a drumului. În cădere, Albert zbiară ca un porc înjunghiat, rostogolindu-se şi agitându-şi mâinile şi picioarele. E proiectat într-o baltă îngheţată, alături de Gregor.

– Isuse, îngaimă el. Asta putea să omoare şi un urs grizzly.

Oameni răniţi de moarte strigă după ajutor. Vâlvătăile de foc luminează zăpada murdară. E ca o erupţie vulcanică ce pare că nu se mai sfârşeşte.

Totuşi se opreşte!

Cei rămaşi în viaţă încearcă din răsputeri să se ridice. Sunt în stare de şoc şi complet asurziţi. Îi dor urechile, de parcă le-ar fi străpuns cineva timpanele cu un ac înroşit în foc. Preţ de câteva minute, suntem incapabili să pricepem ce se întâmplă în jur. Ne cuprind accese acute de nebunie. Peste tot zac împrăştiate hălci de carne şi aşchii de oase. Până şi pomii care străjuiau strada, de o parte şi de alta, au fost smulşi din rădăcină, dispărând fără urmă. Ruşi şi nemţi, civili şi militari panicaţi aleargă înnebuniţi.

Un sergent rus, cu uniforma boţită şi înnegrită de funingine, îşi descarcă în aer Kalaşnikovul, apoi îl aruncă şi urlă: Io v tvoi mati. Îi frânge gâtul cu muchia palmei unui Feldwebel care dă să-l lovească.

O motocicletă cu ataş plină cu puşti-mitralieră şi muniţie este răsucită în jurul rămăşiţelor unui horn. Din ataş atârnă un trup însângerat. Albert a luat-o razna. Se târăşte în patru labe şi urlă ca un câine turbat. Îşi revine doar în clipa în care Porta îi dă casca de oţel. La spate, buza căştii a fost complet smulsă. Albert o priveşte o clipă fără să priceapă nimic. Îşi pipăie creştetul capului, ca şi cum ar vrea să fie sigur că-l mai are. Îşi înalţă privirea spre cerul plumburiu, îi mulţumeşte lui Dumnezeu şi tuturor sfinţilor cunoscuţi şi necunoscuţi. Cu ocazia asta, inventează ad-hoc nume noi. Îşi ia casca şi le-o arată tuturora, ca dovadă că Dumnezeu îl ocroteşte.

– Asta pentru că noi, negrii, n-avem nimic comun cu războaiele, declară el. Războiul ăsta e pentru albi şi pentru galbeni.

– Ce porcărie! Şi toate astea pentru un tablou, suspină Porta, privind lung spre ruinele casei maiorului.

Când vede corsetul înzorzonat, Oberst Hinka îl ia pe Porta deoparte. Porta uitase că e încă îmbrăcat cu el.

– De unde-l ai? întreabă Hinka aspru.

– L-am găsit, să trăiţi! răspunde Porta, ceea ce e destul de adevărat.

– Unde l-ai găsit? Hai! Vreau adevărul! îl sfredeleşte Hinka cu privirea. În care casă?

Porta se foieşte. Încearcă să se eschiveze, apelând la una din poveştile lui obişnuite. Spune ceva despre un salon de coafură din Düsseldorf, al cărui proprietar purta întotdeauna corset.

– La dracu' cu prietenii tăi de la saloanele de coafură, îl întrerupe Hinka tăios. Ştii că nu mă poţi prosti. De ce-a sărit casa-aia în aer, ce s-a întâmplat acolo?

– Aaa, da, să trăiţi! Înţeleg, domnule, despre explozie vorbiţi. (Porta surâde fals.) Unui motociclist i s-a pus pata pe portretul lui Stalin şi a vrut să-l ia. Într-adevăr, era un portret reuşit, să trăiţi! Noi l-am avertizat pe motociclist, domnule, adică nu pe Stalin, să trăiţi! (Porta face un semn cu mâna în direcţia satului distrus.) Tabloul avea ceva dubios, să trăiţi! De asta v-aţi convins şi dumneavoastră, domnule!

