micuţa bucătărie, unde aprinse focul sub samovar. Observă cu nemulţumire teancurile de oale şi de vase din ajun în chiuvetă.

— Zoya! strigă el. E dezastru în bucătărie!

Apartamentul era atât de mic, încât ea îl auzi cu uşurinţă.

— Ştiu, rosti ea.

El se întoarse în dormitor.

— De ce nu ai făcut curat aseară?

— De ce n-ai făcut tu?

Lui nici măcar nu-i trecuse prin cap că aceea ar fi putut fi treaba lui, însă îi spuse:

— Am avut de întocmit un raport.

— Iar eu am fost prea obosită.

Sugestia că ar fi putut fi vina lui îl enervă.

— Detest bucătăriile murdare.

— Şi eu le detest.

De ce era atât de obtuz?

— Dacă nu-ţi place, fă curat! zise el.

— Hai să facem curat împreună chiar acum.

Sări din pat, trecu pe lângă el cu un surâs provocator pe chip şi intră în bucătărie. Volodea o urmă.

— Spală-le tu şi eu le şterg, îi zise ea, luând un prosop curat dintr-un sertar.

Ea încă era goală. El nu se putu abţine să nu zâmbească. Era înaltă şi suplă, cu tenul sidefiu. Avea sânii plaţi şi sfârcurile ascuţite, iar părul ei inghinal era fin şi blond. Unul dintre avantajele căsătoriei era obiceiul ei de a umbla goală prin apartament. Asta îi permitea lui Volodea să îi admire trupul oricât dorea, ceea ce ei părea să-i facă plăcere. Dacă îi surprindea privirea, nu lăsa să se întrevadă nicio stânjeneală, mulţumindu-se să surâdă.

El îşi ridică mânecile halatului şi începu să spele vasele, dându-i-le Zoyei să le şteargă. Spălatul vaselor nu era o activitate prea bărbătească – Volodea nu-şi văzuse niciodată tatăl făcând aşa ceva –, însă Zoya părea să creadă că treburile casnice trebuiau împărţite între soţi. Era o idee excentrică. Oare Zoya avea o viziune egalitaristă asupra căsniciei? Sau pur şi simplu îi răpea din atributele masculine?

I se păru deodată că aude ceva afară. Aruncă o privire pe hol: uşa apartamentului se afla la trei-patru paşi de chiuveta din bucătărie. Nu văzu nimic ieşit din comun.

Apoi, uşa fu smulsă din ţâţâni.

Zoya ţipă.

Volodea înhaţă cuţitul pe care tocmai îl spălase. Trecu pe lângă Zoya şi se postă în pragul bucătăriei. Un poliţist în uniformă stătea în faţa uşii dărâmate cu un baros în mână.

Volodea simţi o frică amestecată cu furie.

— Ce dracu’ mai e şi asta? rosti el.

Poliţistul se trase un pas înapoi şi un bărbat scund şi slab cu o faţă de rozătoare intră în apartament. Era cumnatul lui Volodea, Ilya Dvorkin, agent al poliţiei secrete. Purta mănuşi de piele.

— Ilya! strigă Volodea. Lingău prost ce eşti!

— Ai grijă cum vorbeşti, replică Ilya.

Volodea era nedumerit şi furios. Poliţia secretă nu obişnuia să aresteze angajaţi ai Serviciului de Informaţii al Armatei Roşii, iar asta era o chestiune reciprocă. Altminteri s-ar fi ajuns la un război deschis.

— De ce dracu’ mi-ai spart uşa? Ţi-aş fi deschis!

Încă doi agenţi intrară pe hol şi se postară în spatele lui Ilya. Indivizii purtau hainele lor obişnuite de piele, în ciuda vremii blânde de sfârşit de vară.

Volodea simţi cum frica îi copleşea mânia. Ce se întâmpla oare?

Ilya spuse cu glas tremurat:

— Lasă jos cuţitul, Volodea.

— N-ai motive să te temi, rosti Volodea. Tocmai îl spălam.

Îi dădu cuţitul Zoyei, care stătea în spatele lui.

