– Arătaţi ca o şleahtă de vagabonzi, remarcă un Feldwebel, contemplând uniforma de camuflaj a lui Porta, boţită şi jegoasă.

– Asta şi suntem, domnule Feldwebel! rânjeşte Porta. Arogant, îşi potriveşte monoclul său crăpat şi-l măsoară cu privirea pe Feldwebelul din gardă.

– Ce adunătură mai sunteţi şi voi? trâmbiţează un Oberfähnrich. Arătaţi ca nişte ocnaşi!

– Adunătură? mârâie Bătrânul, mijindu-şi ochii furios. Să vă explic eu ce fel de adunătură suntem, Herr Oberfähnrich! Luptăm de pe vremea când regimentul dumneavoastră de gardă nici nu era înfiinţat şi am pierdut mai mulţi oameni decât ar putea da divizia dumneavoastră în tot războiul!

– Da, arătaţi destul de şifonaţi, râde acesta ironic. (Îşi duce nonşalant binoclul la ochi şi cercetează înălţimile.) Pentru închisoarea aia mică de-acolo trebuie să-ţi ajutăm flăcăii? Lasă că ne ocupăm noi de ea cât timp tragi tu un pui de somn şi-ţi odihneşti oasele ostenite, spune el vesel.

– Serios? răspunde Bătrânul distant. "Închisoarea aia mică", aşa cum îi spuneţi dumneavoastră, ne-a adus pierderi foarte mari.

– Nu e nevoie decât de şira spinării şi de dorinţa de a câştiga, declară cu mândrie un tânăr Unteroffizier. Duhneşte a Valhalla şi a citate din Hitler. Orice ordonă Führerul, soldatul german executa. Untermenschenii ruşi nu ne pot opri!

– Bien sûr que si, sergent! îl aprobă Legionarul sarcastic, în timp ce ţigara i se mişcă în colţul gurii.

– Toată lumea vorbeşte despre linia întâi, continuă aspru Unteroffizierul. Problema e alta. Un soldat bun se formează printr-o instrucţie de fier în garnizoană, după care linia întâi o să i se pară un sanatoriu, o adevărată joacă!

– Vi s-a şubrezit mintea de atâta lâncezeală, izbucneşte Porta, râzând. O să faceţi în pantaloni când o să-nceapă Ivan să cânte la balalaică.

– Pân-la miezul nopţii îi veţi făgădui cu toţii lui Dumnezeu că veţi merge toată viaţa, regulat, la biserică, şuieră Gregor cu satisfacţie.

– Prostii, răspunde indignat Unteroffizierul. Eu nu cred în nici un fel de Dumnezeu!

– Foarte mulţi dintre cei care ajung aici nu cred, mon ami, îi explică detaşat Legionarul. Dar când zac la pământ, sub ploaia unui baraj de artilerie, e surprinzător să constaţi cât de credincioşi devin. Ateii cei mai fanatici sunt mai pioşi decât Martorii lui Iehova şi se roagă lui Allah să-i scape.

– Cu noi o să fie altceva, declară Unteroffizierul pe un ton rece. Şi hardughia asta cu care v-aţi luptat o săptămână întreagă o s-o dăm gata în câteva ore!

– Vedem noi mai târziu! spune Bătrânul, zâmbind sarcastic. Aş vrea tare mult să daţi gata puşcăria în doar câteva ceasuri. Ne-aţi scuti de corvoadă!

O ploaie de gloanţe răpăie pe lângă peretele înzăpezit, împroşcându-ne cu noroi şi gheaţă. Oberfähnrichul se trânteşte regulamentar la pământ, ca fulgerat. Priveşte precaut peste marginea adăpostului.

– La pământ, îl avertizează Bătrânul, dar e deja prea târziu. Capul îi explodează ca o roşie prea coaptă, împroşcându-ne pe toţi cei din jur.

– Tâmpit obsedat de regulament, înjură Porta, ştergându-şi faţa de sânge şi aşchii de os. Vine aici şi ne mânjeşte cu maţele lui împuţite.

