste pîlnii, a întins jur-împrejur, prin toată, a întins jur-împrejur, prin toată împletitura, până la extremităţile ei, un fel de nuiele de trestie; întregul interior al coşniţei l-a compus din foc, [78c]iar pâlniile şi coşniţa însăşi din aer; după care a aşezat toată această alcătuire în jurul făpturii plăsmuite de el, procedând astfel: partea formală din plinii a făcut-o să intre în gură; ea fiind dublă, pe una dintre pâlnii, iar pe una dintre ele a bifurcat-o; apoi, pornind de la aceste pîlnii, a întins jur-împrejur, prin toată a făcut-o să coboare, prin bronhii, în plămân, şi pe cealaltă, pe lângă bronhii, în pântece; iar prima pâlnie a despicat-o, la rândul ei, în două, iar celor două ramuri le-a dat o trecere comună prin canalele nasului, pentru ca, atunci când cea care trece prin gură nu funcţionează, [78d]circulaţia din amândouă să fie alimentată de cealaltă; şi cu restul, adică cu coşniţa vârşei, a împrejmuit golul din interiorul trupului nostru, pentru ca apoi s-o facă pe toată să curgă lin înlăuntrul pâlniilor — lin, pentru că acestea sunt de aer. Iar în momentul următor, pâlniile se golesc spre exterior şi împletitura (pentru că trupul e poros) pătrunde în el şi apoi iese din nou, în timp ce razele focului interior, împletite cu aerul, îi însoţesc întrările şi ieşirile, ceea ce se petrece fără încetare câtă vreme fiinţa pieritoare se ţine la un loc; noi [78e]spunem că cel care a dat numele lucrurilor a pus acestui fel de procese numele de inspiraţie şi expiraţie.

Iar tot ce face şi îndură trupul nostru este pentru ca, udat şi răcorit, să se afle hrănit şi să trăiască; deoarece, de fiecare dată când răsuflarea întră şi iese, focul interior împletit cu ea îi urmează mişcarea şi, [79a]urcând şi coborând mereu, trece prin pântece; iar prima pâlnie a despicat-o, la rândul ei, în două, iar celor două ramuri le-a dat