— Vă rog să poftiţi în sufragerie, zise el. Putem discuta acolo până se îmbracă Zoya.

— Crezi că am venit în vizită? pufni Ilya indignat.

— Poţi să-i spui cum vrei, sunt sigur că nu vrei să ne pui în situaţia jenantă de a-mi vedea soţia goală.

— Am venit în misiune, trimis de poliţie!

— Şi de ce l-au trimis tocmai pe cumnatu-meu?

Ilya îşi coborî vocea:

— Nu pricepi că ar fi fost mult mai rău pentru tine dacă venea altcineva?

Lucrurile nu arătau deloc bine. Volodea se strădui să braveze în continuare.

— Şi ce vreţi, mai exact? Tu şi ceilalţi ticăloşi?

— Tovarăşul Beria a preluat conducerea programului de fizică nucleară.

Volodea ştia asta. Stalin însărcinase un nou comitet de conducere şi-l numise pe Beria în funcţia de preşedinte. Beria nu ştia fizică absolut deloc şi era complet necalificat să organizeze un proiect de cercetare ştiinţifică. Însă Stalin avea încredere în el. Asta era o problemă comună pentru guvernul sovietic: oameni incompetenţi – dar loiali – erau promovaţi în posturi în care nu puteau face faţă.

Volodea zise:

— Şi tovarăşul Beria are nevoie de soţia mea în laborator, unde să lucreze la bombă. Aţi venit să o conduceţi la serviciu?

— Americanii au obţinut bomba nucleară înaintea sovieticilor.

— Aşa este. Poate că asta s-a întâmplat şi pentru că ei au acordat o prioritate specială cercetărilor din fizică, nu crezi?

— Este imposibil ca ştiinţa capitalistă să fie superioară celei comuniste!

— Ăsta-i un truism.

Volodea era nedumerit. Încotro se îndreptau lucrurile?

— Şi la ce concluzie aţi ajuns? întrebă el.

— Cel mai probabil am fost sabotaţi.

Era exact genul de născocire ridicolă cu care veneau cei de la poliţia secretă.

— Despre ce fel de sabotaj este vorba?

— Unii oameni de ştiinţă au întârziat în mod deliberat producerea bombei sovietice.

Volodea începu să priceapă şi simţi cum îl cuprinde teama. Însă continuă să răspundă pe acelaşi ton bătăios: era mereu o greşeală să arăţi vreo slăbiciune în faţa acestor oameni.

— Şi de ce dracu’ ar fi făcut asta?

— Pentru că sunt trădători – şi soţia ta se numără printre ei!

— Ar fi bine să nu vorbeşti serios, jigodie!

— Am venit să o arestez pe soţia ta.

— Poftim?! exclamă Volodea consternat. E o nebunie!

— Asta este părerea organizaţiei mele.

— Dar nu există dovezi.

— Dacă vrei dovezi, du-te la Hiroshima!

Zoya vorbi pentru prima oară:

— Trebuie să mă duc cu ei, Volodea. N-are rost să te aresteze şi pe tine.

Volodea îndreptă un deget acuzator spre Ilya şi zise:

— Ai dat de dracu’!

— Nu fac decât să îmi îndeplinesc ordinele.

— Dă-te din uşă. Soţia mea o să se ducă în dormitor ca să se îmbrace.

— Nu-i vreme de aşa ceva, replică Ilya. Trebuie să vină aşa cum este.

— Nu fi ridicol!

Ilya îşi ridică bărbia şi rosti:

— Un cetăţean sovietic respectabil nu s-ar plimba prin casă fără haine pe el.

Volodea se întrebă cum se simţea sora lui fiind căsătorită cu ticălosul acela.

— Tocmai voi, cei de la poliţia secretă, dezaprobaţi din punct de vedere moral nuditatea?

— Goliciunea ei este o dovadă a decăderii sale. O vom lua aşa cum este.

— În niciun caz!

— Dă-te la o parte.

— Dă-te tu la o parte. O să se ducă să se îmbrace.

Volodea ieşi pe hol şi se postă în