– E-o minciună, urlă Albert, insultat. Jidan a fost străbunicul meu, care-a luat de nevastă o fată din Senegal.

– Asta-i culmea, explodează Heide, care din trei salturi lungi e lângă Albert. Stă proţăpit, cu picioarele răscrăcărate şi cu pumnii înfipţi în şolduri mirosind de la o poştă a Unteroffizier.

– Eşti jidan? Răspunde, corcitură neagră, că de nu, îţi crăp ţeasta, aşa cum am dreptul s-o fac.

Albert se ghemuieşte mai tare în blana sa roz, cuprins de groază.

– Străbunicul meu a fost jidan francez. Io-s neamţ, se tânguie el, dând să pună mâna pe automatul său. Înainte de a apuca să-l înşface, Heide îl proiectează cu piciorul cât colo.

– Jidan francez! rânjeşte Heide. Nu există jidani francezi. Ori eşti jidan, ori nu eşti. Te-ai strecurat în Wehrmachtul german prin tot felul de tertipuri murdare. Dumnezeu ştie ce-o să zică despre asta comisia pentru puritate rasială, când te-oi raporta.

– O sa te dea afară, îi râde Albert în nas, sigur de el, şi-o să-ţi spună să te ştergi cu raportul la curul tău nazist! Am trecut prin faţa lor, şi mi s-au uitat în gâtlej şi-n găoază, mi-au măsurat mutra, m-au ţinut de boaşe şi m-au apucat şi de instrument. Au sfârşit prin a mă declara optzeci la. sută german. Puţin a lipsit să mă trimită în SS, unde-aş fi ajuns cu siguranţă ofiţer!

– Ce-i cu tâmpeniile astea, strigă Bătrânul, iritat, îmbrâncindu-l pe Heide la o parte. Nu vreau să am necazuri cu voi, chit că sunteţi jidani sau nemţi. Julius, înfrânează-ţi pornirile, şi du-te de-ţi lustruieşte automatul! Nu faci decât să-mi dai bătaie de cap. Şi tu, Albert, ieşi şi spală-te pe faţă, dar vezi s-o storci bine de câteva ori! Asta-i ordinul de la Cartierul General al Armatei, şi ai grijă să vii înapoi când o să fii în stare să-mi demonstrezi că vopseaua aia neagră a ta e naturală! Tu, Barcelona, vei fi pentru trei zile comandantul gărzii.

– De ce? întreabă Barcelona, rămânând ca la dentist. Ce-am făcut?

– L-ai salutat pe general când nu era cazul, dobitocule! Mai fă chestia asta şi-or să te vâre la ţambal! Porta! Unde dracu' a dispărut iar nenorocitul ăla?

– Găteşte, răspunde Micuţul. Cotlet de porc "à l'Alba!"

– Nu mă interesează de unde vine tocana lui blestemată, îşi iese Bătrânul din pepeni, dând cu casca de pământ. E cu un picior în Germersheim, şi acolo or să-i pună ştreangul de gât! Nimeni nu pleacă nicăieri, e clar? Aici să staţi cu toţii. Peste-o oră vă prezentaţi pentru corvoada de îngropare, şi până atunci faceţi curat în împuţiciunea asta. Cuie în pereţi pentru uniforme şi echipament, care să fie aşezate regulamentar. Paturi înşirate de-a lungul pereţilor la distanţe egale. Căştile să fie aşezate corect pe cutiile măştilor de gaze. Şi cizmele voastre, fără cuie lipsă.

– Dar noi n-avem cuie, protestează timid Gregor.

– Atunci căcaţi câteva, porunceşte Bătrânul.

Micuţul sare în picioare, pocneşte din călcâie şi-şi înalţă galant melonul cenuşiu.

– Ascultăm şi ne supunem, Herr Feldwebel, să trăiţi! cântă el.

– Lasă bufoneria! şuieră Bătrânul, furios. Mâine-dimineaţă e trecerea în revistă! Toate armele interzise de regulament să fie predate. Care e prins cu puşcoace de-ale inamicului s-a ars.

