Ce să mai spui! Dă unt sunt statue Beserici dă zahăr văpsit, marţipan

  Şi paratrăznet în urbe nu e

  Să n-aivă-n vârv bombonuri în celofan.

  Pă mărgini de uliţi e plină rigola

  Dă pepsi şi dă coca-cola.

  Când moare vun om ei îl pune în sicriu dă şuncă de Praga

  Preotul zice o rugăciune Şi rudele-adulmecă vaga

  Mieasmă de sărătură, Căci dân pastrama crucea făcură.

  Astfel, dado, eu ţiganii îi vrăjii ca pe sugaci Şi să mă urmeze-ndată îi făcui, buluc, buimaci Dă acum ei mi se-nchină şi în toate mă urmează.

  — Fiule, grăi Iaurta, dacă inema-ţi cutează, (In ăst timp o paceaură le aduse baclava) Dântr-o biată bulibase te voi face beizadea! Şi-i istorisi de-a valma storyul lui Manoil Mângâind uşor cu palma brâul lat, de crocodil.

  — Află, preaiubit Zotalis, că trăim numai o dată în scârbavnicul al lumei vis cu pleoapa rădicată. Să jertfeşte pentru ţeară junele adolescinte Care numai idealuri are-n ţeasta fără minte;

  De fervoarea lui să cade tot mereu a profita: El să chinuie în ocne, noi şedem la baclava. El zavera o începe şi cu nobile simţiri Pre popor el îl rădică ca să scuture pre zbiri Şi să-ngăduie dreptăţei, libertăţei ca să rege, Dar tot noi până la urmă biciul luăm şi facem lege, Noi, pre cari consciinţa nu îi chinuie de fel, Noi, ce ştim că lumea asta e tavernă şi bordel Unde iei cât poţi, te caţeri cât mai sus şi asta-i tot. Sigur, vei fi plin de vorbe şi-ţi vei zice sanchilot, Că nemica nu te costă să te baţi în pept cu mâna De vrei bine a o duce. După moarte-i doar ţărâna. Aid-cu mine până-n Giurgiu, cu ţiganii laolaltă Să ne-alăturăm zaverei (om lăsa-o iute baltă).

  — Dado, a răspuns Zotalis cu privirea înţeleaptă, Diavolul e doar genunea între vorbă şi-ntre faptă. Dacă astfel cugeti, semn e că la diavol te-ai vândut. Ţie mă alătur, însă eu ştiu bine ce-am făcut.

  Ce la tine este dracul e la mine Machiavel. Nu e lumea o tavernă, nice lumea e bordel, Tablă e de şah în care cel mai ascuţit la minte Ştie turlele dă fildeş a muta napoi, nainte Că să-nghesuie pă riga celuilalt, să biruiască. Fără paternă eu mânui sforile, politicească Ştinţă-având. E acţiunea pentru mine Dumnezeu.

  — Bate palma, bre Zotalis! Te cunosc, eşti fiul meu!

  Şi să duce, umblă şatra pân Bulgaria turcită Lăsând şleauri dă căruţe-n urmă, dâră-ncolăcită Dă la fumuri şi duhoarea fearei cu belciug în nas.

  Ei să perd pântre coline dă aramă şi dă stras, ^ Pân-la Dunăre ajunge pă cărări dă scorţişoara Subt un ceriu dă sânge, păcură aprinsă, ceară.

  Uf, s-a dus şi cântul ista. Ostenit sunt preste poate.

  O să treacă oare anul pân-o să le văd pe toate

  Isprăvite? În o sticlă fumurie-o sta macheta

  Dă corăbioară sveltă, migălită cu penseta?

  La ce bun? Doi ani dân viaţă pentru astă jucărea.

  Uneori îmi pare vană, alteori mi-e dor de ea

  Şi cetesc la întâmplare. Nu ştiu, nu ştiu ce să spui.

  E întâi april dân anul '88. Prea soare nu-i.

  În bucătărie ţăcăn la maşina mea de scris.

  Arde tare aragazul, nici un ochi nu e închis.

  CINTUL AL

  N

  OUALEA

  Braga bun! Când dân nouri o beşică Decupa dân epopee bucăţica cu balonul La arătarea de mirare Manoile, cuget nobil Dar ce dracu faci? Dă-mi drumul EU, MIRCEA CĂRTĂRESCU împregiur piraţii sforăi Miliardele dă stele Cobor treptele cernite ale scării îngheţate Cu prapuri, cu cădelniti, cu-elohimi Te-am căutat peste tot Nu-n Talmud şi nu-n descântec

  B

  'ragă bun! Susan! Şerbeturi! Ia rahatul cu fistic! Sarailia dă dân care mierea curge pic cu pic! Zahăr candel şi smochine, la un ban o mână plină! Hei, efendi, vrei o hure cu fund greu, vrei o cadină? Au îţi face trebuinţă un barcaz cu pânze late Să îţi poarte cheresteaua preste-a apelor palate, Unde este dulful pase şi morunii sunt cădii? Faci un chef? Îmi iau daireaua şi îţi cânt: pa, vu, ga, di. Giurgiu! Tu, ciupercărie care creşti pă bălegar Unde putregaiul, smârcul port lumini şi aur rar, Unde gâturi de moschee să lungesc spre cornul lunii

  Răsucindu-se pă turle dă biserici; unde brunii Turci bat palma la negoţuri cu moldavii cei bălai Pă batali cu coade groase sulimanuri dând, şi strai. Tu eşti undeva în mine, raia dulce, asudată, Te-am văzut poate cu ochii cei ai numelui de fată Care mama îl purtase: să chemase Badislav. Turci, bulgari, tătari în mine vărs vârtute şi nărav. Pă la ceasul dimineţei lapte acru, bulzi de unt Duc olteni în cobiliţe, iar armeni dân Trapezunt Au adus în piaţă vase dă aramă ciocănite. Icre moi în blide unse pă tarabe sunt lăţite. Clopotele dă biserici ortodoxe bat în dungă, Să deschide, să închide băierele dă la pungă La zaraful în dugheană, und-pă taleri dă balanţe Lei, pistoli, ţechini, carboave odihnesc printre fitanţe. Întreita ceată cari eu cu ea vă plictisii în tot cântul dinainte: palicarii fistichii, Hoţii strâmbi ai lui Iaurta, faraonii lui Zotalis, Să-ndesa pân ulicioare, trecea greu, căci matahali-s Pântre murii dă paiantă zugrăvită roz, azur.

  Nori suciţi ca acadele să-nşurub pă ceriul pur.

  Când dân nouri o beşică preste cruci şi semilune

  Fâşâire dă mătasă a întins, şi umbre brune, De cu gurele căscate târgoveţii au răcnit.

  Manoil văzu-n lunetă că tot târgul e spuzit

  Dă guri roşii cu dinţi putrezi şi dă ochi holbaţi ca cepe, Vrând pân care mehanismu stă beşică a pricepe

  Atârnată-n bagdadie, punând soarele-n eclips

  Cum pre sfârcul de ureche eleganta prinde-un clips.

  Peştele rămâne sângur pre tărăbi, şi nepăzât, Muezinul în geamie sura i-a rămas în gât, Că toţi fug, cu mic cu mare, rătăcindu-şi imineii

  Ca să vază cum