colonie întreagă de jidani, rage Micuţul, învârtind bidonul deasupra capului. Se face că-şi ţine deştele alea de cleptoman deasupra mizei, dar nu dă drumul în pot nici unui sfanţ. Bidonul aterizează pentru a doua oară în scăfârlia lui Albert, cu un sunet prelung. Acesta cade de pe scaun şi răstoarnă masa de joc.

– Stai pe loc, să te omor, neamţ împuţit din Congo ce-mi eşti! zbiară Micuţul, isterizat, ridicând bidonul pentru a treia oară.

– M-ai omorât, behăie Albert, ridicându-şi mâinile deasupra capului într-un gest de apărare. Nu vezi, omule, că-s deja mort şi sângerez?

– Scoală-te, cadavru nenorocit şi negru, urlă Micuţul, lovindu-l cu piciorul.

Oberleutnant Löwe dă buzna pe uşă, urmat de locotenentul cu monoclu.

– Unde-i Obergefreiter Porta? întreabă Löwe, aruncând o privire tăioasă. Unde-i ticălosul ăla?

– Jumule gâşte, dom'le, spune Micuţul, schiţând o vagă tentativă de salut.

– Ce face? exclamă Löwe, holbându-se la Micuţul.

– Jumule gâşte, să trăiţi! explică Micuţul, făcând cu mâinile gesturi sugestive.

– Las' că am eu nişte gâşte de jumulit cu el, scrâşneşte Löwe, aranjându-şi boneta jegoasă de campanie. Să se prezinte de urgenţă la Comandament, şi spuneţi-i să se ferească de Oberst Hinka. Comandantul nu mai vrea să ştie de el. Îl paşte Curtea Marţială şi fortăreaţa Germersheim!

– Şi cu divizia cum rămâne, dom'le? se interesează Micuţul, făcând ochii cât cepele. Generalul şi Porta sunt prieteni buni, nu ştiu dacă ştiţi.

– Mă ocup eu şi de tine, Creutzfeldt, se precipită Löwe. Se răsuceşte pe călcâie şi dispare, urmat îndeaproape de locotenentul cel gras.

– Ce dracu' a mai făcut Porta? exclamă exasperat Bătrânul. Nemernicul ăla îl scoate din minţi pe orice om normal. Se poartă de parcă întreaga armată ar fi proprietatea lui. Acum, ascultaţi ce vă spun! Nu sunteţi decât o adunătură de rahaţi! N-o să mă las până ce n-o să vedeţi Germersheimul pe dinăuntru, cu sentinţa maximă, pe deasupra!

Uşa se izbeşte de perete, şi apare Porta cărând după el un porc care grohăie de mama-focului.

– S-a-ntors, în cele din urmă, rânjeşte el fericit. Câteva ore cu adunătura aia de comunişti i-au fost de-ajuns. E drăguţ, aşa-i? Grohăiturile astea ale lui nu sunt decât expresia fericirii de a fi reuşit să dezerteze!

– Trebuie să te prezinţi la Comandament, face Bătrânul, obosit. Vreau să spun, imediat!

– Cine-a zis că m-aţi văzut? întreabă Porta într-o doară. Löwe nu-i decât un prăpădit de ofiţer. Ăia pot să mai aştepte până când reuşesc să mă ocup de ei şi, în momentul de faţă, nu prea am timp!

– Trebuie să te prezinţi la raport, oftează Bătrânul, chit că ai timp sau nu! Sună compania, îi porunceşte lui Gregor, care e transmisionist de serviciu.

– Legătura-i întreruptă, se tăvăleşte Porta de râs, în timp ce smulge cablul telefonului. Vino, Micuţule, trebuie să pregătim masa.

Mâncăm şi iar mâncăm - patru ore în şir. Unsoarea ni se scurge pe bărbii şi pe piept. Din când în când, dăm o fugă până afară ca să mai facem puţin loc pentru mâncare. Suntem atât de hămesiţi, încât nu ne putem opri din înfulecat.

Gregor mai-mai că se înăbuşă. Porta propune să-l atârnăm de călcâie. Scuipă o halcă mare de carne de porc.

