să le stânjenească urcuşul. Se vedeau urme foarte vechi de lavă, care se revărsaseră probabil prin partea superioară a conului înainte ca spărtura laterală să le fi deschis o cale nouă.

Cît despre hornul care deschidea straturilor eruptive subterane calea spre crater, greu ar fi putut să-şi dea seama de adîncimea lui, privind înăuntru, căci se pierdea în întunericul pământului. Nu mai rămînea însă îndoială că vulcanul era de multă vreme stins.

Înainte de orele opt, Cyrus Smith şi tovarăşii săi se aflau deasupra craterului, pe un fel de deluşor conic, care se formase în partea de nord a gurii vulcanului.

— Marea ! Mare de jur-împrejur ! strigară ei. Fără voia lor le scăpă de pe buze cuvîntul care îi condamna să locuiască pe această insulă.

Într-adevăr, de jur-împrejurul lor se întindea nesfîrşită marea ! Poate că, urcîndu-se din nou în creştetul muntelui, Cyrus Smith nutrise totuşi o slabă nădejde că va descoperi vreun ţărm, vreo insulă maî apropiată, pe care să n-o fi zărit în ajun din pricina întunericului. Dar pînă la limita orizontului, deci pe o rază de peste cincizeci de mile, nu se zărea nici un ţărm. Nici o pînză în depărtare. Toată această imensitate era pustie, iar insula ocupa centrul unei circumferinţe ce părea nemărginită.

Muţi şi nemişcaţi, inginerul şi tovarăşii săi cercetară cu privirea, timp de cîteva minute, întreg oceanul, pînă la marginile lui cele mai îndepărtate. Chiar şi Pencroff, care avea privirea atît de ageră, nu văzu nimic. Cu siguranţă că dacă ar fi existat, cît de departe, la orizont, vreun ţărm, a cărui prezenţă să se fi manifestat doar printr-un abur uşor, marinarul l-ar fi zărit, căci natura îl înzestrase cu nişte adevărate telescoape, aşezate sub sprîncene.

Părăsind oceanul, privirile noilor locuitori ai insulei se întoarseră spre ţinuturile care se desfăşurau în întregime la picioarele lor. Prima întrebare fu pusă de Gédéon Spilett:

— Cît de mare poate fi insula asta ?

Pierdută cum era în imensitatea oceanului, nu părea prea întinsă.

Cyrus Smith se gîndi cîteva clipe, cercetă cu atenţie perimetrul insulei, în raport cu înălţimea pe care se aflau, apoi spuse:

— Dragii mei, nu cred să mă înşel spunînd că perimetrul insulei are mai bine de vreo sută de mile.

— Şi deci, suprafaţa ei?...

— E greu de apreciat, răspunse inginerul, — căci ţărmul este foarte neregulat crestat.

Presupunînd că Cyrus Smith nu se înşelase în socotelile sale, insula trebuia să aibă aproximativ întinderea Maltei sau a insulei Zante din Mediterană, dar ţărmul ei apărea mai neregulat şi totuşi mai puţin înzestrat cu promontorii, capuri şi vîrfuri, golfuri şi golfuleţe. Forma ei, ciudată într-adevăr, surprindea privirea şi cînd Gédéon Spilett, sfătuit de inginer, îi desenă conturul, călătorii noştri constatară că forma ei se aseamănă cu aceea a unui animal fantastic, un fel de pteropod{17} uriaş, adormit la suprafaţa oceanului.

Aceasta era configuraţia insulei, a cărei hartă reporterul o schiţă pe loc cu destulă precizie.

Partea de est a litoralului, adică aceea pe care fuseseră zvţrliţi naufragiaţii, se deschidea larg spre mare, formînd un golf întins, care se termina la sud-est printr-un cap ascuţit, pe care Pencroff nu-l zărise în cursul primei sale explorări din cauza unei ridicături a terenului. La nord-est, alte două capuri închideau golful, iar între ele se arcuia un golfuleţ îngust, care se asemăna cu botul căscat al unui rechin uriaş.

De la nord-est spre nord-vest, ţărmul se rotunjea asemenea unui craniu turtit de felină, ridicîndu-se apoi şi formînd un fel de cocoaşă, ce dădea o formă neregulată acelei părţi a ţinutului. În centrul insulei se înălţa vulcanul.

De aici, litoralul, care se întindea de la sud la nord, era destul de puţin accidentat. Doar pe vreo două treimi din perimetrul insulei se mai arcuia, scobind ţărmul, un golf îngust. Mai departe, litoralul se termina printr-o limbă de pămînt lungă, care semăna cu coada unui aligator uriaş.

Această coadă forma o adevărată peninsulă, care înainta în larg pe o distanţă de treizeci, de mile, apoi se rotunjea, limitînd o radă în larg, deschisă şi cu malurile împădurite.

Partea cea mai îngustă a insulei, care corespundea spaţiului ce se întindea între Cămin şi golful pe care îl observaseră pe coasta apuseană, măsura doar zece mile; dar lungimea sa cea mai mare, începînd de la falca din nord-est pînă la extremitatea cozii din sud-vest, avea cel puţin treizeci de mile.

În ceea ce priveşte interiorul insulei, înfăţişarea generală era cam aceasta: era împădurită în întregime în partea de miazăzi, de la munte pînă la ţărm, în timp ce partea de miazănoapte era stearpă şi nisipoasă, între vulcan şi coasta răsăriteană, Cyrus

Smith şi tovarăşii săi avură surpriza să descopere un lac, înconjurat de copaci verzi, a cărui existenţă nici n-o bănuiseră pînă atunci. Văzut de la înălţime, lacul părea aşezat la nivelul mării, dar gîndindu-se bine, inginerul explică tovarăşilor săi că mica întindere de apă trebuia să se afle la vreo trei sute de picioare deasupra nivelului mării, căci platoul care îi servea drept bazin era de fapt prelungirea platoului de pe coastă.

— Atunci este un lac cu apă dulce ? întrebă Pencroff.

— Presupun că da, răspunse inginerul. Trebuie să fie alimentat de apele care se scurg din munte.

— Se şi vede un rîuleţ care se varsă în el, spuse Harbert, arătînd cu mîna un pîrîu îngust, al cărui izvor se ascundea, desigur, printre povîrnişurile răsăritene ale muntelui.

— Aşa e, răspunse Cyrus Smith, — şi de vreme ce acest rîuleţ alimentează lacul, îşi face probabil drum spre mare şi o revărsare prin care se scurge prisosul apelor. Vom cerceta noi lucrul acesta la întoarcere.

Acest pîrîiaş, care avea un curs foarte şerpuit, împreună cu rîul pe care îl cunoşteau, părea să alcătuiască întreg sistemul hidrografic al insulei; în orice caz, aşa se înfăţişa el exploratorilor noştri. Se putea totuşi ca sub copacii deşi ce acopereau două treimi din insulă, să se mai afle şi alte pîrîiaşe care se scurgeau spre mare. Aceasta părea chiar neîndoielnic, avîndu-se în vedere fertilitatea acestei regiuni, împodobită cu cele mai minunate specimene ale florei din zonele temperate. în partea de nord a insulei nu se vedea nici o urmă