– S-a ars! vine ecoul Micuţului.

Pentru o clipă se pare că Bătrânul se va arunca asupra lui. Dar renunţă. Toată furia i se scurge din el. Se lasă să cadă pe patul scârţâitor, îşi trece mâna prin păr şi începe să-şi umple pipa.

– Ce adunătură de nemernici! mormăie, plimbându-şi privirea peste noi.

Săpăm o groapă comună în parc. În cimitir nu mai e loc. Bătrânul şade pe rămăşiţele unui soclu, pe care fusese odinioară o statuie, şi pufăie norişori de fum. Porta şi Micuţul triază cadavrele, şuşotind.

– Numai dacă priviţi la un dinte din aur, şi vă-mpuşc! Bătrânul îndreaptă ameninţător spre ei coada pipei.

– Nici prin cap nu ne trece, minte Porta, cu degetul în gura unui cadavru. Micuţul stă cu cleştele pregătit.

– În ăsta-s doi, şopteşte Porta. Aşteaptă până-i îngroapă ca să-i umfli economiile. Acolo nu te poate vedea Bătrânul. Câţi avem până acum?

– O grămadă, răspunde Micuţul. În ce-l priveşte, tot ce depăşeşte cifra cinci e o grămadă.

Corpul, parţial descompus, al unei femei îmi alunecă din mâini în timp ce îl pasez lui Heide şi Gregor. Ei stau jos în groapă, înşirând cadavrele regulamentar.

Pe Heide îl apucă nebunia în clipa în care cadavrul greu îl răstoarnă în mijlocul gropii. Sforăind furios, azvârle după mine cu un braţ smuls.

– Ai făcut-o dinadins! Să te ferească Dumnezeu când o să pun mâna pe tine!

Mă ascund îndărătul unui lădoi cu scule, până-i trece arţagul. E destul de turbat pentru a-şi pune în aplicare ameninţarea.

Trebuie să săpăm încă două gropi comune. Sunt mult mai mulţi morţi decât am crezut.

În timpul operaţiunii de triere, Micuţul dă peste un Hauptsturmführer SS cu partea de jos a trupului retezată. Întrucât ordinul glăsuieşte că părţile trupului trebuie îngropate împreună cu persoana căreia îi aparţin, Micuţul se apucă să caute o pereche de picioare care să i se potrivească Hauptsturmführerului. Negăsindu-le, ia două picioare smulse care, judecând după cizme, se pare că au aparţinut unui ofiţer rus.

Porta îşi scarpină claia de păr roşcată şi aspră, aruncând o privire critică picioarelor cu pantalonii ruseşti de călărie şi cizme brune.

– Nu prea se-ngână, aşa-i? face el, scuipând peste marginea gropii ofiţerului. Dacă vor deschide vreodată groapa asta, s-ar putea să-i cuprindă mirarea. Or să creadă c-au dat peste vreun ofiţer SS care voia să dezerteze şi tocmai începuse să îmbrace uniforma lui Ivan. Nu, nu merge, fiule! Trebuie să-i facem rost de nişte ţurloaie nemţeşti.

– Atunci stai să mai caut, grohăie liniştit Micuţul, căţărându-se anevoie afară din mormânt. Se opreşte în genunchi în buza gropii, aţintindu-şi urechea către plafonul coborât de nori. Jabos, urlă el. Fir-ar ale naibii de Jabos!

Porta îşi lungeşte gâtul. Adulmecă viclean ca o vulpe spre răsărit.

– Acolo! ţipă Micuţul. Cât ai clipi, e înapoi în mormânt, strecurându-se între cadavre.

Parcă au răsărit de după copaci, şi cu un urlet înnebunitor trec pe deasupra capetelor noastre. Aripile lor boante sclipesc în clipa în care se ridică vertical spre cer, năpustindu-se apoi asupra noastră. Deschid focul cu armele automate: mitraliere şi tunuri uşoare. Puzderie de jeturi de praf ţâşnesc din pământ, în timp