gâtul şi urechile îmi ardeau, faţa mi se aprinse. Mă simţeam ameţit, am închis ochii şi m-am sprijinit în mâini deasupra chiuvetei până ce îmi trecu.

M-am întors în cameră şi m-am aşezat pe marginea patului şi mi-am răsucit o ţigară. Nu mă ştersesem prea bine. Când m-am ridicat să caut o bere, am văzut pe locul unde stătusem o pată umedă, maronie. M-am dus la baie şi m-am şters din nou. Apoi m-am aşezat pe pat cu berea şi am aşteptat ca Jan să se trezească.

În curtea şcolii mi-am dat seama pentru prima dată că sunt un idiot. Eram luat peste picior şi batjocorit şi fluierat, aşa cum li se întâmpla şi celorlalţi idioţi. Singurul meu avantaj faţă de ceilalţi idioţi, care erau bătuţi şi vânaţi, era că eu eram ursuz. Când mă înconjurau, nu mă înspăimântam. Niciodată nu mă atacau şi în cele din urmă se năpusteau asupra unui alt idiot şi îl băteau în timp ce eu priveam.

Jan se mişcă, apoi se trezi şi se uită la mine.

– Te-ai trezit.

– Da.

– Ce noapte am avut!

– Noapte? Rahat, ziua mă scoate din sărite.

– Ce vrei să zici?

– Ştii ce vreau să zic.

Jan se ridică şi se duse la baie. I-am amestecat un Porto cu nişte cuburi de gheaţă şi i l-am aşezat pe noptieră.

Se întoarse, se aşeză şi luă paharul.

– Cum te simţi? mă întrebă.

– Tocmai am omorât un tip şi tu mă întrebi cum mă simt.

– Ce tip?

– Adu-ţi aminte. Nu erai atât de beată. Eram în Los Alamitos, l-am împins pe babalâc printre scândurile tribunei. Viitorul tău iubit cu ochi albaştri şi cu 60.000 $ pe an.

– Eşti nebun.

– Jan, te pileşti şi nu mai ştii de tine. Şi eu fac la fel, dar tu eşti ceva de groază.

– Ieri n-am fost la Los Alamitos. Urăşti cursele de sfert de milă.

– Îmi amintesc până şi numele cailor pe care am pariat.

– Am stat aici toată ziua şi seara de ieri. Mi-ai povestit despre părinţii tăi. Părinţii tăi te-au urât. Corect?

– Corect.

– Aşa că acum eşti puţin nebun. N-ai cunoscut dragostea. Toată lumea are nevoie de puţină dragoste. Lipsa dragostei te-a pervertit.

– Oamenii n-au nevoie de dragoste. Ce le trebuie lor e succesul, sub o formă sau alta. Poate să fie dragoste, dar nu e neapărat nevoie.

– În Biblie se spune: „Iubeşte-ţi aproapele".

– Asta poate să însemne să-l laşi în pace. Mă duc să iau un ziar.

Jan căscă şi îşi cuprinse sânii cu palmele. Aveau o culoare interesantă, maroniu-aurie, ca de bronz amestecat cu mizerie.

– Ia şi-o sticluţă de whisky.

M-am îmbrăcat şi am coborât dealul, mergând spre Third Street. La poalele dealului se afla o prăvălie şi lângă ea un bar. Era un soare anemic şi unele maşini se îndreptau spre est şi altele spre vest şi îmi trecu prin minte că, dacă toată lumea ar merge în aceeaşi direcţie, n-ar mai exista nici o problemă pe lumea asta.

Am cumpărat un ziar. L-am răsfoit pe loc. Nu se pomenea nimic despre vreun parior ucis la Los Alamitos. Desigur, se întâmplase în districtul Orange. Poate că cei din districtul Los Angeles înregistrau numai crimele de la ei.

Am cumpărat o jumătate de Grand Dad de la magazinul de băuturi şi am urcat dealul înapoi. Am împăturit ziarul, l-am strâns la subsuoară şi am deschis uşa de la apartamentul nostru. I-am aruncat sticla lui Jan.

– Gheaţă, apă şi o pileală ca lumea pentru amândoi. Sunt nebun.

Jan se duse în bucătărie să prepare băuturile, iar eu m-am aşezat şi am deschis ziarul şi am căutat rezultatele de la cursele din Los Alamitos. Am citit rezultatele la cursa a cincea: Three-Eyed Pete avusese cota de 9 / 2 şi fusese învins la mustaţă de al doilea favorit.

Când Jan veni cu băutura, am dat-o pe gât.

– Ţii tu maşina, am zis, şi jumătate din banii pe care îi las sunt ai tăi.

– E vorba de o altă femeie, nu?

– Nu.

Am strâns toţi banii şi i-am vărsat pe masa din bucătărie. Erau 312 $ şi ceva mărunţiş. I-am dat lui Jan cheia de la maşină şi 150 $.

– E Mitzi, nu-i aşa?

– Nu.

– Nu mă mai iubeşti.

– Nu mai vorbi prostii, bine?

– Te-ai săturat să mă fuţi, nu-i aşa?

– Doar du-mă până la Greyhound, vrei? Intră în baie şi începu să se pregătească.

Se bosumflase.

– Amândoi am pierdut. Nu mai e cum era la început.

Mi-am preparat încă o băutură şi nu i-am răspuns. Jan păşi afară din baie şi se uită la mine.

– Hank, rămâi cu mine.

– Nu.

Se întoarse în baie şi nu mai zise nimic. Mi-am scos valiză şi am început să-mi pun câteva lucruri în ea. Am luat ceasul. Ei nu-i trebuia.

Jan mă lăsă în faţa staţiei de autobuz. De-abia am apucat să-mi iau valiza, că şi demară în viteză. Am intrat şi mi-am cumpărat un bilet. Pe urmă am trecut strada şi m-am aşezat pe una din băncile cu spătar tare, împreună cu ceilalţi pasageri. Stăteam cu toţii acolo şi ne uităm unii la alţii şi nu ne uităm unii la alţii. Mestecam gumă, beam cafea, mergeam la closet, urinam, dormeam. Stăteam pe băncile tari şi fumam ţigări pe care nu voiam să le fumăm. Ne uităm unii la alţii şi nu ne plăcea ce vedeam. Ne uitam la chestiile de pe tejghele şi de pe rafturi: chipsuri, reviste, arahide, bestseller-uri, gumă de mestecat, dropsuri cu mentă, bomboane gumate, fluierase de jucărie.

Miami era cel mai îndepărtat loc în care puteam să merg fără să părăsesc ţara. L-am luat pe Henry Miilor cu mine şi am încercat să-l citesc tot drumul până acolo. Era bun când era bun şi viceversa. Mi-am luat o jumate. Pe urmă încă o jumate şi încă una. Călătoria dură patru zile şi cinci nopţi. În afară de un singur incident, când i-am atins piciorul şi coapsa unei fetişcane brunete ai cărei părinţi nu mai voiau să o ţină la colegiu, aproape nimic interesant nu se întâmpla. Se dădu jos într-un miez de noapte, într-un ţinut oarecare, pustiu şi rece, al ţării şi dispăru, întotdeauna avusesem insomnie şi singura dată