— Of, Aachena, Abababarosa, Abogalibza, Absa-loma, Aburita, Accccccca, Aciduzza, Acostata, Acu-ratezza, Acushacusha, Adrenalina, Adorrrmeeta, Afostodata, Agâgga, Ahâhha, Alkatela, Amarcorda, Ambizioza, Amfibraha, Amjurapahta, Ammora (cu aluniţa ta de pe şold), Amniotitrabuniculugontzyas-da, Amurezata, Amuzzitta, Anala, Anagrama, Ana-pesta, Antebraţa, Anulata, Anumită, Anunkkktata, Aoa, Aoolitta, Apendicita, Apraxiologista, Aroganta, Arroganta, Arrroganta, Arpaleta, Asta (şi o uitasem pe sora ta geamănă Aia), Atâtica, Aţuţulica, Aurica, Auscultata, Avangarda, Avuabila, Axiona, Ayyaha, Ayubalanga, Azamcitita, Azamdormita, Azazazaza, Baaaaaaaaaaaaaa, Baaba, Baalbeka, Barbecua Xulsolara, Yucca, Yumida, Yuzufa, Zurlia, Zutamena, Zutta, Zuveika, Zuză, Zygomatica, Zâzzzania, precum şi tu, neuitată Gabi! Gemea zmeul la amintirea anilor de pe insulă, pe când străbătea munţi şi văi sub un cer de furtună. Niciodată ochii mei n-or să vă mai vadă, niciodată organul meu prinţesoreceptor n-o să vă mai savureze feromonii.

  De necaz, zmeul trânti roata de bicicletă, pe care-o cărase tot timpul în spate împreună cu cablul coaxial, de un picior de stâncă dezgolită. Unde izbi roata, se făcu o gaură rotundă în stâncă, mare cât să poată trece nestânjenit un zmeu de mărimea lui Chung. Leuca prinse să zvâcnească în pumnul zmeului, îndemnân-du-l spre noi aventuri. Ce noi prinţese şi cosânzene i se vor mai dărui? Peste ce paiaţe cu arhitrave de fildeş va mai domni netulburat? Înaintând greoi prin culoarul săpat în stâncă, zmeul văzu cu uimire cum pereţii zgrunţuroşi, pe care curgea apa şi de care se agăţau stranii insecte oarbe, se fac din ce în ce mai străvezii, până^ ajunseră la culoarea şi limpezimea safirului pur. În grosimea uriaşei pietre preţioase care-l înconjura din toate părţile se vedeau prinse, ca gâzele în chihlimbar, fiinţe de basm şi de vis, ce nu erau de pe această lume. Toate întindeau rugătoare braţele către zmeu, toate încercau parcă să şoptească un acelaşi cuvânt, cu buzele lor curcubeene. Tunelul se încâlcea tot mai mult, suia şi cobora, până ce deodată se lărgi, dând într-o măreaţă sală subpă-mânteană. şi aici pereţii erau cu totul şi cu totul de safir orbitor, în mijlocul sălii se afla o grămadă de cinci coţi înălţime, alcătuită din toate odoarele pământului. Ce nu găseai acolo? Lanţuri de aur şi de argint, înnodate şi încâlcite de n-ar mai fi putut nimeni să le desfacă, pocale de jad străveziu, săpat cu măiestrie, cupe de aur încrustate cu opale, cruci presărate cu mărgăritare strâmbe, tiare episcopale cu ochi împrejur, de beriliu, taleri şi icosari şi guldeni şi florini şi pistoli şi mahmudele din aur verzui, pumni de diamante, unele cât nuca, risipite pe podea, coroane regale, cârje papale, moaşte ferecate în argint, inele cu pietre răsucite şi brăţări înfăţişând crocodili. Lăţit ca o broască pe grămada de scule preţioase zăcea un balaur obez, cu douăsprezece capete ce se holbau sălbatic la zmeul oprit în prag, orbit de-atâta scânteiere. Din botul unuia ţâşni o limbă de cameleon, care-l prinse bine de mijloc pe zmeu şi-l trase cu o putere grozavă către botul plin de pumnale. Felcerul crezu că i-a sunat ceasul. Nu mică-i fu mirarea când se trezi pus uşurel pe picioare în faţa balaurului, înfundat pân-la genunchi în grămada de bijuterii. Cele douăsprezece capete îl priveau binevoitor. Al doilea din dreapta luă cuvântul:

  — Salutare, coane. Uite care-i treaba, o să intru direct în subiect. Eu sunt. Mă rog, noi suntem Balaurul din peştera de safir.

  — Am bănuit eu ceva, întrerupse destul de obraznic Chung, care-şi mai venise-n fire.

  — Cică misiunea noastră e să păzim grămada asta de.

  — Vorbeşte cuviincios, se amestecă un cap din extremitatea opusă, în definitiv, e o onorabilă grămadă de aur şi giuvaeruri.

  — Cu un moţ cât toate zilele! Urăsc, urăsc, urăsc toate farafastâcurile astea pentru bogătaşi, cucoane şi popi! Proletari din toate ţările, uniţi-vă!

  — Hai, lasă revuluţia, zise împăciuitor alt cap. Aşa e numărul doi, zavragiu nevoie mare, explică el, după care reluă pe alt ton. Cică soarta noastră e să păzim comoara. Păi o păzim, ce să facem, parcă putem să ieşim de-aici? Doar capetele ne-ar putea trece prin tunel, dar nicidecum burdufu-ăsta, hipopotamu-ăsta de care suntem legaţi cu toţii. Numai tu, doctore, ai putea să ne-ajuţi.

  — Da, numai tu, doctore! Ajută-ne, doctore! Se milogiră în cor toate celelalte capete. De o mie de ani te aşteptăm! Vai! O mie de ani pierduţi din viaţă!

  — Ne-au mâncat tinereţea moşierii şi fabricanţii, gemu numărul doi.

  — Bine, fraţilor, dar de unde ştiţi că sunt doctor?

  — Păi eşti zmeu cu colţi, şi mai şi miroşi a amalgam dentar de la o poştă. Ia zi, numărul opt, care era planul nostru?

  — Uite, ne gândeam noi dacă nu ai putea mata să ne separi, ştii, ca pe fraţii siamezi, şi în loc de balaur să ne faci doisprezece şerpi, ca să putem scăpa o dată din grota asta, să uităm de giuvaeruri.

  — Şi unul de altul, completară ceilalţi, nostalgici.

  — Ce zici? Te învoieşti?

  Zmeul se uită lung la trupul mătăhălos al balaurului. Apoi, şi mai lung, spre grămada de comori, îşi compuse, ca la poker, o figură de nepătruns. Scoase o pilă de unghii şi începu să-şi ferchezuiască fără grabă o gheară.

  — How much? Catadicsi să zică, nepăsător, într-un târziu.

  — A, oricât, ia orice, ia tot, săriră cu toţii. Cât poţi căra în spinare. Ba te mai ajutăm şi noi!

  Zmeul îi privi chiorâş:

  — E puţin, stimabile. Uite ce e. Eu vă servesc doar aşa, că-mi place de voi. Da' să fie clar cine e de-acuma şeful.

  — Tu eşti, conaşule! Strigă numărul şase, iar ceilalţi încuviinţară.

  — Bun. Uite ce vreau eu de la voi. Mai întâi, toată comoara mi-o duceţi pân-acasă.

  — Ducem!

  — După-aia, spuneţi chiar acum o poveste.

  — Ştiai tu Zurba lui Zurbalan, zmăul din Quatr'a, îi şopti patru lui unu. Unu începu, într-o tăcere solemnă. Zmeii, ca şi balaurii, nu iubesc nimic mai mult decât vechile basme. Fremătară la noianul de