Câteva mortiere duduie cu înverşunare. Din pământ ţâşnesc trombe de zăpadă. Plouă cu proiectile, iar câteva tunuri cu tragere scurtă aruncă obuze în mijlocul nostru. În câteva clipe, terenul arată ca o mare pe timp de furtună, plină cu rămăşiţele unei epave.

Eroismul Regimentului Gross Deutschland dispare treptat. Până şi Leutnantul cu buze subţiri şi uniformă de comandă pare îngrozit.

– Culcat, lua-te-ar naiba! strigă Bătrânul aspru.

În ciuda fricii, Leutnantul observă că Bătrânul nu i s-a adresat regulamentar. Deschide gura îngustă şi rea, dar, înainte de a apuca să vorbească, îl nimereşte o rafală scurtă de mitralieră, aruncându-i înapoi, peste peretele înzăpezit. Cade în faţă, strivind gheaţa sub greutatea corpului. Picioarele îi zvâcnesc spasmodic. Rămâne complet nemişcat.

– Vino, moarte, vino… fredonează Legionarul încetişor. Se ivesc ca din pământ două tancuri Panther. Se rostogolesc pe lângă noi zornăind. Tunurile enorme ies ameninţătoare din turele, ca degetele arătătoare ale unui uriaş.

– Înainte! zbiară Löwe şi ne face semn cu pumnii încleştaţi. Compania a 5-a, după mine!

Alergăm cu greu prin zăpadă, străduindu-ne să stăm cât mai aproape de tancuri. Când tunurile amuţesc, ne aruncăm la pământ pentru a ne trage sufletul. Un grup de ruşi încearcă să fugă dintre ruinele înnegrite de fum. Câteva automate clănţăne. şi ruşii se prăbuşesc, surprinşi de ceea ce se întâmplă.

– Incomplet instruiţi! mormăie Heide dispreţuitor, lovind cadavrele cu piciorul. În opinia lui, cine nu e sută la sută soldat e un gunoi. Pentru el, mila este semnul mentalităţii de slugă. În apropierea colhozului se află un şir de camioane grele, pictate cu litere chirilice…

Obuze brizante zboară prin aer. Soldaţii de la aprovizionare, care picoteau în cabinele şoferilor, zboară rostogolindu-se prin aer. Unii dintre ei sunt ucişi în cădere. Totul se termină atât de repede, încât nici noi nu realizăm prea bine ce s-a petrecut.

Ne repezim să buzunărim cadavrele şi înhăţăm tot ceea ce ne-ar putea fi necesar. Când să jefuim camioanele, apare în mijlocul nostru o siluetă în uniformă de general. Ordine scurte sunt scuipate precum salvele de mitralieră.

Oberleutnant Löwe stă în poziţie de drepţi, cu mâna la buza caschetei.

– Da, domnule general, să trăiţi! Da, să trăiţi! - e tot ce poate să îngaime. E şi greu să spui altceva când te afli în preajma generalului Baron von Mannteufel, temutul comandant al Diviziei Panzer Grenadier Gross Deutschland. Acum îl vedem pentru prima dată, dar am auzit de el, şi asta ne e mai mult decât suficient. Până şi Porta şi Micuţul se retrag tăcuţi în spatele unui camion rusesc.

– Din câte ştiu eu, n-aţi primit ordin să opriţi aici! Mă înşel cumva? trâmbiţează micul general cu o privire glacială. Atacăm închisoarea OGPU, domnilor. Priviţi în jurul vostru şi veţi observa că închisoarea nu se află aici, ci tocmai acolo, la cota 327. La prima oprire fără ordin, voi avea grijă să fiţi aduşi. În faţa Curţii Marţiale de campanie!

Înainte ca Löwe să scoată vreo vorbă, micuţul general dispare, însoţit de aghiotant.

– Rahat şi corupţie, face Micuţul dezamăgit, aruncând în săculeţ un singur dinte de aur. Trebuie că sovieticii ăştia sunt săraci-lipiţi. Aproape toţi. au fier în gură în loc de aur. Asta-i lipsă de respect faţă de soldatul german eliberator!

În următoarele