– Creier? rânjeşte Bătrânul, ironic. Vezi că şezi pe el! Nu te umfla prea tare în pene, puişor, e. clar? Aminteşte-ţi că ducem lipsă de oameni în linia-ntâi. Nu-i nevoie decât să cer să ne ţii tovărăşie şi te trezeşti un simplu Feldwebel, fără cele două trese de argint de care eşti atât de mândru!

– Să mă aduci tu pe mine în plutonul tău păduchios? se hlizeşte Hoffmann. Nu, Beier, eu sunt Hauptfeldwebelul acestei companii, şi o să rămân atâta vreme cât va exista o Companie a 5-a. În schimb, ăştia de-aici au nevoie de-un dobitoc de gardian care să-i păzească pe deţinuţii din Germersheim. Ce zici, ţi-ar surâde slujba?

– Scârnăvie! mârâie Bătrânul, dând buzna în biroul Oberleutnantului Löwe fără a bate la uşă.

– Grüss Gott! îl salută Löwe, tolănindu-se în scaunul scârţâitor de răchită. Ce zici de-o "neagră" mică, să te încălzeşti puţin?

– Da, te rog! răspunde Bătrânul, umplându-şi o cană pe jumătate cu cafea şi completând restul cu vodcă. Îşi aruncă neglijent casca pe pământul bătătorit al încăperii, se aşază pe o cutie cu grenade de mână şi-şi întinde înainte picioarele cu cizmele sale jegoase. Automatul şi-l sprijină de piciorul mesei.

– Pari obosit, Beier, spune Löwe. A fost greu în ultimele luni, aşa-i?

– Am avut mult de lucru, încuviinţează Bătrânul, suflând în cafea. Nemernicul ăla de Pluton 2 mă va băga în curând la balamuc. Nici n-apucăm bine să ieşim din câte-o luptă, şi sunt nevoit să stau cu mâna pe armă ca să-i împiedic pe ticăloşi să cadă pradă păcatelor lumeşti. Câteodată nu mai pricep ce se-ntâmplă.

Acu' vreo săptămână, l-au apucat pandaliile pe Unteroffizier Julius Heide care a secerat cu mitraliera câteva sute de civili. Chiar dacă l-aş raporta, tot nu s-ar întâmpla nimic. Ba, mai mult, m-aş alege tot eu cu ridichea frecată de către NSFO, Maniacul ăla al Regulamentului, pus la şapte ace, e membru de onoare al Partidului, aşa că de ce nu s-ar distra şi el puţin omorând femei şi copii? Oricum, nu-s decât nişte Untermenschen.

De câte ori isprăvim cu măcelul, Porta şi Micuţul îşi fac de cap cu câteva rusoaice mai darnice. Şi ce se-ntâmplă? Sunt pedepsiţi pentru fraternizare! Legile războiului ăstuia sunt din cale-afară de ciudate!

– N-am auzit ce-ai zis adineauri, Beier, zâmbeşte Oberleutnant Löwe, Nici unul dintre noi nu doreşte o Curte Marţială, nu-i aşa?

Intră şi ceilalţi patru comandanţi de plutoane, lătrând fiecare câte-un scurt raport!

– Mai mult de jumătate din companie s-a risipit în fum, începe Löwe, aruncând o privire, pe lista pierderilor din faţa lui! Aşa! Până la noi ordine, rămânem inactivi. Ne vor sosi provizii şi trupe proaspete. Dar nu vă lăsaţi prea tare pe tânjeală. Ordinele regimentului sunt precise: să-i ţinem pe oameni permanent ocupaţi cu câte ceva. Dacă nu, le trec prin cap tot felul de năzbâtii. Herr Oberst Hinka nu vrea nici un fel de plângeri - nici civile, nici militare. (Löwe îi aruncă o privire Bătrânului care încă mai şade pe cutia lui de grenade, încălzindu-şi mâinile pe cana cu cafea.) Şi mă refer în primul rând la Plutonul 2, Feldwebel Beier, şi în mod special la cei doi descreieraţi, Obergefreiter Joseph Porta şi Obergefreiter Wolfgang Creutzfeldt. Că veni vorba de Plutonul 2, am primit o lungă înştiinţare de la Cartierul General al Armatei. Löwe îi aruncă Bătrânului trei coli de hârtie acoperite cu un scris mărunt.

