de la un capăt la celălalt – decât Ţara Galilor, le zisese căpitanul Evans. Văzuseră din tren cum răsare soarele peste apa albastră şi liniştită, luminând vârfurile munţilor înalţi de-o milă din depărtare, cu zăpada ce părea să se preschimbe în aur pe piscuri.

Toată viaţa avea să preţuiască amintirea unei caravane nesfârşite de cămile ce mergea în paralel cu calea ferată, cu animalele încărcate care înaintau răbdătoare prin zăpadă, ignorând secolul XX ce gonea pe lângă ele în huruit de fier şi ţignal de aburi. „Sunt al naibii de departe de Aberowen”, se gândi el în acel moment.

Însă cel mai memorabil incident fu o vizită la un liceu din Chita. Trenul se opri acolo pentru două zile, timp în care colonelul Fitzherbert negocie cu liderul local, o căpetenie de cazaci pe nume Semenov. Billy se alătură unui grup de vizitatori americani. Directorul şcolii, care vorbea engleza, le spuse că până în urmă cu un an nu le predase decât copiilor din clasa de mijloc prosperă şi că evreii erau excluşi chiar dacă îşi permiteau să plătească taxele. Acum, din ordinul bolşevicilor, educaţia era gratuită pentru toată lumea. Efectul era vizibil. Sălile de clasă erau pline până la refuz de copii zdrenţăroşi care învăţau să citească, să scrie şi să numere, ba chiar studiau ştiinţele şi arta. Oricâte rele ar fi făcut Lenin – şi era greu să separi adevărul de propaganda conservatoare –, măcar era serios când venea vorba despre educaţia copiilor ruşi, se gândi Billy.

Era şi Lev Peshkov în tren cu el. Îl salutase călduros pe Billy, fără niciun pic de ruşine, de parcă ar fi uitat complet că fugise din Aberowen după ce se descoperise că era un trişor şi un hoţ. Lev ajunsese în America şi se căsătorise cu o fată bogată, iar acum era locotenent, ataşat pe lângă trupa Amicilor ca translator.

Localnicii din Omsk aclamară batalionul când acesta porni în marş de la gară spre cazarmă. Billy văzu pe străzi numeroşi ofiţeri ruşi, purtând uniforme elegante, deşi demodate, care nu făceau nimic milităresc. De asemenea, erau şi multe trupe canadiene.

După ce batalionul primi liber, Billy şi Tommy porniră la plimbare prin oraş. Nu erau prea multe de văzut: o catedrală, o moschee, o cetate de cărămidă şi un râu pe care abundau vasele de marfă şi de pasageri. Fură surprinşi să constate că mulţi localnici purtau diverse piese din uniformele militare britanice: o femeie care vindea peşte prăjit la o tarabă avea pe ea o tunică kaki; un curier cu o cotigă purta pantaloni milităreşti groşi, din serj; un şcolar înalt cu o geantă plină cu cărţi mergea pe stradă cu bocanci noi, model britanic.

— De unde au luat toate astea? făcu Billy.

— Noi trimitem uniforme armatei ruse de aici, dar Peshkov mi-a zis că ofiţerii le vând pe piaţa neagră, îi explică Tommy.

— Aşa ne trebuie dacă sprijinim tabăra greşită, spuse Billy.

Asociaţia Creştină a Tinerilor Canadieni instalase o popotă. Câţiva Amici erau deja acolo: părea să fie singurul loc în care puteai să te duci. Billy şi Tommy luară ceai fierbinte şi câteva felii mari de tartă de mere, căreia nord-americanii îi spuneau plăcintă.

— Oraşul ăsta este cartierul general al guvernului reacţionar antibolşevic, spuse Billy. Am citit asta în New York Times.

Ziarele americane, disponibile în Vladivostok, erau mai sincere decât cele britanice.

În popotă intră Lev Peshkov. Avea cu el o rusoaică frumoasă şi tânără, îmbrăcată într-o haină ieftină. Se holbară cu toţii la el – cum de se mişcase atât de repede?

Lev părea entuziasmat.

— Hei, băieţi, aţi auzit ce se zvoneşte?

Probabil că Lev era mereu primul care auzea ce se zvoneşte, se gândi Billy.

Tommy zise:

— Da, am auzit toţi că eşti fătălău.

Soldaţii pufniră în râs.

Billy îl întrebă:

— Ce se zvoneşte?

— S-a semnat un armistiţiu.

Lev făcu o pauză şi adăugă:

— Nu pricepeţi? S-a terminat războiul!

— Nu şi pentru noi, spuse Billy.

(III)

Plutonul căpitanului Dewar ataca un sătuc pe nume Aux Deux Eglises, aflat la est de Râul Meuse. Gus auzise zvonindu-se ceva legat de o încetare a focului la ora unsprezece dimineaţa, însă comandantul său ordonase asaltul, aşa că el îl execută. Îşi mutase mitralierele masive în faţă, până la marginea unui crâng, şi trăgeau acum peste o pajişte largă spre clădirile dimprejur, oferindu-le inamicilor timp berechet ca să se retragă.

Din nefericire, germanii nu profitau de oportunitatea ivită. Îşi instalaseră mortierele şi mitralierele uşoare în ferme şi în livezi şi ripostau cu vigoare. Una dintre arme, care trăgea de pe acoperişul unui hambar, ţinea practic ţintuit locului jumătate din plutonul lui Gus.

Gus vorbi cu caporalul Kerry, cel mai bun trăgător din unitate.

— Ai putea arunca o grenadă în acel hambar?

Kerry, un tânăr pistruiat de 19 ani, răspunse:

— Dacă aş putea ajunge puţin mai aproape…

— Tocmai asta-i problema.

Kerry măsură terenul cu privirea.

— E o mică ridicătură cam pe la o treime din drum, dincolo de pajişte, zise el. Aş putea să o fac de acolo.

— Este riscant, spuse Gus. Vrei să faci pe eroul? Se uită la ceas şi adăugă: Războiul s-ar putea termina în cinci minute, dacă zvonurile sunt adevărate.

Kerry rânji.

— Aş vrea să încerc, domnule căpitan.

Gus ezită – nu voia să-l lase pe Kerry să-şi rişte viaţa. Însă erau în armată, iar luptele continuau, aşa că ordinele erau ordine.

— Fie, zise Gus. Când eşti gata.

Spera să mai zăbovească, dar băiatul îşi puse imediat puşca pe umăr şi ridică o ladă cu grenade.

Gus strigă:

— Foc de voie! Acoperiţi-l pe Kerry cât puteţi de mult.

Mitralierele îşi porniră răpăitul, iar Kerry începu să alerge.

Inamicii îl zăriră imediat şi îl luară la ţintă. El fugi pe câmp în zigzag, ca un iepure fugărit de câini. Mortierele germane explodau în jurul lui, ratându-l în mod miraculos.

„Ridicătura” lui Kerry se afla cam la trei sute de metri distanţă.

Fu cât pe ce să ajungă, însă mitraliorul inamic îl fixă pe Kerry în cătare şi trase o rafală lungă. Kerry fu nimerit într-o clipită de o duzină de gloanţe. Braţele îi zburară în aer, scăpă mortierele şi se prăbuşi, plutind prin aer din inerţie, până când ateriză la doar câţiva paşi de „ridicătura” lui. Rămase nemişcat, ceea ce-l făcu pe Gus să se gândească că murise probabil