— Da, şi eu la fel, se grăbi Breuer să adauge. După şapte sau opt kilometri, descopăr că am clarificat cele mai încurcate probleme.

  Nietzsche făcu o pauză, aparent descumpănit de comentariul personal al lui Breuer. începu prin a-l aproba, bâlbâi ceva, şi, în cele din urmă, îl ignoră şi îşi continuă relatarea.

  — Iau prânzul la hotel întotdeauna la aceeaşi masă. V-am descris regimul meu – totdeauna mâncare necondimentată, de preferat fiartă, fără alcool, fără cafea. Adesea, săptămâni în şir, nu pot tolera decât legume fierte fără sare. Fără tutun, de asemenea. Schimb dteva cuvinte cu ceilalţi oaspeţi de la masa mea, dar rareori mă angajez într-o conversaţie mai lungă. Dacă sunt foarte norocos, întâlnesc o persoană amabilă care se oferă să-mi citească sau să scrie după dictare. Fondurile mele sunt limitate şi nu pot plăti astfel de servicii. După-amiaza este la fel ca dimineaţa – mă plimb, meditez, îmi fac notiţe. Seara cinez în camera mea – din nou, apă fierbinte sau ceai slab cu biscuiţi – iar apoi lucrez până dnd cloralul îmi spune: „Gata, poţi să te odihneşti". Cam aşa arată viaţa mea.

  — Vorbiţi numai despre hoteluri? Dar casa dumneavoastră?

  — Casa mea este cufărul meu. Sunt o broască ţestoasă şi mii port casa în spinare. O aşez în colţul camerei de hotel şi, când vremea devine oprimantă, o ridic şi pornesc spre ceruri mai înalte, mai uscate.

  Breuer îşi propusese să se întoarcă la „gândurile nocturne, rele" ale lui Nietzsche, dar acum întrezări o cale de investigare şi mai promiţătoare – una care nu avea cum să nu ducă direct la Frăulein Salome.

  — Domnule profesor, constat că descrierea făcută de dumneavoastră unei zile tipice conţine foarte puţine menţiuni despre alţi oameni! Iertaţi-mi interogatoriul – ştiu că acestea nu sunt întrebări medicale tipice, dar sunt adeptul unităţii organismului. Cred că o bună stare fizică nu poate fi separată de o bună stare psihică şi socială.

  Nietzsche se îmbujora. Scoase un pieptene mic pentru mustaţă, din carapace de broască ţestoasă, şi câtăva vreme rămase tăcut, gârbovit, pieptănându-şi cu nervozitate mustaţa stufoasă. Apoi, părând că a luat o hotărâre, se ridică, îşi drese vocea şi spuse ferm:

  — Nu sunteţi primul medic care face această observaţie. Presupun că vă referiţi la sex. Doctorul italian Lan-zoni, la care am fost acum dţiva ani, a sugerat că starea mea este agravată de izolare şi abstinenţă şi mi-a recomandat să am o viaţă sexuală regulată. I-am urmat sfatul şi am făcut un aranjament cu o ţărancă tânără dintr-un sat de lângă Rapallo. Dar dup? trei săptămâni, durerile de cap mă ucideau aproape – încă puţin din tratamentul ăsta italienesc şi pacientul ar fi murit.

  — De ce a fost un sfat arât de dăunător?

  — O izbucnire de plăcere animalică urmată de ore în şir de dezgust faţă de mine însumi, de încercări de a mă curăţa de duhoarea protoplasmică a rutului nu este, în viziunea mea, calea către – cum aţi numit-o? – „unitatea organismului".

  — Nici în viziunea:nea, se grăbi Breuer să aprobe. Şi totuşi, puteţi nega că suntem cu toţii fixaţi într-un context social, un context care din punct de vedere istoric a facilitat supravieţuirea şi a furnizat plăcerea inerentă în relaţiile interumane?

  — Probabil că aceste plăceri ale turmei nu sunt pentru toată lumea, spuse Nietzsche, scuturând capul. De trei ori am încercat să ies din carapacea mea şi să construiesc o punte spre alţii. Şi de trei ori am fost trădat.

  În sfârşit! Breuer îşi putea cu greu ascunde încântarea. Cu siguranţă că una dintre cele trei trădări ale lui Nietzsche era Lou Salome. Probabil că Paul Răe era alta. Cine era a treia? în sfârşit, Nietzsche deschisese poarta. Fără îndoială, calea era acum liberă pentru o discuţie despre trădare, şi despre disperarea pe care o provoca trădarea.

  Breuer adoptă cel mai energic ton.

  — Trei încercări, trei trădări îngrozitoare – şi de atunci o retragere într-o izolare dureroasă. Aţi suferit, şi probabil, într-un fel, această suferinţă vă agravează boala. Aţi fi dispus să-mi acordaţi încredere şi să-mi dezvăluiţi detaliile acestor trădări?

  Din nou Nietzsche scutură din cap. Păru să se retragă în el însuşi.

  — Domnule doctor, v-am dezvăluit foarte mult din mine. Astăzi v-am împărtăşit multe detalii intime din viaţa mea, cum nu am făcut-o faţă de nimeni altcineva, de foarte multă vreme. Dar credeţi-mă şi dumneavoastră când vă spun că boala mea e mult anterioară acestor dezamăgiri personale. Amintiţi-vă istoricul familiei mele: tata a murit din cauza unei boli a creierului – probabil o boală de familie. Amintiţi-vă că durerile de cap şi sănătatea proastă m-au chinuit încă din anii şcolii, cu mult înainte de aceste trădări. Este de asemenea adevărat că boala mea nu a fost ameliorată niciodată de scurtele prietenii intime de care m-am bucurat. Nu, nu pentru că aş fi avut prea puţină încredere: greşeala mea a fost că am avut prea multă. Nu sunt pregătit, nu pot să-mi permit să am din nou încredere.

  Breuer era înmărmurit. Cum de putuse să dea greş? Doar cu o clipă în urmă Nietzsche părea dispus, aproape dornic să i se destăinuiască. Iar acum să fie respins în felul ăsta! Ce se întâmplase? încercă să reconstruiască înşiruirea evenimentelor. Nietzsche pomenise despre încercarea de a construi o punte spre alţii şi apoi despre faptul că fusese trădat. în acest punct, Breuer încercase să se apropie de el cu compasiune şi atunci – şi atunci – punte – termenul atingea o coardă. Cărţile lui Nietzsche! Da, aproape sigur exista un pasaj foarte viu care vorbea despre o punte. Poate că modul de a obţine încrederea lui Nietzsche se afla în acele cărţi. Breuer îşi mai amintea vag şi despre un alt pasaj care milita pentru importanţa autoanalizei psihologice. Hotărî să citească mai atent cele două cărţi până la următoarea