– Asta-i în legătură cu Gefreiter Albert. Vor să-l spălăm până-l albim!

Comandanţii celorlalte patru plutoane izbucnesc în hohote. Doar Bătrânul şi Löwe rămân serioşi şi impasibili.

– Nu-i nimic de râs, li se adresează Löwe, încheindu-şi nasturii vestonului - o îndeletnicire cât se poate de neplăcută. Beier, vezi cum procedezi, încât să-i faci să priceapă că pe-un negru n-ai cum să-l albeşti la spălat. Dar, să nu uit, mai e o chestiune, destul de jenantă, între NSFO şi Joseph Porta. Credeam că voi putea s-o muşamalizez, dar din păcate a ajuns deja la Regiment. A aflat şi Divizia. Dacă se-ntâmplă ce-i mai rău, pe Porta s-ar putea să-l coste capul. Scârboasă treabă! Trebuie să-ţi struneşti oamenii, Beier! Drept pedeapsă, Plutonul 2 va trece la îngroparea cadavrelor. Vezi, ţine minte, nemţii şi ruşii nu trebuie băgaţi în aceeaşi groapă, iar civilii trebuie îngropaţi separat. Să nu se mai repete brambureala de data trecută, când au vârât, claie peste grămadă, ofiţeri şi soldaţi. Ofiţerii vor avea parte de morminte individuale, împodobite în mod deosebit. Soldaţii vor intra cu toţii într-o groapă comună, aşezaţi în trei straturi, dacă între un strat şi altul puneţi treizeci centimetri de pământ.

– Doamne-ajută! îngână Bătrânul, rânjind. Îşi umple din nou cana cu cafea fierbinte.

După vreo oră, păşeşte înapoi pe poteca mocirloasă, învăluit în fumul pipei sale.

Pisoiul îi iese din nou în întâmpinare, ridicându-se pe lăbuţele din spate şi agăţându-se tandru cu ghearele de pantalonii lui.

– Ce bine-i de tine, spune el, scărpinându-l pe ceafă. Tu n-ai parte de Plutonul 2. Te ai doar pe tine. E albastră treaba, pisoiaş! (Pe măsură ce se apropie de locul de cantonare, îi creşte furia.) O să-i bag în pământ! îşi făgăduieşte. Al dracului să fiu de n-o fac! Îi pun să se târască de trei ori în jurui lumii, să treacă şi prin Polul Nord şi prin Polul Sud. Poate-o să se mai răcorească niţel!

Trânteşte uşa de perete, îşi azvârle pistolul-mitralieră într-un colţ şi priveşte furios în jur. Observă, instantaneu, dezordinea inimaginabilă din încăpere.

Untermensch Albert se ciondăneşte violent cu Herrenvolk Heide.

– Tot timpul te legi de mine, Julius, dar acum vreau să aflu şi motivul, se răsteşte Albert. Chiar dacă-s negru, sunt ia fel de neamţ ca şi tine, şi am toate drepturile unui neamţ. Aşa că, dacă mă consideri un Reich-Neger, te voi raporta!

– Dacă şi tu mai eşti neamţ, atunci eu sunt chinez, spumegă Julius cu dispreţ. Nu eşti decât un cimpanzeu negru! Eşti caricatura în cărbune a unei fiinţe umane, un canibal experimentat şi activ, care roade oase la micul-dejun, ca un dulău de vânătoare!

– E mai mult decât atât! trompetează Micuţul. Bunică-su a fost un jidan francez din Senegal, cu un bârnău coroiat şi cu pielea de pe puţă tăiată. Deretica prin sinagogă în fiecare