– Ai putea să recunoşti motociclistul? întreabă Hinka bănuitor.

– S-a dus, domnule. S-a dus definitiv. S-ar putea chiar să spânzure de coşul ăla de ţiglă! Dumnezeul german pedepseşte întotdeauna nesupunerea, nu-i aşa, domnule? adaugă el gânditor.

– L-ai văzut mort? se interesează Hinka pe un ton tăios. Dacă e în viaţă, vreau să afle cum pedepsesc eu nesupunerea!

– Ar merita, să trăiţi! îl aprobă Porta, oftând din rărunchi. Puteam fi făcuţi praf cu toţii din cauza unui beţiv care-a vrut neapărat să fure.

– Ai grijă, Porta, să nu-ţi crească aripi de îngeraş. Te-am întrebat: l-ai văzut mort?

– Din păcate, nu, să trăiţi! S-a prăvălit casa peste mine!

– Cine mai era cu tine?

– Absolut nimeni, domnule. Eram singur. Departe de tabloul ăla, să trăiţi!

– Atunci înseamnă că i-ai dat, pe geam, chiloţii şi sutienul Obergefreiterului Creutzfeldt, nu-i aşa? Face un semn cu capul spre Micuţul, care tace mâlc, privind agitat în jur, sub influenţa şocului exploziei.

– Vino încoace, Creutzfeldt! strigă furios Hinka. Micuţul nu reacţionează. A asurzit.

– Cred că i-au fost afectate pâlniile, să trăiţi! e de părere Porta. Permiteţi să raportez, domnule. La început mi-am pierdut şi eu auzul, dar după ce m-am ridicat în capul oaselor, mi-a revenit, şi acum aud foarte bine, mulţumesc lui Dumnezeu. Aud perfect tot ce-mi spune Herr Oberst Hinka, să trăiţi!

– Dă-ţi jos corsetul ăsta tâmpit, îi ordonă scurt Hinka. Şi te previn, Porta, răbdarea mea are limite! Dacă sari peste cal, o să te trezeşti pe undeva printr-o celulă.

– Da, să. trăiţi, cred că se găseşte întotdeauna o celulă goală la Germersheim, domnule, spune Porta vlăguit, încercând să pară abătut.

– Am să te împuşc într-o bună zi, promite Hinka, răsucindu-se pe călcâie.

– Într-o oră plecăm, anunţă Bătrânul, care fusese la o adunare a şefilor de pluton cu comandantul: Ce dracu' aveţi pe voi? mârâie el furios în clipa în care îi vede pe Porta cu corsetul şi pe Micuţul în chiloţi. Nu vreau să vă mai văd în halul ăsta! Ce naiba or să creadă ruşii?

– Vor uita să tragă în noi, răspunde Porta, ceea ce ar fi un lucru bun, trebuie să recunoşti!

O perdea de flăcări dansează în depărtare. Deasupra se vede un nor imens de fum. Trombele de aer aduc o ploaie deasă de cenuşă. Pământul se zbuciumă ca un animal în agonie.

Micuţul, înalt şi puternic, ca un pachet de muşchi, se iveşte prin ploaia abundentă. Trabucul îi luminează faţa mânjită de funingine: E îmbrăcat şi acum cu chiloţii şi îi înjură crâncen pe profesor şi pe fostul Oberst. Aceştia îl urmează epuizaţi, cărând rezervorul aruncătorului de flăcări şi lăzile cu muniţie. Aerul e inundat de zgomote asurzitoare. Bubuitura unui obuz de mortier Bl face pe fostul Oberst să se arunce într-un adăpost.

– Lua-te-ar dracu', tembelule! rage Micuţul. Ţi-am spus să nu te pui la fereală până nu-ţi ordon eu, rahat ce eşti! I Se aude iarăşi un trosnet sec. Micuţul priveşte concentrat traiectoria obuzului. Acesta cade cu un sunet infernal şi împroaşcă zăpada în toate direcţiile. O schijă de obuz găureşte una dintre sticlele pentru apă ale Micuţului. Vodca