după ce au fost fărâmiţate înăuntrul nostru şi se află cuprinse, ca sub un cer, în alcătuirea fiecărei vieţuitoare, sunt silite să imite mişcarea întregului [81b]univers. Astfel, fiecare dintre substanţele rezultate din fărâmiţarea care are loc înlăuntrul nostru, ducându-se către ceea ce este de acelaşi fel cu ea, reumple imediat partea care tocmai s-a golit. Pe de altă parte, ori de câte ori elimină mai mult decât primeşte, oricare corp scade, iar când elimină mai puţin — creşte. Când alcătuirea întregii vieţuitoare este încă tinără, şi când triunghiurile elementelor din care e constituită sunt, pentru a spune aşa, abia ieşite din mâna dulgherului, încheieturile dintre triunghiuri sunt puternice, chiar dacă consistenţa întregii mase este încă fragedă, aceasta fiind de curând plămădită din măduvă şi hrănită cu lapte. [81c]Triunghiurile din care sunt făcute mâncarea şi băutura, triunghiuri ce pătrund, din afară, înlăuntrul trupului tânăr sunt mai bătrâne şi mai slabe decât cele ale acestuia; iar ea, tânăra făptură, cu triunghiurile ei tinere, le biruie pe acestea şi le fărâmiţează, crescând mare şi hrănindu-se din belşug cu substanţe de acelaşi fel cu ale ei. În schimb, când triunghiurile nu mai sunt atât de puternic înrădăcinate unele într-altele, pentru [81d]că prea multe lupte au purtat cu prea mulţi adversari şi de prea multă vreme, ele nu mai sunt în stare să taie în componente de acelaşi fel cu ele hrana care pătrunde în trup, ci sunt ele însele cu uşurinţă sfărâmate de către năvălitorii din afară; şi atunci, fiecare vieţuitoare, înfrântă, începe să piară. Aceasta este starea pe care o numim bătrâneţe. La urmă, când legăturile triunghi urilor din măduvă sunt destrămate de truda depusă şi nu mai rezistă, ele lasă să se slăbească şi legăturile sufletului cu trupul. Iar acesta, eliberat fiind [81e]după legea firii, îşi ia cu bucurie zborul. Tot ceea ce se petrece împotriva firii este dureros, pe când ceea ce se petrece potrivit ei este însoţit de plăcere. Judecind aşa, moartea care urmează bolilor sau e pricinuită de răni e dureroasă şi silnică. Dintre toate felurile de a muri, cel fără de chin şi mai degrabă însoţit de plăcere decât de suferinţă, este cel în care moartea ne duce spre sfârşitul nostru, potrivit firii, odată cu bătrâneţea.

Cât despre boli, originea lor e de bună seamă [82a]evidentă pentru orişicine. Dat fiind că elementele din care este constituit trupul sunt pământul, focul, apa şi aerul, ceea ce provoacă tulburări sau boli sunt: prisosul sau lipsa nefirească a unuia sau altuia dintre ele; strămutarea lor din locul lor propriu într-unui străin; faptul că una ori alta din varietăţile acestor elemente capătă proprietăţi care nu i se potrivesc — pentru că focul şi celelalte elemente au mai multe decât o [82b]singură varietate: sau, în fine, oricare altă cauză de acest fel. Într-adevăr, când au loc aceste modificări, sau altele potrivnice firii, părţile care înainte erau reci devin calde, ceea ce era uscat devine până la urmă umed, ceea ce era greu — uşor, multe şi felurite fiind schimbările posibile. Căci, susţinem noi, singura cale în care fiecare parte poate rămâne identică cu sine, întreagă şi sănătoasă, este cea în care ceva de acelaşi fel cu ea este adăugat sau luat, în acelaşi fel şi potrivit unei anumite proporţii. Când însă ceva este adăugat sau luat fără a ţine seama de aceste legi, atunci se produc tot felul de schimbări şi apar nenumărate boli şi nimiciri.

Există însă şi îmbinări secundare, care sunt de [82c]asemenea naturale şi care, la o observaţie atentă, ne dezvăluie o a doua categorie de boli. Pentru că măduva, oasele, carnea şi tendoanele sunt toate alcătuite din cele patru elemente, asemenea sângelui, deşi într-un alt fel — multe boli apar în modul arătat mai înainte. Cele mai grave însă se produc atunci când procesul generării acestor substanţe este inversat. Ordinea firească în care ele apar este următoarea: carnea şi tendoanele provin din sânge — tendoanele din fibrele cu care se [82d]aseamănă, iar carnea din sângele care s-a închegat după ce fibrele au fost separate. Din tendoane şi carne apare apoi acea materie vâscoasă şi grasă care încleiază carnea pe oase, hrănindu-le, şi care face să crească osul ce înconjoară măduva. În ce priveşte partea cea mai pură, alcătuită din triunghiurile cele mai fine şi mai alunecoase, ea pătrunde prin substanţa compactă a oaselor şi se scurge din ele în picături, ca şi cum ar fi filtrată, umezind măduva. Când întregul proces are loc în felul acesta, apare, ca un rezultat firesc, [82e]sănătatea. Când însă el se produce în sens invers, apare boala. Astfel, când carnea se descompune şi-şi trimite reziduurile înapoi în vene, acestea se umplu cu un surplus de sânge de mai multe feluri, care se amestecă cu aerul de acolo. Acest sânge are diferite culori, e amar, acid, sărat şi conţine diferite feluri de bilă, ser şi flegmă. Toate acestea, producându-se contrar ordinii fireşti şi alterându-se în acest fel, atacă mai întâi sângele însuşi şi încetează a mai hrăni trupul, fiind [83a]purtate prin vene peste tot, dar nu potrivit ordinii fireşti. Aceste umori le sunt lor însele potrivnice pentru că niciuna nu-i este folositoare alteia, fiind ostile în acelaşi timp tuturor părţilor din trup rămase la locul şi la rostul lor, pe care le atacă şi le dizolvă. Atunci când carnea supusă descompunerii este bătrână, ea rezistă mai mult; după arsuri îndelungate se face neagră şi, fiind alterată în întregul ei, devine amară şi primejdioasă pentru orice altă parte din trup rămasă [83b]nealterată. Uneori, când elementul amar a fost înlăturat, partea înnegrită devine acidă. Iar alteori, când elementul amar — care, fiind amestecat cu sânge, are o culoare roşie — este amestecat cu negru, devine verde închis. El se poate amesteca însă şi cu galben, atunci când carnea alterată de dogoarea unei inflamaţii este tânără. Tuturor acestor umori li s-a dat numele comun de bilă, fie de către un medic, fie, poate, de către [83c]cineva în stare să vadă în lucruri diferite o natură comună. Aşa cum am arătat, diferitele feluri de bilă pot fi determinate în