Nu ne oprim din mâncat decât atunci când nu au mai rămas decât oasele dezgolite. Gâfâind şi râgâind, ne tolănim pe podele, îmbuibaţi la maximum cu potol.

 

Războiul e o boală.

 

SVEN HASSEL

 

Trenul fu lovit de o bombă în momentul în care îl mai despărţeau doar câţiva paşi de adăpostul tunelului. Conductorul şi cazanul smuls al locomotivei zburară la patru sute de metri distanţă în porumbul copt.

Vagonul din frunte fu ridicat vertical în aer, iar următorul, strivit până când ajunse asemenea unui acordeon închis.

Reveniră bombardierele de vânătoare. Primul aruncă bombe cu fosfor. Peste vagoanele de Cruce Roşie ploua cu bombe incendiare şi, în câteva clipe, ajunseră ca o mare răscolită de flăcări. Majoritatea pacienţilor muriră arşi în paturile lor:

Bombardierele se întoarseră şi pieptănară cu mitralierele lanurile de porumb. Înainte de a pleca, îşi vărsară şi ultimele incendiare. Porumbul izbucni în vâlvătăi.

Întreaga zi, putu fi zărit de la mulţi kilometri distanţă fumul negru al conflagraţiei. Din trenul sanitar nu scăpară cu viaţă nici un bărbat şi nici o femeie.

 

VERA KONSTANTINOVNA

 

Nu-mi place hardughia asta, mormăie Porta, smulgând cu dinţii dopul unei sticle de vodcă. (Ia o înghiţitură lungă şi se şterge la gură cu mâneca.) Aşa ceva se cheamă la noi cantonament? Nici măcar o prăpădită de sobă n-are! E frig ca-ntr-o găoază de eschimos! Şi când te gândeşti că nouă ni se spune Herrenvolk. Să mori de râs!

– Şefii de plutoane la Comandament, lălăie intendentul, Gefreiter Voss, iţindu-şi nasul ascuţit printr-o fereastră spartă.

– Pe toţi dracii, mârâie Bătrânul, prost dispus, încheindu-şi mantaua lungă de iarnă şi aruncându-şi automatul pe umăr cu ţeava în jos. Ai grijă de dugheană câtă vreme sunt plecat, i se adresă el lui Barcelona. Vreau să amplasaţi mitraliera grea. Blestemaţii de dincolo sunt în stare să ne sară iar în ceafă pe neaşteptate.

Învăluit în aburii propriei respiraţii, se îndepărtează pe picioarele sale crăcănate, păşind alene prin mocirlă. Contrar oricărui regulament, îşi ţine mâinile îndesate în buzunare. Dacă l-ar vedea cineva mergând agale cu boneta trasă pe cap, încovoiat, crăcănat şi încălţat cu cizme scâlciate de infanterie, ar crede că-i cine ştie ce nătărău troglodit. Dar în - realitate e un soldat extrem de periculos, experimentat şi călit în luptă, cu un calm de-a dreptul supraomenesc, în ciuda încordării nervoase. Deşi seamănă cu o portocală sfrijită, faţa lui îţi inspiră încredere. E un bătrân şobolan de tranşee, de multe ori bănuitor, care ne-a scos din atâtea situaţii disperate. Şi cu pierderi uluitor de mici.

O bucată de drum, îl urmează mieunând un pisoi cenuşiu.

Cu o totală lipsă de respect, dă de perete uşa biroului companiei. Aici tronează Hauptfeldwebel Hoffmann, gras şi încrezut, întocmai ca un dictator sud-american. E îmbrăcat cu o uniformă neagră de tanchist, deşi aceasta nu poate fi purtată decât de trupele din prima linie şi nicidecum de partea sedentară.

– Datoria ta e să baţi de trei ori la uşă înainte de a intra, face Hoffmann morocănos, legănându-se încolo şi-ncoace în scaunul său turnant, fabricat în America. Ăsta nu-i bordel, băiete, e Cartierul General al Companiei! Aici nu-şi